caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Alegerile anticipate şi doctrinele la moldoveni

de (18-5-2009)

Aşa s-a întâmplat, că nu prea mult timp după destrămarea URSS, în calitate de preşedinte al PSDM de pe atunci, am fost invitat în Suedia în cadrul unui program al Fundaţiiei Olof Palme . După sosire în Stokholm, am fost aduşi cu toţii în oficiul acestei instituţii. Şi eu, proaspăt scăpat de realităţile sovietice m-am simţit puţin jenat când am văzut în interior, pe pereţi, nişte tablouri care semănau leit cu operele „realismului socialist” – pe ele erau pictate masele negre ale proletariatului, drapelele roşii, de culoarea sângelui proletar etc..

Ulterior, mai citind câite ceve din istorira social-democraţiei suedeze, am înţeles că degeaba m-am lamentat în legătură cu similitudinile dintre realismul socialist şi tablourile de pe pereţii Fundaţiei Olof Palme. Deoarece, din istoria apariţiei Social Democrat din Suedia rezultă, că acest partid a apărut în urma luptei conştiente ai proletarilor pentru drepturile lor. Cu alte cuvinte în Suedia, Partidul Social Democrat, laolaltă cu celelelte partide, au fost create „de jos în sus”. Fiece segment al societăţii suedeze, pornind de la propriile interese şi-a creat unealta politică, partidul, pentru a le apăra. Drept consecinţă, în Suedia, urmărind dezbaterile televizate în campania electorală este foarte uşor să-ţi dai seamana din numele cărui partid vorbeşte unul sau altul. În dezbateri se recurge la argumente raţionale, care, de regulă, se exprimă în cifre. Cei de „dreapta” vorbesc despre reducerea poverii fiscale şi despre respobsabilitatea individuala a cetăţeanului, pe când cei de „stânga” vorbesc despre „solidaritate” şi despre faptul, cum vor fi utilizate defalcările în buget pentru crearea unui număr concret de locuri de muncă, sau unui număr concret de locuri în spitale etc. Cu alte cuvinte, numărul partidelor în Suedia corespunde cu numărul diferitor segmente din societate cu interese distincte, şi în campaniile electorale din Suedia nimeni nu se indignează de numărul partidelor, din care cetăţeanul are de ales. Tot pentru Suedia este caracteristic implicarea activă a unui număr mare de cetăţeni în activitatea politică, şi fiece cetăţean este ferm convins că de efortul lui personal depinde atât viaţa lui personală, precum şi situaţia în ţară.

Să trecem la realităţile nostre. Deja în 1990, în Republica Moldova a început să apară partide politice noi. Norma de pe atunci presupunea un număr minim de 300 membri pentru partidul nou creat şi numărul partidelor, create pe asfaltul de la Chişinău, creştea în ritm de avalanşă. „Ciupercile apar după ploaie, iar partidele – înainte de alegeri”, aşa ironiza lumea la acest subiect.

Or, câţiva ani în urmă, în 2002, dacă nu greşesc, am propus pentru chestionarul Barometrului de Opinii Publice (BOP), realizat de Institutul de Politici Publice (IPP), o întrebare – „de câite partide politice are nevoie Republica Moldova?” Mai multă lume a rămas tablou, când a văzut răspunsurile cetăţenilor moldoveni – doar circa 17% au declarat că în Moldova trebuie să fie „mai mult decât un partid”, pe când circa 50% erau ferm convinşi, că este suficient „un singur partid”! Ceilalţi, circa 30% nu au fost în stare să dea nici un răspuns. Din aceste cifre concrete rezultă o constatare univocă – cetăţeanul moldovean de rând nu înţelege rostul partidelor politice şi, în mare parte, nu-şi dă seama ce face, când aplica ştamila în buletinul electoral. Pe când în societate în ansamblu nu există legături directe între diferite partide politice şi segmente sociale. Fireşte că sunt şi excepţii, legate, în special, de trecut. În memoria societăţii trecutul se identifică cu două realităţi – URSS (comunismul), şi aflarea în componenţa României (unionismul). Drept urmare, acelaşi BOP, din an în an, demonstrează că partidele politice sunt cele mai dispreţuite instituţii publice. În plus, nici 0,1% din alegătorii moldoveni nu percep partidele politice prin doctrinele lor anunţate, ci în exclusivitate prin persoanele liderilor. Totul se reduce la întrebarea – „Tu cu şini eşti?” Prin urmare, doctrina politică anunţată (cu excepţia „comuniştilor”), de regulă, nu are nici o valoare electorală.

Multiplele întâlniri cu alegătorii moldoveni în 2009 mi-au demonstrat că nu s-a schimbat nimic în relaţiile dintre partide şi alegători. În continuare alegătorii percep partidele prin persoanele liderilor („Tu cu şini eşti? Cu Diacov?”). În continuare, în cadrul absolut (!) fiecărei întâlniri erau formulate două întrebări – „Cui îi treb atâtea partide?” şi „De ce nu v-aţi unit?”.

Astăzi societatea este bulversată de dilema între alegerea unui nou şef de stat, şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate. De fapt, dilema este mult mai dură – între instaurarea definitivă a unui regim autoritar şi şansa de a mai avea o speranţa la normalitate în ţara aceasta. Liderii celor trei partide de opoziţie fac declaraţii categorice şi promit alegeri anticipate. Or, deocamdată cel puţin, nu se simte că scenariul alegerilor anticipate este luat în serios de însăşi protagoniştii lui. Deoarece, înainte de 5 aprilie, invocând diferite argumente, se mai putea (nu toţi au reuşit) justifica în faţa alegătorului existenţa mai multor concurenţi electorali. Unii se prezentau „social democraţi”, alţii îi dădeau zor cu „liberalismul” etc. Or, ziua de 7 aprilie a schimbat radical perceperea spectrului politic! Societatea s-a polarizat în două tabere incompatibile – în susţinătorii PCRM în frunte cu Voronin, şi în anticomunişti.

Această polarizare alb-negru, îmbinată cu perceperea moldovenească a partidelor politice de cetăţeanul de rând, impune un singur scenariu de desfăşurare a alegerilor anticipate, ce oferă şansa opoziţiei – alegătorul trebuie să obţină la mână buletinul de vot, în care vor fi doar doi concurenţi electorali – PCRM şi anticomuniştii, uniţi pe o singură listă.

Să nu uităm, că PCRM oricum azi este cel mai puternic partid, chiar dacă cele 49, 48% anunţate nu chiar corespund adevărului. Ceea ce înseamnă că PCRM poate fi învins numai în cazul când alegătorul „anti” şi „ne” comunist va fi mobilizat, dacă el se va pătrunde de gravitatea situaţiei de azi şi va ieşi mult mai masiv la alegerile anticipate, decât la 5 aprilie.

Pentru ca aceasta să se întâmple, politicienii, care se declară oponenţi ai PCRM, trebuie să dea un semnal foarte clar alegătorului, demonstrând că pericolul instaurării definitive a unui regim autoritar este atât de grav, încât ei au depăşit „rânza basarabeană” şi s-au unit! Exact aşa, cum doreşte alegătorul moldovean. Numai în asemena caz opoziţia anticomunistă va obţine dreptul moral de a-i chema pe alegători la mobilizare. Deoarece nimeni n-o să le dea crezare, nu se va pătrunde de gravitatea situaţiei dacă în campania electorală iarăşi se vor aventuara o duzină de partide „anti-comuniste”!

În plus, între noi fie vorba, campania electorală într-un asemenea format este mai puţin costisitoare, în situaţia când nimeni nu este încântat de perspectiva de a mai cheltui nişte bani grei pentru acelaşi mandat. În legătură cu aceasta revin la ideea din comentariul „Un scenariu idealsit pentru o ţară fălită” – cei 41 deja aleşi trebuie să se alinieze primii pe listă, în baza rezultatului din 5 aprilie. Tot ei trebuie să-şi asume iniţiativa şi să completeze restul listei cu persoane cât de cât utile pentru cauza comună din restul partidelor politice, ce nu au trecut pragul electoral. Personal, nu m-aş simţi jenat chiar dacă mi s-ar oferi locul 101 pe o asemenea listă. Numai un asemenea comportament al opoziţiei unite ar putea să-i ofere credibilitate şi şansa de a-i învinge pe „voronişti” în confruntarea electorală. Sclavul agresiv trebuie pus la punct, prin alegeri libere şi corecte! Putem reuşi, dacă vom demonstra că merităm, unindu-ne pentru această cauză comună. Dacă în câteva zile nu ne vom alege cu un Preşedinte nou, scos din buzunarul lui Voronin . De, speranţa moare ultima. Rămâne de văzut.

Ecouri

  • Alina: (18-5-2009 la 00:00)

    Bun articol si recomandari judicioase. Speram sa gaseasca ecou in randul opozitiei si sa vedem o lista cu cei 41 deputati. Ar fi normal ca aceasta lista sa fie formata de PL, ca avand cel mai mare numar de deputati. Ceilalti ar fi bine sa nu se supere si sa accepte. Alea iacta est! Zarurile sunt aruncate. Acum Aut-aut, tertium non datur. Daca se rupe opozitia, nu va mai conta cine dintre ei e de vina.Ne asteapta un intuneric pentru alti 100 ani!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Tatonari intre Casa Alba si Kremlin

Inainte de a fi ales presedinte al Statelor Unite, ca si in discursul sau de la inaugurare, Barak Obama a...

Închide
3.15.143.181