caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

NATIONALISM si PATRIOTISM la INCEPUT de SECOL

de (17-5-2009)

Despre patriotism se vorbeste putin in acesti ani, deoarece multi considera ca este un termen caduc in epoca mondializarii si a integrarii europene. Dar exista si o cauza obiectiva care a subminat valoarea pe care patriotismul a avut-o in secolul trecut : este vorba de economia de piata.

Angajate intr-o cursa pentru sporirea produsului intern brut pe locuitor, statele se compara acum in functie de performantele economice. In tot mai redusa masura cresterea economica depinde acum de stat, fapt care determina ca valorile cristalizate in ideea de patrie sa-si piarda din importanta. Iar cand politica este subordonata economicului, consumatorul devine mai important decat cetateanul, iar diviziunea internationala a muncii – mai importanta decat coeziunea nationala. Cand interesele individului sunt puse inaintea intereselor colective, virtutea patriotica este estompata. Reformele economice si sociale care se lasa asteptate, nu sunt suficiente pentru exaltarea sentimentelor de mandrie cu privire la locul pe care tara il ocupa in lume , pentru sporirea increderii in calitatile natiunii.

Nu se poate trece totusi cu vederea ca, pe glob, lumea este tot mai interconectata, natiunile tot mai legate unele de altele, politica lor tot mai dependenta de cea a vecinilor si tarilor continentului. Romania nu este o tara mare ( in aceasta categorie intrand statele cu peste 100 milioane de locuitori) si nici macar mijlocie ( adica avand intre 30 si 100 milioane de locuitori). Cuvantul sau nu poate deci avea prea multa greutate in rezolvarea problemelor europene sau mondiale. Oricine nu intelege acest lucru sau creaza intentionat falsa iluzie a unei superioritati romanesti asupra altor popoare, este fie naiv , fie demagog. O politica situata in raspar cu mersul lumii duce la neputinta, cu repercursiuni economice dificil de suportat de populatie.

O cauza a crizei patriotismului o constituie insusi nationalismul. In mod corect cred, sfertul de secol ceausist a fost numit „national-comunism“. Proslavirea uneori pana la ridicol a virtutilor romanului , succesele – reale sau imaginare – ale conducerii tarii in politica interna si externa, aveau trasaturile oricarei propagande nationaliste care se practica in lume, bineinteles innecata in terminologie socialista. Odata cu prabusirea comunismului, si nationalismul care facea corp comun cu el a suferit o puternica lovitura. Romanul, leganat ani de zile in iluziile atentiei acordate conducatorului tarii atat de est, cat mai ales – in chip interesat – de occident, a trebuit sa constate brusc cat de mica este importanta reala a tarii pe tabla de sah mondiala si ca proslavirea identitatii nationale nu numai ca nu e apreciata, ci este privita cu suspiciune. Multi romani insa se simt umiliti ca tara lor a incetat sa mai fie in centrul atentiei lumii, cum propaganda oficiala lasa odinioara sa se creada, in timp ce acum ne intrecem cu bulgarii in ocuparea ultimului loc printre cele 27 de tari membre ale U.E.

Nationalismul se bazeaza in fond pe o judecata simpla a fiecarui individ: el isi sporeste valoarea proprie conferind superioritate natiunii careia ii apartine, superioritate deseori peste cea reala. Afirmand ca natiunea sa constituie valoarea suprema, nationalistul o aseaza in opozitie cu alte natiuni, ce prin definitie ii sunt inferioare. Superioritatea proprie nu poate – crede el – decat sa provoace invidia celorlalti, de unde suspiciunea permanenta ca acestia sunt potentiali dusmani. Iar acesti dusmani nu sunt numai in afara tarii, ci – ca in orice teorie a comploturilor – ei s-au strecurat si in sanul propriei natiuni.

Din istorie se pot invata multe, desi rareori se recurge la asta. Deseori insa istoria este interpretata, ba chiar violata, pentru a servi ca argument pentru cauze mai mult sau mai putin dubioase. Iar atunci, pe fondul nemultumirilor economice, creste planta otravita a extremismului de dreapta. Acesta a avut si are si azi drept componenta fundamentala – nationalismul, considerat deseori drept puterea nelimitata a fiecarei tari de a face ce vrea, fara a se sinchisi de restul lumii. Definitie care arata totodata de ce nationalismul este astazi este respins si combatut de comunitatea internationala.
Patriotismul in schimb are ca trasatura definitorie fidelitatea fata de istoria tarii, mandria succeselor realizate si amintirea infrangerilor suferite, respectul traditiilor si limbii ce justifica inradacinarea in acest teritoriu. Pentru toate aceste virtuti, ce nu trebuie privite ca fiind mai presus de ale vecinilor, patriotismul implica acceptarea de sacrificii din partea populatiei, mergand pana la sacrificiul suprem. Trasaturi care pot fi la fel de bine imbratisate si de populatii de alta nationalitate, dar care traiesc de secole impreuna pe acest pamant. Montesquieu scria in „L’esprit des lois“( vol. 4): „ Dragostea de patrie se poate defini drept cea care da preferinta continua interesului public fata de interesul personal. Este o dragoste care nu priveste decat democratiile, singurele in care guvernul este in grija fiecarui cetatean“. Patria nu este doar solul, ci comunitatea de afectiuni care face ca fiecare din cei ce lupta pentru salvgardarea a ceeace le este drag, sa apere totodata si patria. Apararea patriei pune implicit problema supravietuirii statului national, a prelungirii istoriei sale particulare, a mentinerii suveranitatii. Mondializarea, careia actuala criza i-a scos la iveala si trasaturile pernicioase, a aratat ca forta crescanda a firmelor multinationale introduce un clivaj intre interesele lor proprii de sporire a beneficiilor si interesele tarilor in care s-au implantat.

Daca este eronata echivalarea patriotismului cu nationalismul, natiunea in schimb este unul dintre pilonii de sustinere ai patriotismului. Ernest Renan spunea : “Existenta unei natiuni este un plebiscit de zi cu zi, asa dupa cum existenta omului este afirmatia permanenta a vietii“. Plebiscitare cotidiana care – adaogam noi – se face prin pastrarea aprinsa a sentimentului patriotic, iar nu prin exaltarile nationaliste.

Cat de patrioti sunt astazi romanii ? Nu putini sunt cei care isi pun intrebarea daca mai poate exista iubire de patrie intr-o tara roasa de coruptie, in care 60% din cetateni nu iau parte la vot, in care individualismul in plin mars a anihilat inflacararea pentru cauze mari, in care interesele egoiste stimulate de spiritul unui capitalism prost inteles impiedica devotamentul si solidaritatea ? In ce masura cetateanul mai este capabil, in momente de pericol pentru tara, de sacrificiul suprem de care aminteam mai sus ? Intrebari grave pentru orice guvern, caci marea problema a secolului ce vine este cum sa se insufle – atat cetatenilor, cat si alesilor lor – pasiune, idealism si responsabilitate intr-o democratie ce nu mai poate fi decat sociala.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Dan Ghelase: (17-5-2009 la 00:00)

    Nationalismul a fost deliberat deformat sub comunismul internationalist.
    Toti marii oameni de spirit romani, si de valoare recunoscuta international, au fost nationalisti…Exemplu Gusti !
    Bineinteles ca trebuie sa ne aliniem si aliem progresului lumii civilizate, dar cu anumite corective specifice realitatilor locului.
    Incat dezvoltarea sa fie organica, dupa repere traditie si continuitate proprii ! – Indemn chiar al inteleptului Ioan Paul II…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • N.Savescu: (17-5-2009 la 00:00)

    CE ÎNSEAMNĂ A FI NAŢIONALIST

    Popor : Un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie.
    Spaţiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor.
    Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu cât şi poporul din acest spaţiu geografic.
    Naţiunea : tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formează Naţiunea acelui popor. Naţiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul valoric recunoscut şi acceptat internaţional
    Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce a dat mai bun poporul sau de-a lungul sutelor de ani (naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte.
    In vremea noastră, sensul „naţionalist” are, după unii, predominant, conotaţie peiorativă, îngustă: cineva care nu gândeşte „larg”, ci mai mult în cadrul restrâns al naţiunii lui, unilateral, motiv pentru care, după aceştea, nu este bine privit într-o societate multinaţională.
    Sunt şi forme negative ale naţionalismului : naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist.

    Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi rasa.
    De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt?
    Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiţiei un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubeşti altfel decât exagerat propriul popor ?! Ei ar vrea să-ţi iubeşti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la exces şi să iubeşti mai mult alte neamuri, străine. Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm. Oare nu pentru neamul român, german sau italian au murit milioane de români, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii?
    Nu poţi să-ţi iubeşti neamul decât în exces! Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru! Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales datorită faptului că naţionalismul intră în conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care şi-au dovedit falimentul şi au blocat dezvoltarea firească a ţării noastre.
    A fi naţionalist înseamnă, însă, nu numai a-ţi iubi neamul, ci şi a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naţionalist. Echilibrul care se creează între aceste forţe, sincere şi puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri că ţin mai mult la neamul lor decât la al nostru. Nu înţelegem însă pretenţia absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naţionalismul lor pe teritoriul Ţării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă vor înţelege să fie naţionalişti la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm!
    Nu este o crimă că ne iubim ţara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm şi puţin exces…
    Nu este o ruşine că simţim în noi pulsul neamului nostru.

    Fondatorul naţionalismului românesc, Nicolae Bălcescu (1819-1852), ne-a lăsat o lege: ”Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv dispărută”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-5-2009 la 00:00)

    „Popor : Un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie.
    Spaţiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor. Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu cât şi poporul din acest spaţiu geografic.”

    Patriotismul se prezumă. Oricine este patriot până la proba contrarie. Într-o democrație nu trebuie să te bați cu cărămida în piept că ești patriot ca să fii considerat ca atare.

    „Naţiunea : tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formează Naţiunea acelui popor. Naţiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul valoric recunoscut şi acceptat internaţional.Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce a dat mai bun poporul sau de-a lungul sutelor de ani (naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte.”

    De unde ați luat definiția asta?

    „In vremea noastră, sensul „naţionalist” are, după unii, predominant, conotaţie peiorativă, îngustă: cineva care nu gândeşte „larg”, ci mai mult în cadrul restrâns al naţiunii lui, unilateral, motiv pentru care, după aceştea, nu este bine privit într-o societate multinaţională.”

    Poate că s-au mai schimbat vremurile în raport cu naționalismul secolului XIX.

    „Sunt şi forme negative ale naţionalismului : naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist.”

    Foarte adevărat.

    „Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi rasa. De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt?”

    Din cauza acestor afirmații demoagogico-patriotarde, potrivit cărora „neamul rrrrromânesc” ar fi în primejdie. Mă întreb care e religia care trebuie apărată și mai ales rasa, în cazul de față.

    „Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiţiei un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubeşti altfel decât exagerat propriul popor ?! Ei ar vrea să-ţi iubeşti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la exces şi să iubeşti mai mult alte neamuri, străine. Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm.”

    De ce să nu comentăm? Pentru că așa vor demagogii patriotarzi?

    „Oare nu pentru neamul român, german sau italian au murit milioane de români, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii? ”

    E vorba cumva de cei care au murit apărând idealurile celui de-al treilea Reich și ale aliaților săi din cel de-al doilea război mondial?

    „Nu poţi să-ţi iubeşti neamul decât în exces! Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru!”

    Aș adăuga un citat dintr-un autor care a batjocorit un astfel de discurs: „Din această dilemă nu puteți ieși. Am zis!”.

    „Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales datorită faptului că naţionalismul intră în conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care şi-au dovedit falimentul şi au blocat dezvoltarea firească a ţării noastre.”

    E asta cumva o critică stângace a democrației, care spre deosebire de dictatura fascistă și ce comunistă, s-a dovedit viabilă, permițând unor astfel de demagogi patriotarzi să-și debiteze discursurile sforăitoare?

    „A fi naţionalist înseamnă, însă, nu numai a-ţi iubi neamul, ci şi a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naţionalist. Echilibrul care se creează între aceste forţe, sincere şi puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri că ţin mai mult la neamul lor decât la al nostru.”

    Interesantă ar fi sursa acestei afirmații: cum se cuantifică dragostea de neam?

    „Nu înţelegem însă pretenţia absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naţionalismul lor pe teritoriul Ţării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă vor înţelege să fie naţionalişti la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm!”

    În primul rând v-aș întreba în numele cui vorbiți de folosiți pluralul? Aplicați cumva aceeași măsură și românilor naționaliști din Ucraina, Serbia sau Ungaria?

    „Nu este o crimă că ne iubim ţara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm şi puţin exces…
    Nu este o ruşine că simţim în noi pulsul neamului nostru.”

    Demagogie patriotardă în exces.

    „Fondatorul naţionalismului românesc, Nicolae Bălcescu (1819-1852), ne-a lăsat o lege: ”Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv dispărută”.

    Suntem în anul 2009 și între timp au trecut două războaie mondiale și sute de milioane de morți cauzate în special de comunism și fascism – adepte la exploatarea a ce este mai rău în natura omenească.

    Oricum ar fi domnule Săvescu, să știți că astfel de opinii vor fi combătute dur pe pagina revistei ACUM. Eu le-am numit „naționalism de mucava” și am și scris un articol pe această temă http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=353

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Adrian Simion: (17-5-2009 la 00:00)

    Stimate domn,
    Voi fi mai putin acid decat domnul Clej, desi, in mare pare, opiniile dansului le impartasesc.
    Mi-as permite sa va fac o recomandare (sau, daca inteligenta va permite, sa acceptati cuvintele mele ca pe un sfat): NU CONFUNDATI NATIONALISMUL CU PATRIOTISMUL. Multe din cele enuntate de dvs. sunt chestiuni care apartin patriotismului, care este, evident, o chestiune pozitiva, un „wonderful feeling”, cum il apreciaza britanicii. Nationalismul este, insa, o ideologie care, treptat, de la jumatatea secolului XIX si pana azi, si-a pierdut conotatiile pozitive (daca ele au existat vreodata). Faptul ca a fost amplificat si pervertit de catre regimurile totalitate ale secolului XX, l-a facut sa treaca in spectrul negativ al istoriei si al sociologiei istoriei, in acelasi timp. Poate si acesta este unul dintre motivele pentru care astazi istoricii de bun simt il despart de patriotism, considerandu-l desuet si negativ. Patriotismul reflecta tot ceea ce aduce, prin fapte, beneficii poporului si patriei din care ai ales sa faci parte, el nu presupune a ascunde greselile poporului tau, dar a-i uri pe straini, asa cum face nationalismul. Acesta din urma nu poate fi decat sovin, exclusivist si xenofob. Iata de ce este condamnabil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • atanasiu: (17-5-2009 la 00:00)

    Dle Simion,
    Eu cred ca nationalismul a fost compromis deliberat, ca legatura de neam, de limba invatata din mosi stramosi sa dispara si deci toate statele ajunse astfel sa fie fara „natiuni”, ele sa devina „ocupabile” de venetici poate si cu bani mai multi, care in 5 ani sa devina mai patrioti si mai propietari de tara, decat cei care au construit-o in sute de ani.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-5-2009 la 00:00)

    Mă întreb cine or fi „veneticii” care „ocupă țara” și devin „propietari” (ca să-l citez exact pe autor)?

    Poate cetățenii statelor Uniunii Europene care au dreptul să locuiască și să dobândească „prorietăți” în România, așa cum și cetățenii României au dreptul să locuiască și să dobândească „propietăți” în celelalte țări ale UE?

    Dacă despre asta e vorba, atunci mă întreb de ce în sondaje de opinie sprijinul față de integrarea europeană este așa de mare printre români și de ce în România nu există partide eurosceptice care să ceară ieșirea din UE, ca de pildă UKIP în Marea Britanie.

    Iar dacă mai avea cineva dubii că autorul ecoului precedent este xenofob (a dovedit deja că e antisemit și rasist), mai ales prin folosirea termenului „venetic” în acest context, eu cred că acum poate fi convins de așa ceva.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146