Noi nu reuşim să scoatem şarlatanii intelectual nici din guverne sau instituţii de cultură, unde presa bulevardieră îi ţine în braţe, îi cultivă şi îi încurajează ca mari somităţi.
Ce să ne mai mirăm atunci de ofensiva obscurantismului şi isteriei care ne-au invadat bucătăria de când un domn cu idei originale s-a apucat să ne numere ouăle la televizor, ca să vadă dacă a fost găina stresată, după însemnul cu cifra fatidică trei.
Ce bună e câte o mică teorie conspiraţională (food scare, cum le zice americanul) ca să se activeze brusc toate milioanele de băutori de apă vie, tratată cu cristale energetice, care şi-au facut educaţia de ştiinţele naturii în anii ’80 din revistele lui Adrian Păunescu. El era singurul pe vremea aceea cu voie să pomenească de Mudava, bioenergie şi în general de domeniul ăsta misterios al forţelor nevăzute, ce nu cadra cu linia partidului. Dar Securitatea înţelesese şi ea că mulţimile au nevoie de o supapă spirituală şi că, după ce le-ai luat biserica, trebuie să pui în loc măcar un vraci, un şaman, ceva.
De când cu democratizarea exprimării, cererea a explodat, aşa că asistăm la o competiţie acerbă între înghiţitori de flăcări violete, analişti neuro-verbali şi inventatori de diete-minune, bazate pe colesterol vegetal. Totul spre binele public şi sănătatea naţiei. Pe aşa un fond, este greu să discuţi o idee serioasă, cum e cea a ministrului sănătăţii, de suprataxare a alimentelor „dăunătoare”.
Trec peste dificultatea practică de a le defini: unii se leagă de locul unde se consumă („fast-food”), alţii de compoziţie („conservanţi, coloranţi, etc.”). Cu o listă-anexă la lege, care va fi veşnic contestată şi făcută armonică de grupurile de lobby, dificultatea s-ar putea depăşi, ca şi în statele occidentale.
Trec şi peste ideea de bază, care este una fundamental paternalistă: adulţii nu ştiu ce bagă în gură, riscă să-şi facă rău singuri şi e nevoie de o elită luminată care să le dirijeze comportamentul. Cu un efort eroic, m-aş abate de la principiile libertăţii naturale şi aş accepta, că doar nu e singurul exemplu de măsură paternalistă (vezi taxele pe vicii – tutun, alcool, jocuri de noroc – sau politicile pro-nataliste).
Necazul e că o asemenea suprataxă pe alimente indezirabile ar fi în România şi mai puţin relevantă decât în Occident, unde oricum nu rezolvă mare lucru. Cum zicea un guru al teoriei guvernării, e un exemplu de soluţie nefuncţională, bazată pe un diagnostic greşit, care îşi caută problema.
În primul rând, marea deosebire faţă de Franţa, Danemarca sau SUA este că în România fructele şi legumele proaspete sunt oricum cumpărate de majoritatea consumatorilor din pieţe, de la producători, sau din iarmaroace rurale. Adică sunt practic nefiscalizate, purtând TVA 0%, spre deosebire de grisinele cu E-uri din supermarket sau pizza şi carbogazoasele cu coloranţi, contra cărora se poartă cruciada.
În al doilea rând, poate că există costuri sociale ale unei alimentaţii proaste (în sensul că tu mănânci porcării şi apoi eu trebuie să-ţi plătesc spitalizarea), dar dacă privim lucrurile aşa, asta e o problemă creată de sistemul de asigurări medicale, nu de alimentaţia ca atare. În plus, suntem o ţară mediu dezvoltată, dar cu buzunare mari de sărăcie şi înapoiere, în care stilul de viaţă nesănătos nu este încă strict legat de fast-food şi Coca-Cola.
Bolile cardiovasculare, cirozele şi diabetul se fac foarte bine şi la sat, din cauza prăjelilor în untură (mai ieftină ca uleiul vegetal) şi excesului de ţuică, produse perfect naturale. Opinia generală că la ţară se trăieşte mai mult şi mai sănătos e un mit: în medie, oamenii sunt mai bolnavi şi mor mai repede la sat, chiar fără fast-food şi dulciuri colorate. Dilema este evidentă atunci când iniţiatorii se încurcă în explicaţii privind rostul măsurii.
Ca să nu iasă prost politic, dl ministru Cseke se grăbeşte să asigure că „preţul alimentelor nu va creşte”, ceea ce este absurd. Ori acceptăm să punem o suprataxă pe unele dintre ele, tocmai ca să le creştem preţul şi să descurajăm consumul (de către oameni care nu sunt chiar elita societăţii), nereuşind să influenţăm categorii mari de cetăţeni care au un stil de viaţă nesănătos, dar nu din vina hranei de fast-food – ori nu vrem de fapt să schimbăm comportamentul nimănui, caz în care e bine să fim oneşti şi să venim cu măsura cinstită de creştere a TVA, pentru că ce ne interesează e de fapt bugetul.
Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro