caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Un milion de noi europeni

de (21-4-2009)

Dacă-i lăsăm deoparte pe lăudătorii din oficiu şi pe înjurătorii calificaţi ai preşedintelui, discursul acestuia privind situaţia din Moldova a fost primit de opinia politică şi de cea civică cu interes şi nuanţat.

Unii dintre receptorii oneşti, fără parti-pris-uri declarate ale acestuia, se întrebau, de pildă, dacă, aşa „patriotic“ cum părea la suprafaţă, discursul nu risca să rămână suspendat cumva în zona pur declarativă, dacă nu demagogică. Prin urmare, consistenţa acestuia nu poate fi măsurată decât prin consecinţe. Cred că se întrevăd deja măcar două dintre acestea, care îl scot din zona exclusiv declarativă. Mai întâi, înregistrez una de natură externă – UE şi-a înăsprit puţin vocea în privinţa autorităţilor de dincolo de Prut, cerându-le acestora încetarea represiunii şi respectarea drepturilor omului, abia după discursul ţinut de preşedinte în Parlament. Sigur, UE nu şi-a înăsprit vocea chiar de tot, cerând, de pildă, respectarea Tratatului semnat de statul moldovean în chestiunea introducerii vizelor pentru români, nici nu a cerut repetarea alegerilor falsificate – când numărul votanţilor morţi aproape îl egalează pe al celor vii, e greu să vorbeşti despre alegeri corecte! -, dar aşa este birocraţia UE, nu-şi forţează brusc vocea ca să nu răguşească!

A doua consecinţă este internă, cu puternice ecouri internaţionale – simplificarea procedurilor legale de redobândire a cetăţeniei române de către cetățenii Republica Moldova care doresc acest lucru.

Poate este prima dată, din pricina rapidităţii cu care a promovat ordonanţa de urgenţă, când apreciez faptul că dl Boc nu este decât un pseudonim al preşedintelui! Desigur, autorităţile UE, cu preşedinţia cehă în frunte, şi-au manifestat „preocuparea“, „îngrijorarea“ etc., dar ce altă soluţie ar fi avut România pentru a-i proteja pe cetăţenii basarabeni ai României? Mai ales când însăşi „măreaţa Uniune“, cealaltă, de tip nou, n-a găsit instrumentele necesare pentru a impune respectarea drepturilor omului dincolo de Prut şi nici măcar respectarea Tratatului semnat de autorităţile de la Chişinău?

În fapt, România n-a solicitat UE şi celorlalte foruri internaţionale anularea consecinţelor Pactului Stalin-Hitler, deci reunificarea, nici n-a intervenit militar pentru a-şi proteja cetăţenii, ci a oferit o soluţie individuală de salvare din ghearele unui regim criminal pentru circa un milion de persoane. Care vor deveni un milion de cetăţeni europeni. Cred că bătrâna UE ar trebui să vadă în asta mai degrabă un câştig (şi demografic!), nu o pierdere. De altfel, în ciuda primelor declaraţii, „îngrijorate“, cum nu au fost faţă de represiunea brutală de la Chişinău, UE va adopta punctul de vedere exprimat în articolul din „Financial Times“ – aşa „indisciplinată“ cum e România, trebuie susţinută de structurile UE şi, în general, în transformarea aderării în veritabilă integrare, dar şi în chestiunea specifică legată de absorbţia a circa un milion de noi cetăţeni, români şi europeni totodată! Nu ştiu dacă autorităţile române s-au consultat cu cele europene în chestiune – nu am acces la diplomaţia secretă ori discretă, iar la suprafaţă am asistat doar la întâlnirea ministrului de Externe cu omologul ceh -, dar
cred că au procedat bine. Nu poţi negocia mereu în genunchi!

Articolul a apărut inițial în cotidianul.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Ion: (21-4-2009 la 00:00)

    Apreciez articolul si sunt de acord cu Liviu ANTONESEI.SPer ca multi Romani gandesc la fel.

    Daca elita politica din Romania nu se limiteaza doar la declaratii, atunci chiar este si va fi ROMANIA MARE. (in cativa ani Romania va avea o mult mai mare pondere in UE. Avantul economic o va demostra, sunt sigur.)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alina: (21-4-2009 la 00:00)

    Sustin opinia lui Liviu Antonesei,
    oferirea cetateniei romane, deci a UE, solicitantilor din Basarabia, este un act de justitie, demnitate si clarviziune. In primul rand, toti acesti basarabeni DEJA au solicitat cetatenia romana, nu e vorba de un act ad-hoc. Simplificarea procedurilor este un lucru firesc si echitabil. Doi, nu poti sa promovezi drepturile omului din cand in cand, ori aperi basarabenii, privati de dreptul lor de a se numi romani prin pactul Molotov Ribbentrop, ori ii lasi de izbeliste pe mana rusilor. Trei, sa nu credem ca Europa este amenintata de invazia basarabenilor in cazul perfectarii pasapoartelor romanesti. Cati sunt ei? Majoritatea celor care pot beneficia de cetatenia romana sunt tineri, pensionarii nu vor pleca nicaieri, iar cantitatea criminalilor posibili este infima, ca si statul Republica Moldova.

    In schimb beneficiile vor fi enorme!

    Cetatenii europeni (romani), cu drepturi europene, vor fi protejati de Europa (Romania), DIRECT, nu se va mai putea manipula opinia publica in halul in care se face acum. Cetatenii Republicii Moldova vor capata valoarea pe care o merita.

    Sustin plenar decizia guvernului roman si indemn politicienii romani sa nu se lase prada fricii, interesului de moment si lasitatii. Romania trebuie sa dea dovada de curaj in chestiunea Basarabiei. Altfel, risca s-o piarda pentru totdeauna.

    Hristos a inviat! Doamne ajuta!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (21-4-2009 la 00:00)

    Nu stiu citi romani gindesc asa – oricum, pe forumul de la Cotidianul, unde a fost publicat mai intii articolul, multi cititori, poate nu majoritatea, isi exprimau ingrijorarea, ca doar n-o sa fie doar UE ingrijorata, ca basarabenii cu pricina ne vor lasa fara mincare si ne vor fura boii de la biciclete!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • A: (21-4-2009 la 00:00)

    Eu cred ca pozitia Romaniei este mult prea precauta cand vine vorba de romanii din strainatate, mai ales din Basarabia si Bucovina.

    Sa nu uitam ca in 1989 Germania de vest a fost huiduita de Franta, Anglia si alte tari din EU pentru faptul ca era dispusa sa faca unirea cu RDG-ul.

    Sigur ca intotdeauna exista vesnica scuza romaneasca „eu sunt mic nu pot nimic”, dar cred ca scuza aceasta nu este valida. In 1859, cand principatele romane erau cu mult mai slabe, au facut totusi unirea in ciuda parerii puterilor europene, care voiau „cate un printz pentru fiecare dintre ele”.

    Cred ca s-ar fi putut evita multa suferinta a tinerilor din Chisinau daca Romania ar fi avut un cuvant de spus. Voronin a acuzat din principiu Romania de „amestec”; in realitate statul roman a fost suparator de „inocent”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (21-4-2009 la 00:00)

    Da, pozitia Romaniei e, in general, prea precauta, temoasa, in ce priveste Basarabia. Abia declaratia recenta a presedintelui si cea a ministrului de Externe la Londra au mai inceput sa semene cit de cit a atitudine. Pe vremea celor doua Germanii, esticii erau socotiti din start cetateni ai RFG, iar cind unul reusea sa ajunga acolo, nici macar nu tgrebuia sa faca cerere de cetatenie, o primea automat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • atanasiu: (21-4-2009 la 00:00)

    Stimate dle Antonesei
    Intru totul de acord cu dvs si adaug suplimentar:
    Nu este obligatoriu sa-i simpatizezi cine stie ce pe basarabeni, poti sa fi chiar convins ca nu interese patriotice ii mana, desi nu cred ca chiar asta ar fi realitatea caci sunt multi care gandesc romaneste.
    Dar nu poti sa treci peste dreptul celor ai caror bunici sau strabunici au fost fortat dezcetatenizati peste noapte.
    Daca Romania a condamnat pactul Ribentrop-Molotov si l-a condamnat, are dreptul si chiar obligatia sa faca ce depinde de ea ca sa reduca din efectele acestuia, ceea ce si face cu acesta masura.
    Este pefect normal ca nepotii sau stranepotii celor care au fost dezcetatenizati fara sa mai adaug: deportati trimisi in puscarii sau au trait sub teroare, sa isi recapete simplu cetatenia romana. Problema Europei?
    Pai in EU intra in fiecare an sute de mii sau si chiar mai mult de cetateni noi, care cred ca nici nu au indreptatire cat basarabenii .

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru CLEJ: (21-4-2009 la 00:00)

    Domnule Atanasiu,

    În primul rând as dori sa stiu ce înseamna „a gândi româneste”? Pentru ca daca spuneati „a gândi în romaneste” mai întelegeam, desi multi românofoni de la est de Prut gândesc în ruseste si tradus în româneste – de unde si o anume justificare pentru limba „moldoveneasca”.

    Cât priveste Pactul Ribbentrop Molotov el a fost anulat prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 si Actul final de la Helsinki din 1975.

    Daca România ar avea dreptul si chiar obligatia sa dea cetatenie ca sa reduca efectele acestuia, atunci si tari ca Finlanda, Polonia, Lituania sau Ungaria ar avea acelasi drept, nu-i asa?

    Si banuiesc ca sunteti constient ca legea nu se refera doar la cetatenii din Republica Moldova sau Ucraina (idiferent de origine etnica – fapt complet ignorat de multi care nu s-au obosit sa citeasca legea) ci la toti cei carora li s-a luat cetatenia pe nedrept, cum ar fi peste 200000 de evrei, carora guvernul Goga – Cuza le-a retars cetatenia în 1938. Multi dintre acestia au pierit în Basarabia, Bucovina sau Transnistria, nimiciti de regimul Antonescu.

    Problema Uniunii Europene este ca nu poti crea pana la patru milioane de noi cetateni fara consultare. Iar sutele de mii de noi cetateni ai UE provin din regularizare. Ei se afla deja pe teritoriul statelor UE de multi ani, nu ca cei din Republica Moldova.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (21-4-2009 la 00:00)

    De buna seama ca legea nu se poate referi numai la cetatenii moldoveni de origine romana, ci la toti cei privati ilegal de cetatenie de-a lungul istoriei relativ recente. Cunosc o multime de cazuri de evrei aflati in aceeasi situatie si nu doar in urma abuzurilor regimului precomunist, ci si al aceluia comunist – o multime de oameni care se chinuie de ani in tribunale, in loc sa le fi fost restituit automat un drept de care au fost privati. Daca Romania era mai inteleapta, desigur ca ar fi putut repara aceste nedreptati inainte de aderarea la UE, acum va trebui sa forteze un pic mina Uniunii, dar asta este situatia!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru CLEJ: (21-4-2009 la 00:00)

    Liviu, trebuie sa te contrazic. Pana in 2001 Romania acorda redobandirea cetateniei in ritm accelerat. La data de 13 decembrie 2001, guvernul Nastase a suspendat printr-o ordonanta de urgenta aceasta procedura. La 1 ianuarie 2002 au fost ridicate vizele Schengen de calatorie in Uniunea Europeana. Te las sa tragi singur concluziile.

    Inainte de 1 ianuarie 2002 aproape 100000 de cetateni ai RM, dintre care numerosi rusi, ucrainieni, gagauzi, etc, au redobandit cetatenia romana. Dupa acea data, doar circa 4000 au mai reusit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alina: (21-4-2009 la 00:00)

    Ar fi fost, intr-adevar, ma simplu daca problema ar fi fost rezolvata la timp.
    Din pacate, situatia in jurul Basarabiei nu este simpla si, in contextul crizei generale si a activizarii Rusiei in spatiul ex-sovietic, nu ne putem astepta la o rezolvare simpla a acesteia.
    Din contra, prevad o agravare a relatiilor Republica Moldova – Romania, Republica Moldova – UE, Rusia – UE, Rusia – NATO etc.
    In aceste conditii frica si dorinta de a inchide ochii la pericolul rusesc nu este una inteleapta. Rusia este in pragul unei grave crize sociale, cauzate de somajul galopant, de scaderea preturilor la carburanti si de colapsul financiar ce se apropie. Nu mai e mult si vom vedea milioanele de flaminzi pe strazile oraselor rusesti.
    Pentru a abate atentia de la propriile probleme, Rusia cauta, ca de obicei, dusmani in afara. Sau incearca sa trezeasca in rusi spiritul genetic de cuceritori, unicul in masura sa-i consolideze in jurul conducerii, uitand de propriile necazuri. Astfel ca Republica Moldova, Ucraina si Caucazul sunt cartile de bataie in aceasta incercare disperata de a mentine puterea in interior si de a juca un rol important in exterior.
    Perseverenta, rabdare si duritate in politica de aparare a drepturilor omului in spatiul respectiv, iata ce se cere de la comunitatea europeana acum.
    Daca se va ceda, va fi pierduta nu numai Basarabia, ci si viitorul european pentru popoarele Europei de Est.
    Astazi, cand prioritatile politicii SUA se axeaza pe Afganistan, Iran si Pachistan, pericolul unui nou regim totalitar de tip sovietic in spatiul fostei URSS este iminent.
    Atentie! Regimul criminal comunist inca nu a avut parte de un Nurnberg si este pe cale sa renasca. Europa este in pericol.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru CLEJ: (21-4-2009 la 00:00)

    Eu nu cred ca regimul comunist mai reprezinta vreo primejdie, nici în Moldova, nici în China, unde sistemul este unul capitalist de cumtatrie, iar în Rusia este un sistem oligarhic, la care este asociata si biserica-ortodoxa, este mai degraba un fascism ortodox.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • atanasiu: (21-4-2009 la 00:00)

    Multa dreptate ai dna Alina.Trebue ca UE sa fie atenta si sa-si aduca aminte de cedarile in fata lui Hitler, de pactul Ribentrop -Molotov, care,lasand deoparte celelalte porcarii pe care le-a produs, a permis cel de al doilea razboi mondial, care chiar daca a fost demis in diferite momente istorice, efectele lui au fost inlaturate si inca nu total doar de realitatea concreta a caderii comunismului in Europa.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (21-4-2009 la 00:00)

    Draga Petre, din 2001 si pina acum, s-au facut aproape noua ani! Procesele de care vorbesc eu, ale evreilor romani privati ilegal de cetatenia romana in diferite etape ale istoriei noastre recente, de atunci au si inceput – unele au ajuns la CEDO negasindu-si solutia aici. Stiu ce spun, pentru ca am un prieten din copilarie care are o fundatie care incearca sa-i ajute pe oamenii astia. Mi-a facut cunostinta si cu niste avocati care mi-au explicat hibele legii. E un subiect interesant, din pacate prea greu pentru mine, pentru ca nu am o pregatire juridica sistematica.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.228.10.17