caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

We don’t need no education…

de (10-5-2009)

Pe la sfârşitul anilor ‘70, fiind în clasa a cincea, ne duceau o dată pe săptămână la un atelier unde stăteam toată după-amiaza la traforaj şi pirogravură, sub supravegherea unui maistru-instructor cu bască şi handicap de exprimare.

Pe masă el avea de model o căruţă în miniatură, din placaj şi ornamentată rococo cu ceea ce se chemau pe atunci “motive populare”. Mergeam acolo numai băieţii. Pe fete le duceau în altă parte, într-un loc rămas până azi misterios, unde ele reproduceau aceleaşi motive populare cu acul pe etamină.

Noi eram prea mici atunci să ne dăm seama ce era în neregulă cu toată povestea asta. Nu realizam că programa şcolară oficială includea promovarea kitsch-ului şi a pierderii de vreme ca pregătire pentru viaţă. În plus, lemnul ars cu acul mirosea frumos, iar a ciopli în el producea o plăcere aparte, pe care n-am mai regăsit-o dintr-a şasea încolo, când am intrat în epoca fierului, la pilit şi filetat vergele, date ca rebut direct la reciclare când scăpau din mâna noastră. Totul se petrecea într-un subsol sumbru care mă deprima la fel de tare ca poezia „Oltul”. (Lui Goga şi patetismului deplasat al profei de română le datorez o temporară, dar violentă reacţie de respingere faţă de literatura lirică).

Ai fi zis că toate astea ţineau de fostul sistem şi au dispărut după ‘89, odată cu cravata de pionier şi industria socialistă. Însă de când cu nesfârşitele discuţii despre salarii şi anunţata grevă a cadrelor didactice, m-am uitat puţin prin statistici şi rapoarte; am început să mă îndoiesc că s-a schimbat mare lucru. S-au scos, nu-i vorbă, materiile imediat odioase, ca socia lismul ştiinţific, şi s-au scuturat de ideologie celelalte manuale. Dar nu sunt sigur că performanţa sistemului s-a îmbunătăţit.

Se luptă azi haotic între cele două viziuni asupra educaţiei, ambele falimentare: cea veche, ceauşistă, modelată după tiparul şcolii de ucenici, care trebuia să dea uzinelor pălmaşi calificaţi pe viaţă într-o slujbă stabilă; şi cea nouă, occidentală, care pune accentul pe individ şi cultivă exprimarea liberă a opiniilor, chiar atunci când ele au consistenţa apei de ploaie, producând adolescenţi funcţional analfabeţi şi vorbitori în clişee social-acceptabile, care diferă de vechii absolvenţi nu prin nivelul de pregătire, ci doar prin natura post-industrială a aspiraţiilor (job în comunicare, modelling, management etc).

S-a trecut la un fetiş complet deplasat al calculatorului şi internetului în şcoală, de la care, împreună cu salariile mai mari, se aşteaptă minuni educaţionale. Or, chiar în economia bazată pe cunoaştere, tehnologia e doar un instrument, precum stiloul în era birocraţiei: util, dar el singur nu te învaţă ce să scrii. Educaţia bună constă într-o combinaţie subtilă de transmitere de informaţii şi formare ca individ autonom, inteligent şi capabil să manevreze experienţa adunată de generaţiile anterioare; pe obişnuinţa disciplinei în muncă şi gândire; precum şi pe un mediu social cu modele de succes, adică unul care răspunde convingător la întrebarea “pentru ce să investesc atâta timp şi efort?”, deci oferă stimulente de participare reală copiilor (şi părinţilor). Mecanica simplistă a guvernării – apasă pe butonul X şi obţii rezultatul Y sau bagă atâţia bani ca să obţii atât – pur şi simplu nu funcţionează aici. Sigur, e bine să ai fonduri cu care să construieşti şcoli noi şi să dai salarii decente profesorilor, dar dacă asta ar fi suficient, atunci SUA ar avea cel mai bun sistem de învăţământ preuniversitar din lume, ceea ce nu e cazul.

Se înţelege unde bat: nu reinventăm noi roata, deoarece de la antici ştim că modelul educaţional corect este cel al artelor liberale, cu componentă modelatoare dată nu de studiul unei meserii sau alteia, ci al corpului canonic al civilizaţiei occidentale de care aparţinem. În anii de formare, deprinderea de a munci ordonat şi familiaritatea cu marea tradiţie culturală şi ştiinţifică a Occidentului sunt mai importante şi constituie baza pe care poţi construi singur mai târziu, când te decizi dacă vrei să fii inginer, politician sau manager.

Nu pretind că am soluţii la toate aceste probleme complexe. Sunt doar un pic dezamăgit că, în atâtea zile de telepălăvrăgeală, cât învăţământul a fost ştirea numărul unu, n-am apucat deloc să le dezbatem serios. S-a vorbit tot timpul de bani, bani, bani, dar nimeni nu m-a lămurit cum facem să-i ajutăm pe acei profesori şi învăţători, tot mai puţini, care dau copiilor noştri o educaţie top class – dar nu ajutaţi de sistem, ci mai curând în ciuda lui, ca un fel de hobby personal. Nimeni nu ne-a explicat de ce în 1990 aveam 250.000 cadre didactice la 4,9 milioane elevi, iar astăzi avem 260.000 la doar 3,9 milioane elevi. Şi de ce continuăm să visăm la modelul interbelic de liceu, care se plătea şi cuprindea 10-15% din copii, deşi el nu se poate compara cu cel de azi, generalizat.

Dezamăgirea mea vizează deopotrivă pe politicieni, care au votat în mod populist legea salariilor astă-toamnă; dar şi pe liderii de sindicat din educaţie, ce mimează un infantilism capricios de dl. Goe (mamiţo, de ce nu sunt bani, eu vreau să fie bani). Trecuţi probabil prin şcoli unde pirogravura era modelul ultim de competenţă şi gust, văd că toţi aceştia aduc tot mai mult cu maistrul meu de tâmplărie dintr-a cincea, dânduşi mâna pentru a omorî definitiv în limba română forma gramaticală “pe care”.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Esmyana Martisor: (10-5-2009 la 00:00)

    Educatia, pedagogia trebuie sa formeze puiul de om si sa il pregateasca pentru viata, sa il ajute sa se cunoasca foarte bine pe sine si mediul inconjurator, desigur alaturi de familie sau institutile tip orfelinate sau case de copii. Credinta infinita in Dumnezeu si angajamentul permanent al tuturora, sadirea de dragoste pentru pace, intelepciune si echilibru sunt comorile educatiei. Viata de zi cu zi si cea profesionala pot fi imbinate in spiritul unitatii in diversitate si astfel educatia devine nu doar o regula ci aspiratia de a trai in armonie cu Universul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.141.12