caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

Ion Mincu. Desene şi proiecte de arhitectură

de (3-5-2009)

Ion Mincu. Desene şi proiecte de arhitectură
Incepând cu data de 15 aprilie 2009, Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară « Ion Mincu. Desene şi proiecte de arhitectură », deschisă publicului până la finele lunii octombrie în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, în sălile dedicate expunerii de arte grafice. Organizatoarea expoziţiei este Elena Olariu, specialist al Muzeului Naţional de Artă al României.

Expoziţia « Ion Mincu. Desene şi proiecte de arhitectură » este o premieră absolută, întrucât treizeci şi cinci de proiecte şi desene, la care se adaugă trei carnete de schiţe ale marelui arhitect, sunt expuse pentru prima dată într-un muzeu. Lucrările fac parte dintr-o nouă colecţie dedicată desenelor de arhitectură din cadrul Cabinetului de Desene şi Gravuri, iniţiată în anul 2005. Toate schiţele şi proiectele lui Ion Mincu provin din fondul Muzeului Al. Saint-Georges.

Ion Mincu (1852-1912) este creatorul stilului neoromânesc în arhitectură. Sursele sale de inspiraţie au fost arhitectura bisericească bizantină, arhitectura vechilor conace boiereşti şi a caselor ţărăneşti, precum şi pitorescul mahalalelor bucureştene, care păstrau elemente cu influenţe orientale.

În expoziţie sunt prezentate şase foi de examen cu schiţe de proiecte pe teme date şi trei carnete însumând 85 de schiţe din perioada studiilor lui Ion Mincu la Şcoala Naţională de Belle Arte din Paris. La acestea se adaugă desene şi acuarele eu peisaje şi vestigii arheologice din timpul călătoriilor sale în Italia, precum şi trei schiţe pentru proiectul restaurantului eu specific românesc care urma să fie instalat la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1889. Din expunere face parte şi unul dintre planurile de faţada pentru Şcoala Centrală de Fete, cel mai reprezentativ proiect arhitectonic în stil neoromânesc al lui Ion Mincu. Se mai pot vedea, de asemenea, schiţe de arhitectură funerară şi de mobilier bisericesc realizate de marele arhitect.

sursa : OAR

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Motiune de Cenzura

Am primit la redactie textul motiunii de cenzura care se va depune in cursul zilei de luni 4 mai: Doamnelor...

Închide
44.222.134.250