caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Omagiu Memoriei Marelui Rabin Alexandru Safran la Geneva, Vineri 8 şi Duminică 10 mai 2009

de (6-5-2009)

In cadrul manifestărilor prevăzute cu ocazia aniversării a 150 de ani de la fondarea Sinagogii din Geneva un Omagiu excepţional va fi consacrat memoriei Marelui Rabin Alexandru SAFRAN care a păstorit comunitatea evreiască din localitate peste o jumătate de secol ( 1948-1998).
Vineri 8 mai 2009 va fi inaugurată «SALA DE FESTIVITĂŢI MARE RABIN ALEXANDRE SAFRAN», la Sinagoga principală Beit Iacov. După punerea Mezuzei şi masa festivă de Şabat, profesorul Carol Iancu, de la Universitatea din Montpellier şi Director al Şcolii de Înalte Studii Evreieşti din Franţa, va ţine conferinţa «Alexandru Safran. O viaţă de luptă, o rază de lumină», care este şi titlul recentei sale cărţi apărută în traducere română la Editura Hasefer din Bucureşti, în 2008.
Duminică seara 10 mai 2009, tot la Sinagoga Beit Iacov va conferenţia Dr. Aurel VAINER, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, membru în Parlamentul român. El va prezenta rolul jucat de Alexandru SAFRAN, fost Şef Rabin al României (1940-1947), în salvarea unei jumătăţi a iudaismului român în perioada Şoahului, subliniind ataşamentul său pentru ţara sa natală, unde i s-au acordat în 1997, după 50 de exil, cele mai mari onoruri: cetăţean de onoare al oraşului său natal Bacău, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Iaşi, membru de onoare al Academiei Române.
La aceste festivităţi vor participa numeroase personalităţi religioase, politice, universitare şi culturale, printre care: reprezentanţii municipalităţii din Geneva, Ron Aufseesser, preşedintele comunităţii israelite din Geneva, Itzhac Dayan, Mare Rabin al Genevei, Gilles Bernheim, Mare Rabin al Franţei, Martine Brunschwig Graf, membră eminentă a Parlamentului elveţian, fost ministru al Culturii, Ruth Dreifuss, fostă preşedintă a Confederaţiei elveţiene, Marinela Ciobanu, ambasadoarea României la ONU, D. Leshno-Yaar, ambasadorul Statului Israel la ONU, ambasadorul elveţian François Nordmann, Joel Hertzog, fiul fostului preşedinte al Statului Israel, şi fratele ministrului israelian pentru legături cu Diaspora evreiască, Majestatea Sa Regele Mihai et Majestatea Sa Regina Anne de Roumanie, Pierre Spierer, vice-rector al Universităţii din Geneva, Armand Azoulai, vice-preşedinte european al organizaţiei Bnai Brith, Michel Halpérin, fost preşedinte al Marelui Consiliu al Cantonului Genevei, decan al Ordinului avocaţilor, fiul şi fiica lui Alexandru Safran, profesorul Avinoam Safran de la Facultatea de Medicină din Geneva şi profesoara Esther Starobinski-Safran, de la Facultatea de Filozofie din Geneva, judecătorul Joseph Starobinski, Dr. Edith Safran, Danièle Iancu, istorică, directoare de cercetări la Centru Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa etc.

Ecouri

  • itzhak bareket: (6-5-2009 la 00:00)

    …marele rabin ALEXANDRU SAFRAN -fi-ei memoria de-a pururi bine cuvantata-mi-a fost vecin,(BACAU,STRADA PLATON,in dosul pietei)si profesor. ELEV FIIND LA SCOALA PRIMARA numarul 5 sub directia raposatului om de bine NICOLAE
    NITA, AM REFUZAT SA INGENUNCHEZ LA LECTIA DE RELIGIE. Domnul NITA A INTELES IMEDIAT CARE E CAUZA SI M-A TRIMIS LA RABINUL SAFRAN CARE A BINE VOIT SA MA INSTRUIASCA, SA-MI DEA LECTII PERSONALE SI NOTE RESPECTIVE CARE NU M-AU FACUT DE RUSINE. MAI TARZIU, DUPA CATIVA ANI, AM OFICIAT IMPREUNA LA TEMPLUL CORAL DIN BUCURESTI, STRADA SFANTA VINERI: D-SA., SEF RABIN AL EVREILOR DIN ROMANIA, EU LA GALERIE, IN CORUL CONDUS DE MAESTRUL FAIGHENBAUM.
    ITZHAK BAREKET



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
100.26.140.179