ochii mei sunt flăcările unor ploi de toamnă… violete. disperarea mea, ropot sălbatic pe inima clipei, vine din impulsul unei oglinzi care se crapă între realitate şi laşitate. se preferă femeia-magician, iluzia… doar la un pocnet din degete! să vină Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Elena Udrea şi Elena Băsescu… da, să vină! şi dacă ar veni acest careu de femei, nu s-ar întâmpla nimic! pentru că sunt prea artificiale, cu gust de fard şi urme de bisturiu! asta e judecata bărbaţilor! se măsoară în centimetri de pagini colorate, în ore de filme înăbuşitoare, în numere ideale de vedete în top… o aiureală cusută cu abureală! ca o sonerie cu sunet fals! un anunţ de prostie fără margini!
şi adevărata femeie, cu suflet simplu şi zâmbet mic, nu se mai vede! pe ea nu o mai ridică nimeni în slăvi! piciorul ei fin, mijlocul ei subţire, sânul ei de magnolie… aşteaptă în ceaţă! carte uitată , îmbătrânind ca o amânare! şi adevărata femeie, cu privire de dor şi palme mici, nu se mai vede! se şterge cu cât visează mai mult… cu cât aşteaptă mai mult… cu cât lăcrimează mai mult… ea albeşte în zăpada tăcerii! ea, de fapt, este floarea pe care doar Dumnezeu o înfloreşte! privind-o cum se strânge în golul timpului, printre pietre, din tăcere în tăcere… ea ştie că va rămâne ca aripa îngerului, ca taina adevărului, ca ochiul heruvimului… într-o ardere nebănuită de îndărătnici! va dăinui, ca raiul!
14 aprilie 2009, 02:32