caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

George Orwell şi Războiul Civil din Spania

de (28-6-2009)

George Orwell este autorul celei mai cunoscute viziuni distopice asupra lumii viitorului, o devastatoare anatomie a universului totalitar: «O mie nouă sute optzeci şi patru».

Împreună cu Arthur Koestler, George Orwell a personificat exemplar eroismul clarviziunii, curajul de a refuza şi a repudia fanatismele mitologice, narcoza ideologică. Volumul „Omagiu Cataloniei”, reeditat de Editura Polirom, deconspiră miturile cominterniste despre Războiul Civil spaniol (1936-1939), subminează manicheismul ipocrit, vorbeşte despre “războiul civil din cadrul războiului civil”, despre lichidarea de către agenţii lui Stalin (între care Ernö Gerö, cel care avea să fie apoi unul dintre liderii Ungariei stalinizate) a încercării de a construi la Barcelona un socialism libertar.

Reiau aici fragmente din prefaţa mea. Orwell a devenit în Spania ceea ce se cheamă un „true unbeliever”. Detestând obtuzitatea militarismului franchist, a fost la fel de critic în raport cu o stângă incapabilă să se rupă de vraja perversă a propagandei bolşevice. Orwell notează orbirea ziariştilor “progresişti”, disponibilitatea lor de a subscrie la viziunile conspiraţioniste de sorginte comunistă.

În aceste scenarii diabolizante, oricine nu era de partea staliniştilor devenea automat “agent al fascismului” (obiectiv ori subiectiv, spre a utiliza jargonul dialectic).

Ambele tabere cultivau, venerau, sacralizau violenţa exclusivistă. POUM (Partido Obrero de Unificacion Marxista) nu a fost un partid troţkist, liderul său, Andreu Nin (ucis la Barcelona de către NKVD-işti), îl criticase pe Troţki şi fusese la rândul său criticat de acesta. După cum troţkismul nu era, de fapt, decât un leninism antistalinist şi nicidecum o varietate de “social- fascism”.

Nin şi camarazii săi POUM- işti erau însă vinovaţi de refuzul de a susţine abjecţiile mistificatoare staliniste. Mai mult, la Barcelona s-a încercat o resurecţie a consiliilor muncitoreşti, a acelor forme spontane de democraţie directă suprimate de bolşevici în martie 1921, prin anihilarea revoltei de la Kronstadt.

Tot aşa cum bolşevicii nu dovediseră niciun fel de milă în distrugerea inamicilor lor politici şi, în primul rând, a socialiştilor revoluţionari şi a menşevicilor, nici emulii lor spanioli teleghidaţi de oamenii Cominternului nu înţelegeau să tolereze vreo insulă de acţiune şi gândire independentă.
Antifascismul era astfel încorporat logicii staliniste: orice opoziţie faţă de Moscova era automat catalogată drept subversiune, iar cei ce se făceau vinovaţi de asemenea “păcate” urmau să sufere efectele implacabile ale luptei de clasă.

„Omagiu Cataloniei” este o carte de o sângerândă, perenă, zguduitoare luciditate. Ea ni-l arată pe George Orwell în ipostaza de reporter talentat, prezentându-şi cu profunzime şi acurateţe a detaliului propria experienţă în Războiul Civil din Spania, din decembrie 1936 până în iunie 1937.

Prin intermediul acestui volum putem înţelege cum s-a produs ruptura acestui intelectual de lumea sumbră şi agresivă a posedaţilor stalinişti. Asemeni Hannei Arendt, Orwell a fost un om de stânga. El nu a fost însă niciodată comunist, iar “Omagiu Cataloniei” este expresia cea mai directă a dezgustului resimţit de acest scriitor britanic, profund ostil ipocriziei imperiale din propria sa ţară, în faţa infamiei politrucilor stalinişti.

Într-un moment când departajările ideologice tind să resusciteze obosite maniheisme, lectura lui Orwell, în special a acestei cărti, ne poate spune multe despre dificultăţile unor clasificări împietrite şi nenuanţate în termeni de stânga şi dreapta.

Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că marele conflict al veacului XX s-a desfãşurat între prietenii şi adversarii societăţii deschise. Iar Orwel a fost printre cei mai oneşti şi articulaţi exponenţi ai spiritului democratic.

Orwell a trăit Războiul Civil spaniol ca pe un moment de vârf al experienţei sale intelectuale şi etice. Retorica antifascismului, îmbrăţişată iniţal cu entuziasm, a lăsat locul unei înţelegeri mult mai dureroase a ceea ce reprezintă marea confruntare a secolului: efortul de salvare a spiritului autonom în lupta cu mirajul înregimentării totalitare.

Orwell, Camus, Koestler sunt figurile tutelare ale căutării adevărului împotriva tentaţiei paradigmelor mântuitoare. Pentru că, aşa cum scria Hannah Arendt încă în 1929, “memoria, iar nu aşteptarea, este cea care dă unitate şi plenitudine experienţei umane”.

Într-un secol în care imense aparate ideologice s-au specializat în scrierea şi rescrierea istoriei în funcţie de interesele unor autocraţi cu pretenţii de semizei, Orwell a apărat tocmai acest drept la memorie, la păstrarea acelor distincţii fundamentale dintre bine şi rău în a căror absenţă, totul, inclusv exterminările în masă, este permis.

Carte tragică şi demistificatoare, scrisă de un intelectual îndrăgostit de libertate, „Omagiu Cataloniei” aparţine acelui gen pe care Lionel Trilling, distinsul gânditor american, l-a numit al răscrucilor însângerate, unde literatura se întâlneşte cu politica.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.94.253