caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Ce (ne) facem cu Eminescu – poet national?

de (17-5-2009)
Adrian G. SahleanAdrian G. Sahlean

Reflectii transculturale de traducator (I)

Stiindu-ma legat de Eminescu, amicii imi semnaleaza in ultima vreme diverse articole aparute in Romania despre presupusa lui asasinare politica. Ca de obicei, senzationalismul stirilor de ultima ora deplaseaza la romani o discutie mult mai necesara: dat fiind rolul sau central in cultura romaneasca, cum se face ca Eminescu continua sa fie cel mai necunoscut mare poet national?

Ce facem noi de fapt ca lumea sa-l cunoasca, si prin ce mijloace?

Nu vedem padurea din cauza copacilor?

Am urmarit cu mahnire in ultimul deceniu dezbaterile din tara legate de Eminescu. ’Liberatatea de expresie’ post-revolutionara a acoperit un spectru foarte larg: alaturi de idolatrizari ce nu accepta critica unui subiect tabu, s-au adus cu seriozitate detractari puerile (Eminescu a fost impus de comunisti); aparent subtile (este el oare relevant pentru modernitate?; este el poet ’national’?), sau exclusiv politizante (Eminescu a fost anti-semit; a fost reactionar, etc).

Dialogul nu s-a materializat de fapt in ceva coerent, temele de dezbatere au venit si au trecut, la ’aniversara’ s-au adus omagii sablonarde care au dat apa la moara celor care il considera oricum pe Eminescu desuet. Temele negative plutesc inca in aer, poate chiar in inconstientul colectiv al romanilor, ca aburii nevazuti ai unei calomnii care persista si dupa ce acuzatiile se dovedesc false.

Vazute de peste ocean‚ ’dezbaterile’ au parut precum negativismul adolescentilor ce nu se pot desprinde de fapt de tirania internalizata a autoritatii. Disputele au degenerat frecvent in rafuieli personale si provincialisme irelevante, in fata unor spectatori fascinati de daramarea oricarei statui de pe soclu.

Intr-un astfel de context, nu e de mirare ca Institutul Cultural Roman, ca interfata cuturala cu strainatatea, si-a pus problema eficacitatii promovarii lui Eminescu. Am urmarit insa cu uimire la ICR NY un rationament care s-a degradat in ultimul deceniu prin contaminarea cu fundalul toxic din tara. Eminescu a ajuns sa fie asimilat cu sentimentalismul desuet, colorat de nostalgie si lipsit de discernamant al romanilor din Diaspora (chiar toti?). Dispretul fata de cei ce frecventau Centrele Culturale ca sa-si ogoiasca dorul de casa (prezentati pe nedrept, in bloc, drept ’ca sa manance mici si sa bea bere’) a generat ideea ca Centrele (acum Institute) nu sunt menite sa fie Camine Culturale pentru romani, ci institutii / interfata pentru interactiuni mai rafinate cu reprezentantii locali ai artelor, muzicii si literaturii. Desigur, nu ma indoiesc, pentru crearea unei imagini de Romanie moderna, in pas cu lumea… moderna (?) si… rafinata (?).

Eminescu intre timp a ramas cu un fel de stampila, ca si cand valoarea literara sau importanta sa culturala pentru romani nu ar trece de nivelul ’Pe langa plopii fara sot’ si a romantelor inganate de romani pribegiti, inculti si neciopliti, pe scurt o icoana cuturala locala irelevanta pentru straini.

Argumentul irelevantei este greu de acceptat altfel decat prin contaminare emotionala. ICR-ul are menirea constitutiva sa reprezinte cultura romana, in ansamblul ei, cu ceea ce a avut si are mai valoros si identificabil romanesc. Patrimoniul cultural nu este negociabil pe criteriul cererii si ofertei de piata!

Apare din nou intrebarea daca noi romanii nu ne dam singur in cap si ne taiem craca de sub picior. Credeti ca ar putea macar exista o dezbatere serioasa in tarile cu pricina pe tema daca Lermontov, Heine, Schiller, Baudelaire, sau Poe sunt relevanti pentru alte culturi? Sau pentru modernitate?

Implicat activ in promovarea lui Eminescu in SUA (unde traiesc de 25 de ani), am avut prilejul sa observ impactul direct pe care poezia lui Eminescu il are asupra vorbitorului nativ al englezei. Adica cel neinfluentat de patriotisme, de prefatarile criticilor literari sau de judecatile de sus asupra culturii romanesti.

In ultimii 10 ani am sustinut peste 15 prezentari/recitaluri Eminescu in orase americane si canadiene. Amintesc printre cele destinate in primul rand nativilor (si realizate exclusiv prin efort propriu) pe cele de la Smithsonian Institute, Harvard, New York University, Centrul International de Studii Est-Europene de la Berkley University, si productiile teatral-muzical-coreografice cu The Legend of the Evening Star din 2005 si 2008 de la New York. Reactia auditoriului contrazice categoric teza irelevantei lui Eminescu. Ele mi-au scos insa in evidenta, de fiecare data, cat de mare este golul informatiei – lipsa materialelor de propaganda chiar generala si, in special, lipsa traducerilor credibile.

Prin ce ne facem cunoscuti?

Poate ca este complexul de inferioritate al unei culturi mici (in sensul de ’cultura culta’), aparuta tarziu si exprimata intr-o limba ’folclorica’, din care cauza recurgem mereu la un pat a lui Procust, valorile noastre indiscutabile fiind in permanenta judecate prin prisma acceptabilitatii lor de catre straini. Adica, un argument mercantil de ce se cauta, care s-a pervertit in ceea ce trebuie facut: noi, romanii, ca sa fi bagati in seama, trebuie sa compunem, sa scriem, sa cantam, ca in Occident!

De aici, aberatia promovarii unei expozitii ca cea din 2008 de la New York cu ’street art’ (Freedom for lazy people). Nu din perspectiva criticilor ICR-ului din tara sau de aici (politizante, si degenerand in lamentabile atacuri la persoana), ci a adevaratei irelevante pentru promovarea a ceea ce este realmente valoros si semnificativ pentru spatiul cultural romanesc! Nu asta este sau trebuie sa fie menirea constitutiva a Institutului?

Nu prin productie de imitatie devenim relevanti sau putem capata o imagine identitara! (nici macar in cazul in care imitatia are succes!) Motivatia inconstienta a romanilor din tara, (adoptata parca si de alegerea ICR-ului) este de tipul ’Da’ ce? Nu putem si noi sa facem chestii d’astea!?’ – (Adica… ’de ce sa n-avem si noi falitii nostri’?).

Prioritatea pe care ICR-ul o acorda artelor vizuale, care nu necesita intermedierea traducerilor, este de inteles. Dar este clar ca in Romania nu se intelege adevaratul impact transcultural al unor anume initiative, ca cea amintita mai sus. Arta stradala (cu mesaj intentionat socant – ponei roz cu svastica, padurice de falusuri, cheie/falus pentru pestera/vagin, etc. – iconoclasm poate interesant pentru Romania actuala) nu impresioneaza pe nimeni in America care a trecut prin experimentalismul asta acum vreo 40 de ani… De fapt, street art este un overstatement ce descrie chiar magulitor o arta cel mult naiva, cu numai o treapta peste nivelul grafitti. Valva creata in Romania in jurul controversatei expozitii, tinand atentia mediei cateva luni, a fost absolut irelevanta pentru America. Cateva ziare locale au prezentat-o ca pe o curiozitatate pe pagina a 7-a, mult zgomot pentru nimic (adica, uite pentru ce s-a chemat politia!), intamplare uitata dupa cateva zile.

Si daca tot e vorba de arta naiva, de ce n-am promova mai degraba Cimitirul Vesel Sapanta? Loc intr-adevar original si unic in lume, cu specific mult mai usor identificabil cu Romania decat teribilismul absolut comun al ’artei’ stradale!

Neintelegerea mesajului transcultural este intretinuta si de infantilismul grandios al mediei romanesti. Acum cativa ani, un articol semnala cu ton triumfal si sub titlul infatuat Arta de a trai in Romania, vazuta de la NY un grupaj de cinci piese scurte romanesti, printre care si una intitulata FUCK YOU, Eu.ro.Pa! ’Arta de a trai’???Jucata in fata unui auditoriu minim si pierduta in oceanul ofertelor zilnice din Manhattan, iluzia ca ’arta de a trai’ in Romania (?) este de-acum bine-cunoscuta lumii este un delusion of grandeur. Nici nu ma leg de titlul intentionat vulgar al piesei (preluat neutru de americanul de rand), ci de irelevanta unei astfel de oferte culturale strainatatii pentru a ne remarca intru… cultura si spiritualitate.

Reprezentabilitate si recognoscibilitate

Eminescu este nu doar poet ’national’ prin identificarea romanilor cu spiritul sau timp de un secol si mai bine, el este reprezentativ pentru cultura noastra asa cum doina este indentificabila cu folclorul romanesc, si nu cel francez, german sau englez!

(Politica ICR-ului de promovare exclusiva a artei contemporane exclude de fapt si folclorul romanesc cel promovabil si reprezentativ! Tema ar merita discutata mai pe larg; globalizarea imbina tot mai mult cultura si turismul, cultura intr-o definitie mai larga incluzand artistii populari, artizanii, turismul cultural, agro-turismul, etc.).

Pentru promovarea lui Eminescu ca icoana recognoscibila international nu exista in prezent nici o startegie culturala. ICR-ul ar fi trebuit de mult sa fie numit ’Institutul Eminescu’, dupa modelul Institutului Goethe, ceea ce ar produce cel putin recognoscibilitatea numelui sau ca fiind legat de Romania. Eficacitatea unei astfel de strategii de marketing este a no-brainer (in americana), adica ’la mintea cocosului’. Pentru a trezi interesul unui public pentru ’poetul romanilor’, publicul ar trebui intai sa stie ca el… exista!

Recognoscibilitatea culturala la nivel de brand national nu se face usor. Brancusi si Enescu, cu faima internationala indiscutabila, nu sunt nici acum unanim identificati cu Romania printre americani. (Prin contrast, ‚toata lumea’ stie de unde este Nadia!). Argumentul inculturii maselor este irelevant: ORICE adus in atentia publicului de suficiente ori devine in cele din urma cunoscut! Este nevoie de o strategie culturala la nivel de guvern care sa inteleaga importanta promovarii sistematice a marilor valori (’patrimoniale’) cu scopul de a fi identificati in final cu imaginea Romaniei.

Dar cum il facem cunoscut pe Eminescu si, mai ales, prin ce? Ar trebui sa fie evident (si nu este!) ca, in contrast cu Enescu (care comunica direct, prin muzica) sau Brancusi (prin vizual) Eminescu nu poate fi promovat decat prin intermedierea traducerilor de calitate (credibile). Voi prezenta in numarul urmator realitatea trista a traducerilor eminesciene in engleza.

(Va Urma – Acest articol va apare in 3 editii consecutive)


Nascut in Romania, ADRIAN GEORGE SAHLEAN detine diploma de Master’s in filologie engleza si spaniola (Bucuresti, 1975) si psihanaliza (Boston, 1995). In 2002 obtine certificarea clinica de psihanalist, terminandu-si in prezent doctoratul. Dl. Sahlean este autorul a trei volume de traduceri de poezie in engleza si a unor eseuri de traducere literara. Talmacirile sale in versuri din ’poetul national’ al romanilor Mihai Eminescu — ’Poetul UNESCO al Anului 2000’ — i-au adus recunoastere internationala si cateva premii printre care ’Medalia de Aur Eminescu 2000’ si marele premiu ’LiterArt XXI’ al Asociatiei Internationale a Scriitorilor si Artistilor Romani (2002).

In 2002, Fundatia culturala romana si British Council au sponsorat un disc audio cu traducerea Luceafarului eminescian (The Legend of the Evening Star) in recitarea Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen pe fundalul muzical al Poemei Romane de George Enescu; in 2005 ‘The Evening Star’ a fost pus in scena intr-o montare teatral-muzical-coreografica la teatrul ‘Acorn’ din New York, si reluata in 2008 la teatrul ‘Marjorie Dean Little’. Traducerile Dlui Sahlean au fost publicate in 2006 in editia bilingva ‘Eminescu – Eternul Dor, Imposibila Iubire’ (‘Eternal Longing, Impossible Love’) volum insotit de un disc audio in recitarea actorului Jeremy Geidt de la American Repertory Theatre (Boston).

Dl. Sahlean este foundator (2004) si presedinte al organizatiei non-profit Global Arts (www.globalartsnpo.org), organizatie ce promoveaza activ literatura, arta si muzica romaneasca in SUA. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Societatii Americane de Psihanaliza Moderna, Asociatiei Traducatorilor Literari din America si Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor Medici Romani.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Vlad Solomon: (17-5-2009 la 00:00)

    Draga Adrian,

    Ma bucur ca ai inceput sa colaborezi la ACUM, cu un articol relativ la subiectul care ti-e atit de apropiat sufleteste si caruia i-ai dedicat mult efort, energii, pasiune, dragoste.
    Succes in continuare!
    Dupa cum stii, nimeni nu e profet in propria-i tara, asa ca ma astept ca recunoasterea ta sa vina din USA, asa cum incepe sa se contureze.
    Desi nu sint un mare admirator al lui Eminescu, cred ca munca ta este foarte importanta pentru cultura romana. Iar articolul este bine argumentat, onest, profesional.

    Cu drag,
    Vlad

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (17-5-2009 la 00:00)

    Foarte bun articol si deschide ochii celor ce nu vor sa citeasca opera lui Eminescu si deviaza de la valoarea artistica.
    Am studiat la Iasi aproape un an intreg Eminescu si as zice ca opera sa este inegala si controversata. Un fapt este ca a aparut in Romania destul de tarziu, in raport cu romantismul in Occident. Sunt de parere ca Eminescu are cateva poeme magistrale, unde limbajul poetic exceleaza (Dintre sute de catarge, Oda in metru antic, Dona Sol si altele). Excesul politruc impus de manualele comuniste au pervertit receptarea. Sa nu uitam incercarile de proza fantastica (Sarmanul Dionis) care sunt interesante.Din punctul de vedere al modernismului pledez pentru Macedonski.
    Autorul Articolului de mai sus cunoaste bine opera eminesciana si reverberatiile acesteia in engleza. Felicitari si un sincer gand bun !
    Am urmarit traduceri ale lui Eminescu in limba germana si am colaborat cu interimari romano-germani ( Wv Aichelburg,Paul Miron,Otto Stark, St Aug Doinas sa). In limba germana Eminescu nu s-a bucurat de succesul lui Bacovia de exemplu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-5-2009 la 00:00)

    A propos de ce zice Florin, iata ce scrie istoricul Lucian Boia acum 10 ani:

    „In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de ‘atacurile’ impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost ‘descoperit’ de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.

    Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. I ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar outea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard.”

    Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28