caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Despre Hitler şi Stalin la Yale (1)

de (25-5-2009)

Comparaţia între gemenii totalitari ai secolului XX a încetat să mai reprezinte o temă şocantă.

Cu excepţia câtorva bigoţi ai corectitudinii istorice, comunitatea academică internaţională priveşte chestiunea comparaţiei între cei doi monştri genocidari şi sistemele ideocratice, nazist şi comunist, drept una legitimă. Nimeni nu spune identitate, nu se pune problema de a nega unicitatea Holocaustului, dar este la fel de important să se surprindă afinităţile inavuabile, similitudinile mult timp ocultate dintre aceste dictaturi.

Hitler and Stalin: Comparisons Renewed a fost tema unui substanţial colocviu desfăşurat la Universitatea Yale din New Haven (Connnecticut) pe 18 aprilie 2009. Organizatorul acestei dezbateri a fost profesorul Timothy Snyder, autor al unor excepţionale lucrări de istorie a Europei Centrale şi, cel mai recent, al unei cronici-studiu privind filmul „Defiance”, un text de mare profunzime apărut recent în „New York Review of Books”.

În deschiderea simpozionului a luat cuvântul Saul Friedländer, profesor de istorie la UCLA, autorul lucrării „Hitler and the Extermination of the Jews”, încununată cu Premiul Pulitzer. Tema prezentării sale a fost „Impulsul mesianic la Hitler: credinţă, tactică ori ambele?”. În viziunea profesorului Friedländer, există trei diferenţe esenţiale între cele două sisteme, respectiv între ceea ce istoricul german Martin Broszat numea Führerbildung (construirea Conducătorului): relaţia cu partidul, relaţia cu populaţia, ideologia. La primul punct, observa Domnia Sa, Hitler, spre deosebire de Stalin, s-a bucurat de la bun început de deplina loialitate a NSDAP (partidul nazist). Relaţia dintre lider şi membrii partidului s-a bazat pe loialitatea lor reciprocă, pe legătura profundă dintre Fuhrer şi Altkämpfer (Vechii Combatanţi). Exact opusul pare să fi caracterizat relaţia dintre Stalin şi Vechii Bolşevici. Legat de relaţia dintre Lider şi populaţie, inclusiv chestiunea charismei, profesorul de la UCLA s-a referit la studiile lui Lutz Niethammer care a studiat amintirile de masă legate de perioada nazistă. Ele demonstrează că popularitatea lui Hitler a continuat să crească pe parcursul dictaturii şi că până în 1942 majoritatea germanilor şi-a menţinut credinţa în el. În URSS, pe de altă parte, majoritatea rurală pare să-l fi detestat pe Stalin (teză amendată în timpul simpozionului de Lynne Viola şi alţi istorici).

În chestiunea crucială a ideologiei, Friedländer a accentuat distincţia-cheie determinată de alegerea (definirea) inamicului. Hitler avea un duşman cu multe chipuri: Evreul, care era mai degraba un concept abstract decât o realitate etno-reliioasă. Viziunea lui Hitler despre istorie era apocaliptică, meta-politică şi salvaţionistă. Amintesc aici tezele extrem de importante ale lui Friedländer despre funcţiile redemptive ale antisemitismului nazist: într-o pretinsă bătălie pe viaţă şi pe moarte, inamicul era construit ca o entitate mitică, rival ireductibil într-o luptă supraomenească.

În privinţa lui Stalin, a afirmat Friedländer, trebuie spus că acesta şi-a definit întotdeauna inamicii în termeni imanent-politici: “Duşmanii lui Stalin erau numeroşi, dar concreţi”. Din această teză decurg consecinţe interpretative decisive: ideologia nazistă ar fi una apocaliptic-mitologică, în timp ce bolşevismul (stalinismul) s-ar întemeia pe o viziune mai pragmatică. În intervenţia sa pe acest subiect, profesorul Norman Naimark de la Universitatea Stanford a insistat asupra următoarelor premise pentru abordarea comparativă a dictaturilor totalitare: 1. Cum comparăm? 2. Cine face comparaţia (problema subiectului epistemic)? 3. Când se face comparaţia? Observa profesorul Naimark faptul că în special în zona stângii compararea sistemelor amintite nu a fost/este bine receptată, existând percepţia că această analiză ar diminua recunoaşterea unicităţii Holocaustului.

Aş adăuga că trebuie luate în considerare următoarele chestiuni: dinamica internă a stalinismului, originile iacobine ale categoriei de duşman al poporului, cultivarea metodică a urii şi resentimentului în ambele sisteme. Cât priveşte relaţia dintre Stalin şi fondatorul bolşevismului, trebuie spus că cel dintâi s-a considerat întotdeauna drept un leninist, că lupta pentru putere (pentru succesiunea lui Lenin) a fost de fapt o competiţie hermeneutică legată de interpretarea cea mai corectă a gnozei moştenite. Din acest punct de vedere, se poate spune că mistica hierocratică în sistemele fasciste este mult mai puţin prezentă decât în cele comuniste, unde cultul tradiţiei ideologice este instituit în “religie” de stat.

Intervenţia mea, intitulată Dictatori totalitari, religii politice şi hybris ideologic, s-a focalizat pe centralitatea proiectului exterminist în fazele radicale ale celor două regimuri. Ambele au încercat să „purifice” socialul, să de-pluralizeze politicul, să universalizeze heteronomia şi să producă o revoluţie antropologică prin plăsmuirea Omului Nou. Pentru Timothy Snyder, distincţia dintre Hitler şi Stalin ar fi aceea între un gânditor apocaliptic şi unul postapocaliptic, în sensul că cel din urmă a preluat puterea absolută abia la 12 ani de la lovitura de stat bolşevică.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com/

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.119.26