În perioada 30 iunie – 13 septembrie 2009, Musée d’Orsay oferă publicului o integrală a colajelor originale aparţinând lui Max Ernst (1891-1976).
Expoziţia a fost organizată de Musée d’Orsay în parteneriat cu Albertina din Viena şi Max Ernst Museum din Brühl (locul de naştere al artistului), Kunsthalle din Hamburg precum şi de Fundacion MAPFRE din Madrid şi itinerată din 2008 până în 2009, în toate muzeele partenere menţionate.
Prezent în comunitatea artiştilor din Montparnasse şi prieten din anii 1920 cu Paul Éluard, André Breton, Paul Klee, Apollinaire, Alberto Giacometti, Marcel Duchamp, Marc Chagall ş.a. Max Ernst, pictor şi sculptor german, cu studii filosofice şi de istoria artei între 1909-1920 la Bonn, este considerat exponent de seamă al dadaismului şi surealismului secolului XX.
Un surealist convins, captivat total de Manifestul surealismului al lui André Breton, Max Ernst încearcă să înfiinţeze după primul război mondial, un grup Dada la Cologne alături de Arp şi Baargeld, dar revine curând în mediul parizian.
În acest mediu, Max Ernst pictează în ulei, cucerit de De Chirico, sculptează impresionat de Giacometti, lansează tehnica frotajului în grafică şi decorează spectacolele baletelor ruseşti, demonstrând calităţile sale artistice remarcabile.
Este un artist heterogen a cărei vitalitate creatoare se va dezvolta în mediul artistic din America anilor 40, sau, mai târziu în Franţa unde revine şi se stabileşte definitiv în 1953.
Cele 184 de colaje originale reprezentând «Une semaine de bonté» au mai fost expuse o singură dată, în 1936 la Madrid.
Colajele expuse acum la Paris au fost realizate cu ocazia unui sejur la Vigoleno, nordul Italiei, în 1933.
Max Ernst realizează primele sale colaje în 1919, ca mai târziu să inventeze practic, în 1929, romanul-colaj cu «La Femme cent têtes».
De altfel, colajele din această expoziţie au servit ca manuscris pentru romanul ilustrat surealist publicat mai târziu la Paris în 1934 şi dispuse în cinci mari caiete.
In ordine cronologică, ele constituie de fapt, al treilea roman-colaj, după «Rêve d’une petite fille qui voulut entrer au Carmel» din 1930.
Ca tehnică, colajele, de o fineţe a detaliilor impecabilă, în care abia sesizezi decupajele, sunt alcătuite din fragmente de xilogravuri utilizate în jurnale de ştiinţe naturale, cataloage de vânzare sau romane populare de la începutul secolului al XX-lea.
Colajele lui Marx Ernst au o deschidere interesantă în care temele dominante precum moartea, gelozia, tortura, puterea, catastrofa, dragostea, libertatea se combină cu legende, poveşti, inserţii virtual poetice, alegorii mitologice până la Geneză, de-o manieră spectaculară de excepţie.
Sunt efectiv fascinante, prin universul abordat, atât de aproape de oniric, conturate de un surealism autentic.
Dispunerea, atât în expoziţie cât şi în caietele publicate (exemplarele fiind prezente la Musée d’Orsay) este organizată după zilele săptămânii, începând după concepţia lui Marx Ernst, cu Duminica (având elemente «La Boue» şi «Lion de Belfort» – ce pentru el reprezintă indiscutabil, semnul puterii, violenţei, torturii şi morţii), apoi Luni (element «L’eau»), Marţi («Le feu»), Miercuri («Le sang», «L’Œdipe»), Joi («Le noir», «Le rire de coq» şi «L’ile de Pâques»), Vineri («L’intérieur de la vue») şi în sfârşit, Sâmbătă («L’inconnu», «L’envie»).
Caietele publicate şi expuse de altfel în expoziţie, au culori diferite, respectiv: violet, verde, roşu, albastru şi galben, nuanţele fiind «împrumutate» de către organizatori în dispunerea sălilor.
Structura de expunere a colajelor lui Max Ernst în expoziţie, s-a inspirat din forma de publicare a romanului grafic ce apare astfel ca gen în 1934.
Aşa cum menţiona comisarul expoziţiei, Werner Spiess, acest ciclu bulversant se reuneşte într-o veritabilă «carte a secolului», mult mai multe detalii fiind cuprinse într-un volum «Max Ernst. Une semaine de bonté. Les collages originaux» realizat sub conducerea lui Werner Spiess, 320 pagini, 45 €, Fundacion MAPRE/Editions Gallimard, cu participarea Musée d’Orsay.
Max Ernst este un actor major al surealismului secolului al XX-lea, format în spiritul caracteristic avantgardiştilor europeni într-o lume contrastantă, plină de conflicte mondiale, progres şi inerţie, care îşi reclamă şi proclamă propriile principii artistice constituind o artă ce a revoluţionat astfel un întreg secol.