caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Baniciu & Kappl – in concert la Timisoara pe 9 mai 2009 de ziua Europei

de (6-5-2009)

Mircea Baniciu si Josef Kappl (ex-Phoenix) vor concerta la Timisoara cu ocazia zilei Europei, pe 9 mai 2009.

Doi prieteni buni, două dintre cele mai importante personalităţi ale muzicii româneşti, doi protagonişti ai celei mai de seamă legende a rockului românesc, contribuie la renaşterea unui spirit născut în anii 70, nu din „cenuşă“, ci din energia creată de flacăra nestinsă din sufletele lor. Cei doi muzicieni au găsit un drum propriu, prielnic pentru perpetuarea acelui preţios spirit, aflat deseori în pericolul pierzaniei, numărându-se printre iniţiatorii acestuia.

Baniciu & Kappl reprezintă proiectul a doi muzicieni de mare clasă, care au lăsat, prin modul lor creativ şi interpretativ, urme adânci în memoria acelora pentru care legenda vie a rockului românesc, a însemnat şi înseamnă şi astăzi foarte mult.

O primă colaborare în acest sens a avut loc anul trecut, pe 3 decembrie, în cadrul concertului „Baniciu şi prietenii“, de la Sala Palatului din Bucureşti, unde cei doi au lansat o piesă nouă, intitulată „Pe Argeş în jos“ (compoziţie Josef (Ioji) Kappl, pe un text folcloric cules şi prelucrat de Vasile Alecsandri), piesă titulară a marelui proiect-operă rock „Meşterul Manole“. Reluarea acestui proiect a fost iniţiată de Josef (Ioji) Kappl şi Victor Cârcu, în colaborare cu Mircea Baniciu, Valeriu Sepi şi alţii.

Următorul concert al celor doi protagonişti va avea loc pe 9 mai în Piaţa Unirii din Timişoara, oraşul de baştină al legendei, cu ocazia „Zilei Europei“.

Cu această ocazie, Mircea Baniciu şi Josef (Ioji) Kappl vor să-şi exprime, alături de colegii lor de trupă – Vladi Cnejevici (clape, voce), Teo Boar (chitară electrică şi acustică) şi Cristi Iorga (tobe) – marea bucurie la revederea, după mulţi ani, cu publicul timişorean.

DESPRE MIRCEA BANICIU

Mircea Baniciu s-a remarcat in muzica romaneasca la inceputul anilor ’70 cand a devenit solistul vocal al legendarei trupe Phoenix. In acea perioada au fost lansate albumele ‘Cei ce ne-au dat nume’, ‘Mesterul Manole’, ‘Mugur de fluier’ si ‘Cantafabule’ care contin hituri care au ramas de peste 30 de ani pe buzele tuturor ‘Nunta’, ‘Fata verde’, ‘Mugur de fluier’, ‘Andrii Popa’, ‘Mica tiganiada’ ,’Negru Voda’ si multe altele.

Dupa despartirea de formatie, a inceput o cariera solo, lansand 4 albume in perioada anilor ’80 – ’90: ‘Tristeti provinciale’, ‘Ploaia’, ‘Secunda 1’ si ‘Secunda 2’. Multe dintre cantecele sale au devenit imediat hituri – ‘Vara la tara’, ‘Tristeti provinciale’, ‘Esarfa in dar’, ‘Intelegere’, ‘Pisica neagra’, ‘Canadiana’. In 1992 a fondat trupa Pasarea Colibri alaturi de Mircea Vintila, Florian Pittis si Vlady Cnejevici, cu care a cantat timp de 10 ani si a scos 5 albume: ‘In cautarea cuibului pierdut’, ‘Ciripituri’, ‘Cantece de bivuac’, ‘Inca 2000 de ani’ si ’10 ani’ (CD/DVD).

A revenit in Phoenix in 2002 cu ocazia concertului aniversar ’40 ani’, si a continuat alaturi de Phoenix timp de 5 ani, perioada in care au fost lansate CD-ul si DVD-ul ‘Baba Novak’. Dupa Stufstock 2007 Mircea Baniciu a parasit din nou grupul Phoenix. In acest moment se ocupa de cariera sa solo, iar in aceste zile finalizeaza un nou album de studio (primul in varianta solo de dupa ’90!), care va fi lansat pe piata la inceputul anului viitor.

www.mirceabaniciu.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.226.243.130