Aseară aveam o rugă-n minte ce mi-o luase vantul
Priveam spre ceru-ntunecat să văd cum flăcări se adună,
Si dintr-odată se cutremură şi cerul şi pământul
Făcând ca ruga mea spre înalt să nu mai fie bună.
In clipa zguduită de cutremur mi-am amintit frânturi de viaţă.
Nu ca eu le-aş fi chemat sau mi-au plăcut nespus de mult.
Am inţeles de la-nceput că viaţa este doar un fir de aţă
Ce-ţi este dat să-l ţii în mână de cand te naşti şi până la sfârşit.
Şi nu aş şti să spun dece simţeam că îmi alunecă din mână
Iar filmul vieţii mele se derula multicolor şi-atât de trepidant,
In timp ce zăngăneau paharele în rafturile din vitrină
Iar geamurile spulberate într-o secundă în pereţi s-au spart.
Mi-am amintit de tine-n clipele acelea şi grija cu care tu mă înconjori.
Deşi la televizor se adunară toţi care aşa de-odată ei le ştiau pe toate,
Chiar şi de cutremurele de magnitudine Richter si Mercalli uneori.
Şi, \”Care-i problema?\” ce daca-i cutremur, acesta-i cel mai mic din toate!
De-atunci visam la liniştea dorită, încrezatoare că mult nu o să ţină.
Mesaje indecise soseau din toiul nopţii şi până în zorii care s-au ivit
Părerile-mpărţite asigurau că alt cutremur mult mai mare o să vină
Iar blogurile-n noapte construite, în glumă ne doreau \”cutremur fericit\”!
—
autor: florentina craciun fabyola
26 aprilie 2009