caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

9+1 sfaturi ale unui anti-consultant pentru politicienii români

de (2-8-2009)

1. Controlaţi-vă impulsul tălâmb de a avea o reacţie (publică) la orice. Uneori tăcerea e cel mai bun şi expresiv răspuns, iar în gălăgia bezmetică de pe scena noastră politico-mediatică, ea e chiar adesea binevenită. Stau jurnaliştii ciorchine la poarta sediului de partid presându-vă să daţi o declaraţie, un comentariu, o reacţie, un fâs, orice, ca să aibă ei ce transmite la ştiri? Aşa, şi? Să fie sănătoşi. Rezistaţi! “No comment” – e atât de simplu!

Nu mai lăsaţi mass media (realitatea ei autohtonă, nu descrierea idealizată a termenului în dicţionar) să vă stabilească agenda. Faptul că lui Băsescu i-a mai crescut au ba un fir de păr e o non-ştire, indiferent de obstinaţia cu care încearcă ziariştii să vă inculce contrariul. Dacă nu credeţi, traduceţi în cifre absolute ratingul care vi se flutură pe la nas. Calculaţi cam câţi oameni mai urmăresc televiziunile de ştiri: voi înşivă, colegii de partid, mama, tata, copiii şi bunica, eventual un prieten/vecin, plus personalul instituţiilor al căror domeniu de activitate reclamă urmărirea, de nevoie şi în scârbă, a respectivelor emisiuni. Restul covârşitor al populaţiei îşi vede de groapa din faţa blocului, de “Tânăr şi neliniştit”, de florile de pe balcon, de prima decepţie în dragoste a copilului puber, etc. Altfel spus, românii îşi văd de viaţa lor, iar voi nu sunteţi o parte din ea.

2. (Conex punctului precedent) Dezvăţaţi-vă de slugărnicia asta rebarbativă faţă de mass media. E jenantă pentru voi at the end of the day şi, mai grav, e chiar contraproductivă. Să accepţi, ca regulă chiar, să fii sunat la 11 seara ca să participi la o emisiune TV la ora 10 dimineaţa în ziua următoare şi între timp subiectul emisiunii să ţi se mai şi modifice de 3 ori, e o idioţenie strategică şi o încurajare a lipsei de respect din partea jurnaliştilor, şi, subsecvent, din partea alegătorilor. În cel mai bun caz, toţi politicienii invitaţi vor apărea – vizibil şi pentru Veta şi Safta – nepregătiţi la emisiune, dar asta nu înseamnă nicidecum că aţi câştigat ceva – puneţi mâna pe teoria jocurilor dacă nu înţelegi asta – nici în “câştiguri relative” (capra vecinului) şi nici în “câştiguri absolute” (capital imagine).

Nu vă mai cumpăraţi apariţii TV, iar ceilalţi, cărora vi se spune că faceţi rating, nu vă mai lăsaţi plătiţi!
Şi nu, nu e adevărat, ba dimpotrivă, e de-a dreptul imbecilă axioma “nimeni n-a câştigat un război cu presa”. Băsescu e dovada vie a caducităţii aserţiunii, iar asta nemaiaducând în discuţie standardele profesionale ale ceea ce se autodeclară “jurnalişti” pe la noi. Lăsaţi scuzele comode precum “mi s-a dictat de la partid să merg la emisiune”. Sau pe aceea că „aşa fac toţi (ceilalţi)”. Faptul că 100.000 de oameni susţin o prostie, n-o face o prostie mai mică, zicea Churchill. Filtraţi, aşadar, orice invitaţie TV prin raţiune: ce câştig, ce pierd dacă particip la cutare emisiune, pe cutare subiect? Strategie, în sensul original şi autentic al termenului, înseamnă să stabileşti când şi unde îţi porţi bătăliile, tu!, nu adversarul tău sau mass media!

3. Nu încercaţi să apăraţi cauze pierdute, decât dacă aveţi vreo propensiune spre sinucidere politică. Veţi fi ridicoli. A ieşi pe sticlă – pen’că aşa ţi-a dictat partidul – încercând să argumentezi că “cerul e verde” (e.g. să încerci că-l aperi pe Băsescu când a mai făcut pe cineva “găozar”, “ţigancă împuţită”, etc.) are ca singur efect decredibilizarea ta suplimentară şi/sau schimbarea postului de către telespectator, pentru că, dacă încă n-aţi aflat, s-au inventat telecomenzile! Eventual te mai şi desfiinţează interlocutorul din tabăra adversă. Congener, nu încercaţi să demonstraţi că vă pricepeţi la orice, să aveţi câte un răspuns la orice şi la toate. E penibil.

4. Puneţi mână de la mână şi angajaţi-vă nişte meditatori în ABC-ul actoriei şi/sau în dezbatere, oratorie şi retorică. În cvasitotalitatea voastră, aveţi nişte prestaţii lamentabile, neconvingătoare, indiferent cât v-aţi amăgi cu texte tip “mamă, ce i-am zis-o!”. Râd şi studenţii ARDOR de voi. În tocşouri şi alte pseudo-dezbateri TV:
– nu vă mai repeziţi să răspundeţi adversarului;
– nu vă mai întrerupeţi reciproc şi nu mai vorbiţi simultan – tot ceea ce obţineţi ca efect e senzaţia de gâlceavă şi, again, schimbarea postului TV;
– nu vă mai lăsaţi purtaţi orbeşte de vârtejul bezmetic al “desfăşurătorului” şi vectorul reprezentat de “moderator”, care sare de la una la alta fără a încerca de fapt să lămurească problema, pentru că tre’ el/ea să treacă musai prin toate subiectele de pe foaie – încercaţi să dictaţi voi cursul discuţiei, nu bucata aia de hârtie întocmită de un producător oricum nepriceput pe subiect, pe baza, în cazul fericit, a unei documentări făcute de o persoană la fel de ignorantă;

– înainte de a “scăpa porumbelul”, luaţi-vă o jumătate de secundă pauză în care regândiţi ce urmează să glosaţi.
Studiaţi marii oratori. Inclusiv (sau mai ales) Hitler, Mussolini şi Fidel Castro. Studiaţi stilul retoric al lui Băsescu, cu pauzele sale clasice şi apăsarea cuvintelor, rar, ferm, percutant. Urmăriţi-i efectul. Învăţaţi de la clasici. Învăţaţi de la adversar. “Know your enemy”.

5. Schimbaţi-vă strategia (dacă aveţi măcar ceva asemănător) din strictă mobilizare (ad litteram, adică a urni la secţia de vot activul de partid, membrii de familie şi cel mult vreo 2 prieteni – căci doar ei mai votează în România, faceţi calculele în cifre absolute la prezenţa la vot, ca să vă lămuriţi) în strategii expansive, de “cucerire de voturi” din bazinul nehotărâţilor şi non-votanţilor şi chiar de la adversarii politici. Învăţaţi de la Duda! Dacă nu aţi observat, vă bateţi cu toţii, tont, pe o felie electorală tooot mai mică, în timp ce segmentul celor care boicotează alegerile creşte vertiginos.

În loc să vă angajaţi în spirala sondaj – sondaj răspuns – sondaj contrarăspuns şi să “fabricaţi” cercetări “fără număr, fără număr” de ale căror cifre şi concluzii râd şi curcile, mai bine sacrificaţi 12-15.000 de Euro pe un sondaj serios strict pe cei care n-au mai votat la ultimele… să zicem 3 scrutine, şi cercetaţi: de ce nu mai votează; care ar fi profilul de candidat care să-i scoată la vot; care sunt mizele lor reale, etc., etc., etc., şi adecvaţi-vă strategia şi pe ei, sau chiar în primul rând pe ei. Actualii voştri votanţi, câţi au mai rămas, se prezintă oricum la urne, miza sunt absenţii! Treziţi-vă la realitate. Aţi devenit o specie ciudată, auto-claustrată unei alte lumi decât cea reală, în care trăieşte populaţia.
6. În urmărirea nătângă a diferenţierii cu orice preţ, vă definiţi excesiv prin opoziţie distructivă (tocmai pentru că nu vă alegeţi şi construiţi o poziţie individualizată, coerentă şi de substanţă), mizând cvasi-exclusiv pe criticarea iniţiativei adverse – eroare de acelaşi gen proxim cu apărarea cauzei pierdute, în loc să formulaţi şi implementaţi iniţiative şi proiecte proprii.

Spre exemplu: critica politicii lui Băsescu faţă de R. Moldova. E o pistă greşită. Prea puţini alegători sunt interesaţi de subiect şi de politica externă în genere, cei care o fac sunt în majoritatea lor covârşitoare de acord cu linia lui Băsescu, MAE (PSD) au şi ei un rol deloc neglijabil în problemă, iar din întâmplare, dacă tot fluturaţi sintagme precum “interes naţional”, atunci ştiţi şi voi la fel de bine că în chestiunea asta, de câţiva ani buni deja, există un consens consolidat la nivel naţional asupra abordării oportune. Dacă chiar n-aveţi de lucru, încercaţi măcar să fiţi autentici, nu ipocriţi, în formularea unei iniţiative. Propuneţi de pildă, alternativ la linia oficială, ca România să semneze tratatul de bază şi pe cel de frontieră cu R. Moldova. Nu zic că ar fi bine, dar măcar aţi propune altceva, în loc să vă poziţionaţi schizoid.

Altă pistă greşită: Elena Udrea. Lăsaţi-o baltă. Cazul Udrea nu e cazul Ridzi, din cam toate perspectivele posibile, mai puţin membership-ul formal de partid. Constituind o comisie parlamentară de anchetă în acest caz nu veţi încasa puncte de niciun fel, ba dimpotrivă, rezultatul va fi o alt demers fâsâit, plus asocierea imaginii voastre cu eşecul iniţiativei.

7. Nu mai reinventaţi apa caldă, mersul pe jos, coada la prună şi alte cele. Originali sunt doar idioţii, zicea Edison, apud Ţuţea. Încrederea se fundamentează pe construcţie, coerenţă, consecvenţă. Alternativ la supralicitarea fantasmagorică de promisiuni electorale, încercaţi să duceţi la bun sfârşit măcar 5% din proiectele anunţate. Fiţi consecvenţi în respectivele demersuri. Conferiţi-le substanţă, în loc de gargară televizată. Cea mai simplă şi mai eficientă strategie este chiar să faci ceva.

8. Aşezaţi-vă cu adversarii la masă şi stabiliţi un set unanim/majoritar acceptat de reguli ale jocului. Impresia voastră că în actuala situaţie de nereglementare, voi câştigaţi de fapt (i.e. trişaţi mai mult decât adversarul), e iluzorie. Actualul status quo, în care
– fiecare partid are cel puţin un trust de presă de “lătrăi deontologi”,
– nu interveniţi pentru ca CNA să adopte o toleranţă zero faţă de încălcarea repetată şi unidirecţională în fiecare campanie a legislaţiei de către televiziuni (în ultima campanie, pentru europarlamentare, a 3-a amendă consecutivă pentru un post TV sancţionat pentru reprezentare neechilibrată şi neechitabilă, de tip 7 apariţii PD-L, 2 PRM-PNG, restul câte una, a cifrat 2.500 RON???)
– în majoritatea voastră, aveţi câte un ziarist căruia îi zvârliţi preţioase informaţii “pe surse”,
– vă bateţi pe care dă mai mulţi bani negri ălui sau ăluilalt post,
– vă întreceţi în lansarea deşănţată de gogoşi electorale,
– ghidul comportamental e sublimat în „tu quoque” (las’ că aşa fac şi ceilalţi),
– aţi ajuns la sume astronomice (comparativ transnaţional) cheltuite pe publicitate electorală,
– unul dă 100.000 vagabondului întins pe trepte ca să-i dea ăla votul, iar celălalt, mai “bazat”, îi oferă 150.000,
– pe scurt, nimeni nu mai respectă vreo regulă,
e un joc lose-lose şi pentru voi, şi pentru adversarii voştri politici. Câştigă cel mult sponsorii campaniilor voastre – „cămătari” de care cu greu mai scăpaţi ulterior, şi mass media.
9. (da, ştiu cum sună) FIŢI DECENŢI! Admiteţi-vă spre exemplu, măcar câteodată, greşelile. Similar, recunoaşteţi o iniţiativă bună a adversarului, sau măcar ţineţi-vă gura în loc să o atacaţi complet lipsit de credibilitate. Veţi putea, în schimb, să solicitaţi gratitudine şi recunoaşterea meritelor, atunci când, mă rog, veţi avea aşa ceva. Chiar dacă pe termen scurt riscaţi să pierdeţi, pe termen mediu şi lung veţi câştiga, întrucât veţi fi percepuţi ca oneşti, credibili, reliable. S-ar putea într-adevăr să pierdeţi prima confruntare electorală, dar aveţi şanse uriaşe să le câştigaţi la rând pe următoarele 10, cât timp adversarii nu îşi schimbă şi ei tipul de acţiune politică. Veţi putea astfel construi durabil şi acumula un capital politic solid, care vă va scuti de panica recurentă din 4 în 4 ani de a nu mai fi “pus” candidat de către conducerea – by default tranzitorie – a partidului. Nu veţi mai fi dependenţi de partid, ci invers, partidul va avea nevoie de voi. Ah, şi va şi semăna cu un partid…

PS Şi dacă îşi dorea cineva să fie 10, iacă şi un bonus: înţeleg că aveţi 2 nepoate, 3 nepoţi, 4 fini, alte rude, nuş’ câţi şoferi, tot felul de constrângeri de partid şi alte nenumărate obligaţii. Încercaţi totuşi să menţineţi o pondere de măcar 10% din personalul dvs. angajaţi pe baza competenţei. În special cei în funcţii care necesită ceva materie cenuşie. S-ar putea să ajungeţi la rezultate surprinzătoare…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.60.122