caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Conservatorismul schimbării: Către o dreaptă a secolului XXI

de (10-5-2009)

Apărută la Editura Humanitas, cartea lui Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică, „Reconstrucţia dreptei” este un dar făcut culturii politice a României democratice.

Public aici un fragment din prefaţa mea la acest excepţional volum. Competenţi fără a fi pedanţi, fini cunoscători ai marilor dezbateri din politologia, economia şi sociologia zilelelor noastre, autorii sunt în acelaşi timp spirite emancipate de orice încorsetare dogmatică. Premisa de la care porneşte această carte într-adevăr deschizătoare de drumuri este că liberalismul românesc se află într-un impas teoretic. Impostura unora care perorează liberal, dar acţionează socialist, a dus la o situaţie în care marile opţiuni ale dreptei moderate nu sunt cunoscute (şi cu atât mai puţin practicate) nici măcar la nivelul elitelor. Se operează cu termeni de sorginte conservatoare, dar semnificaţiile lor autentice le sunt accesibile doar unor iniţiaţi.

Ceea ce întreprind domnii Stoica şi Aligică ţine aşadar de un demers deopotrivă explicativ şi constructiv. Urgenţa acţiunii lor intelectuale este învederată de faptul că apar tot mai mulţi „formatori de opinie” care agită spectrul anticapitalismului. Discursurile „criziste” fac ravagii. Tocmai de aceea, o lucrare de o cristalină luciditate precum aceasta mi se pare de o stringentă necesitate. Cele trei calităţi definitorii ale cărţii sunt, în opinia mea, profunzime, coerenţă şi curaj conceptual. La un ceas în care Ion Iliescu şi susţinătorii săi se străduiesc să scrie necrologul capitalismului, revenind la vechile obsesii etatist-colectiviste, cei doi gânditori insistă asupra fundamentelor morale ale economiei de piaţă.

Cartea vine să umple un regretabil vacuum de poziţii teoretice credibile inspirate de marea tradiţie liberal-conservatoare. Ne lipsesc cărţile de substanţă privind doctrinele politice ale unei drepte care respinge deopotrivă fascismul şi comunismul. Evident că există excepţii, dar ceea ce face demersul acesta diferit este tocmai faptul că el este susţinut de un om politic de talia lui Valeriu Stoica, jurist de înal tă clasă, şi de un politolog de anvergura lui Dragoş Paul Aligică. Valeriu Stoica este personalitatea politică românească pentru care intelectualii trebuie să devină factori activi ai conversaţiei naţionale despre viitorul ţării. O poziţie împărtăşită de Traian Băsescu. Admir la Valeriu Stoica inteligenţa întotdeauna atent-calibrată la temele cele mai actuale precum şi ce ceea ce Isaiah Berlin numea „the sense of reality”. Gânditor de mare fineţe, Valeriu Stoica este un liberal prin vocaţie.

La rândul său, Dragoş Paul Aligică este un strălucit analist al proceselor de democratizare din statele postcomuniste, cercetător la Centrul Mercatus de la George Mason University din zona metropolitană Washington DC şi autor al unor lucrări elogios recenzate pe teme de politici publice şi istoria ideilor. Graţie talentului stilistic şi demonstrativ al celor doi autori, lucrarea se citeşte pe nerăsuflate. În momentul de faţă, putem spune că dreapta românească nu mai este debusolată. Avem în acest volum acele repere doctrinare de maximă inteligibilitate pe care să se întemeieze numeroasele şi necesarele construcţii ulterioare. Lucrarea se plasează neîndoios în continuitatea liniei de gândire ilustrată de E. Lovinescu. Cartea este una programatică întrucât vrea să (re) definească un curent intelectual politic în context românesc.

Nu am găsit nici măcar un grăunte de paseism romantic în această carte. Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică sunt liberal- conservatori din familia unor Raymond Aron, Hayek, Ludwig von Mises ori N. Steinhardt. Ei susţin fără reticenţe valorile urban-burgheze, atacate şi denigrate de variile socialisme (de extremă dreapta sau stânga). Tradiţia la care se raportează este aceea a unui realism sceptic, a unui raţionalism care nu ignoră marile tensiuni ale condiţiei politice posttotalitare (şi postmoderne). Dreapta pentru care pledează cei doi gânditori este una antisalvaţionistă, antiteleologică şi antiutopică.

Cei doi parametri-cheie pe care îşi clădesc argumentaţia autorii sunt liberalismul clasic şi capitalismul. Ambiţia lor este să demonstreze „că nu putem vorbi despre o dreaptă românească modernă, pregătită să facă faţă provocărilor secolului XXI, în absenţa înţelegerii motivelor pentru care, în noul mileniu, principala sarcină a Occidentului şi, implicit, a noastră va fi apărarea şi dezvoltarea moştenirii acestor două proiecte şi a tradiţiei asociate lor. ( … ) A fi de dreapta în secolul XXI presupune drept condiţii (nu suficiente, dar totuşi necesare) îmbrăţişarea principiilor liberalismului clasic şi ale ordinii sociale a capitalismului”. Este vorba aşdar de configurarea unui orizont specific al acestei formule de dreapta care nu se cantonează în poncife desuete aparţinând altor timpuri şi altor spaţii. Cartea apare într- un moment dominat de criza economică. E foarte important să observăm că prin principiile enunţate şi conceptele dezvoltate ea oferă o modalitate de a înţelege originile şi natura acestei crize.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.215.69