caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

De ce noi nu putem ieşi din criză cheltuind

de (25-5-2009)

De când America – şi mai apoi Uniunea Europeană – au venit cu strategii de combatere a crizei economice globale bazate pe cheltuirea de fonduri publice pentru susţinerea sectorului privat, guvernele din estul Europei s-au simţit şi ele obligate să îmbrăţişeze retoric reţeta occidentală, aşa cum fac de altfel întruna de două decenii.

Ca şi cele din ţările vecine, noua administraţie de la Bucureşti a improvizat şi ea repede un plan de măsuri în care pe primele locuri figurează sporirea volumului de investiţii publice, accelerarea absorbţiei de fonduri UE şi încurajarea mediului privat.

Din păcate, după cum s-a văzut destul de repede la începutul lui 2009, la noi nu e aşa de simplu ca în Vest. Investiţiile publice arată bine pe hârtie, dar transpunerea lor în practică presupune capacitate administrativă, manageri de proiecte şi coerenţă în acţiune; acestea sunt rarităţi în zona noastră. Nu doar că sporirea substanţială a volumului investiţiilor anul acesta, de la 12% la 20% din buget, este în sine o ţintă foarte ambiţioasă – dar chiar anii trecuţi atingerea ei a reprezentat o problemă. De regulă, ce se întâmplă la noi este că ne propunem investiţii, ne poticnim în realizarea lor (muncă multă şi obositoare cu proiectele, exproprierile, licitaţiile etc.), ne prind din urmă octombrienoiembrie cu banii necheltuiţi, iar ca să salvăm onoarea guvernamentală virăm repede sumele către cheltuieli „soft”, doar-doar vom consuma banii până la finalul anului: salarii şi prime, subvenţii, achiziţii mărunţele, dar multe, de obiecte luate direct din magazin etc.

Ca atare, banii europeni nu se consumă, că UE nu te lasă să faci asemenea realocări pe picior; cei de la bugetele naţionale se duc în primitoarea gaură neagră a cheltuielilor de personal şi nimeni nu vede vreo mare realizare de pe urma lor; iar mediul de afaceri rămâne cu onoarea nereperată. Nu-i vorbă, că nici mari resurse financiare nu există, aceasta fiind marea diferenţă între statele nou-membre ale UE şi cele vechi: estul Europei s-a cam întins mai mult decât îi era plapuma în anii de creştere economică. PIB-urile creşteau cu 6-7%, dar creditele şi salariile cu 20-30% (ultimele, în special în sectorul bugetar). După câţiva ani de atare goană bezmetică în direcţii opuse, plapuma trebuia să se rupă undeva.

Spre deosebire de ţările occidentale, care au pus câte ceva deoparte în anii cei buni de creştere şi acum se pot gândi la remedii keynesiste – adică să arunce cu bani publici în popor pentru ca acesta să nu-şi scadă apetitul pentru consum – state ca Ungaria şi România nu pot face aşa ceva, pur şi simplu pentru că n-au cu ce. Ele au procedat ca greierele, stând la umbră şi doinind din frunză toată vara, adică au cheltuit şi s-au îndatorat masiv atunci când economia creştea, în 2006 şi 2007. Acum, că a venit iarna crizei globale, stau şi se uită cum alţii, care şi-au pus grăunţe deoparte în sezonul cald, au ce împărţi gospodăriilor şi firmelor.

Aşa că pot să strige sindicatele ce vor despre nivelul de trai şi puterea de cumpărare: adevărul este că acestea se duseseră peste productivitatea reală din economie, şi mult prea repede, iar reculul de anul acesta reprezintă o trezire din vis la realitate. De asemenea, mediul de afaceri poate să se indigneze legitim pentru că promisiunea scutirii de impozitare a profitului reinvestit va fi dată la coş sau pentru că s-a introdus impozitul forfetar (în sine un punct controversat, care face ca alte măsuri din ultimii ani să se traducă acum în bani aruncaţi pe fereastră: de exemplu, programele de încurajare a antreprenoriatului sau de subvenţionare a IMM-urilor înfiinţate de tineri şi studenţi).

De fapt, dacă ne uităm la Ungaria, ar trebui să zicem cu toţii mersi că încă nu s-a umblat la TVA şi cota unică. Ar trebui să ţinem pumnii guvernului pentru ca veniturile la buget să nu scadă până într-acolo unde asemenea decizii cu adevărat dureroase devin inevitabile. Era mult mai bine dacă în anii trecuţi, pe fondul încasărilor în creştere, miniştrii ar fi lăsat un pic euforia deoparte şi ar fi terminat reformele (de exemplu, restructurarea la calea ferată), ar fi consolidat sistemul de pensii (în loc să-l submineze populist) şi ar fi raţionalizat administraţia publică (în loc s-o umfle ca pe un balon).

Însă politica fiind ceea ce este, rar se întâmplă lucruri de felul acesta în democraţii. Ca atare, deşi manualul de macroeconomie şi exemplul occidental spun că acum ar trebui să relaxăm băierele pungii până trece criza, faptul că pe noi ne-a prins iarna cu punga goală, ne forţează acum să facem simultan şi cârpeli de strategie anticriză, şi restructurarea sectorului bugetar.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Goguta: (25-5-2009 la 00:00)

    Parerea mea :
    Politicienii nu vor scoate tara din criza !!
    Numa-i oamenii de „stiinta” (ecomomistii si expertii. Daca sunt incoruptibili si patrioti !
    Parca cineva ne saboteza economic si administrativ ?? Ore asa o fi ?
    Ce-ar fi de facut ? :O lege urgenta ( sabotajul si incompetenta jodecate in 24 ore !! Ce parere ave-ti ?
    Cer scuze dac-am gresit !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (25-5-2009 la 00:00)

    Domnule Goguță,

    Naziștii și bolșevicii aveau legi ca cea propusă de dumneavoastră. Economia de piață nu se guvernează prin astfel de heirupisme totalitare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.197.24