caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Estul şi Vestul se confruntă la Chişinău

de (12-4-2009)
Serghei Lavrov a sărit în ajutorul lui VoroninSerghei Lavrov a sărit în ajutorul lui Voronin

\”Orice cerere pentru organizarea de noi alegeri pentru reexaminarea rezultatului votului care a avut loc este fără fundament\”

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov

S-a spus de nenumărate ori că grila principală prin care trebuie developate orice evenimente de la Chişinău trebuie să fie geopolitică. Însă nu doar motivaţiile sau consecinţele trebuie cercetate la acest nivel, ci şi posibilele evoluţii…

Primul ambasador UE persona non grata
Evoluţiile de la Chişinău sunt acum cunoscute, iar resorturile încep să se limpezească. Tocmai de aceea, unii s-au grăbit să arate cu degetul „vinovaţii”. Dacă la început preşedintele Voronin a vorbit despre „fascism”, „pogrom” şi „forţe externe”, era firesc să revină cu identificări explicite. Şi a revenit: vinovatul principal este – cum altfel? – România. Ce a urmat este fără precedent. RM impune vize pentru cetăţenii români, deşi, din 2007, Chişinăul a anulat regimul de vize pentru cetăţenii ţărilor membre ale UE, SUA şi Canadei. Inclusiv pentru România… Mai mult, RM, stat cu aspiraţii europene, îl expulzează pe şeful unei misiuni diplomatice europene şi pe ministrul-consilier al Ambasadei române, diplomaţii fiind declaraţi personae non gratae.

Este primul caz de acest gen din istoria Uniunii. Cum se traduce în rusă acuzaţia la adresa României?

Moscova flanchează toate gesturile şi declaraţiile Chişinăului cu mesaje aprobatoare şi, concomitent, cu aluzii nu dintre cele mai fine, care trec dincolo de acuze la adresa Bucureştiului. Căci, pentru Moscova, România nu este numai România! Chiar dacă ministrul de Externe Lavrov nu a făcut referiri explicite la vreo implicare a unor forţe străine în RM, Duma rusească a discutat o asemenea variantă. Iar şeful Comisiei pentru CSI, Aleksei Ostrovsky, a făcut o legătură directă între serviciile secrete româneşti, cele americane şi manifestaţiile de la Chişinău, afirmând că Vestul vrea „să producă schimbări, astfel încât RM să se alăture alianţei euroatlantice. Şi nu e sigurul. Leonid Graci, liderul din Crimeea al Partidului Comunist din Ucraina, a declarat că în spatele organizării revoltelor în Chişinău stă SUA, „presând metodic Rusia în spaţiul post-sovietic”, iar politologul rus Aleksandr Dughin a vorbit şi el în „Komsomolskaia Pravda” despre faptul că „în RM se întâmplă revoluţia portocalie, planificate de administraţia preşedintelui SUA Barack Obama”. Vocala Natalia Vitrenko, liderul Partidului Socialist Progresiv din Ucraina, pro-rus, a spus şi ea, explicit, că în spatele revoltelor din Chişinău stau „Statele Unite şi NATO”. Invocarea Americii şi NATO alături de România este crucială aici. Semn clar că la Moscova, sau în cercurile ei de influenţă, cineva gândeşte şi prioritar aceşti termeni – chiar dacă o spun doar unii. Miza Chişinăului este citită tot în termeni de Război Rece. De aici sprijinul frăţesc pentru regimul Voronin.

O Rusie impetuoasă ca un Titanic

Federaţia Rusă este astăzi pe val. Moscova este satisfăcută de evoluţiile din Ucraina sau Georgia şi simte că deţine toate cărţile în ceea ce ea numeşte „vecinătatea apropiată”. De aceea nu tolerează nici măcar semnele ce i-ar putea sugera o „revoluţie colorată”, precum Revoluţia Rozelor din 2003, cea Oranj din 2004 sau eşuata, un an mai târziu, Revoluţie Fucsie din Azerbaidjan. Mai cu seamă că, în ceea ce priveşte RM, lucrurile merg cum nu se poate mai bine. Vizite peste vizite: Lavrov la Chişinău, Voronin la Moscova, ministrul rus al Economiei în RM, felicitări calde pre- şi post-electorale la adresa PCRM, reluarea negocierilor „2 plus 1” în chestiunea transnistreană şi transmiterea unui semnal clar Vestului că muzica o face tot Moscova în aceste negocieri. La care se adaugă, ostentativ, şi titlul de personae non gratae atribuit de liderul nerecunoscutei Transnistrii ambasadorilor SUA, Cehiei şi al UE. Semnalul este clar: SUA şi UE nu au ce căuta (nici) la tratative.

Hoţul care strigă hoţii!

Inutil să mai reluăm aici argumentele Moscovei pentru importanţa RM. Încă din timpul războiului din Transnistria devenise clar că orice relaţie strânsă Bucureşti-Chişinău ar fi însemnat atragerea RM în spaţiul euroatlantic. Ceea ce trebuia şi trebuie evitat cu orice preţ. Acesta este principalul obiectiv al Moscovei. Un al doilea obiectiv este Ucraina, prinsă în triunghiul Belarus-R. Moldova-Crimeea pe care Rusia a năzuit dintotdeauna să îl controleze. La toate acestea se mai adaugă, recent, un al treilea element. Paradoxal, aparent, importanţa geopolitică a RM (dar şi a Belarusului) creşte proporţional cu percepţia eşecului în cazul Ucrainei. Prea mare şi prea complicată pentru a fi digerată urgent de spaţiul euroatlantic, Ucraina rămâne importantă fără a mai putea fi o prioritate. De aici posibila schimbare de perspectivă geopolitică a Vestului, respectiv accentul pe cele două state ca o compensaţie de moment pentru cvas-eşecul ucrainean. Ambele au proximitate geografică cu Vestul, dimensiuni digerabile şi cultură compatibilă cu spaţiul euroatlantic. Evident, RM ar fi un candidat perfect într-o asemenea strategie de absorbţie – faptul că desovietizarea Răsăritului a început cu Germania de Est este un fapt incontestabil. Şi Rusia ştie asta, de aici obsesia ei de a se fixa în Chişinău mai repede decât ar fi făcut-o Occidentul. Care Occident, în acest caz, este identificat de fiecare dată drept România (flancată de SUA şi NATO). Ceea ce se petrece astăzi în RM, dincolo de orice emoţii, este ocuparea ostentativă şi explicită de către Rusia a unui avanpost important într-o confruntare geopolitică neostoită.

Unde este America?

Poziţia SUA este astăzi timidă în acest spaţiu. Am mai scris aici că există o serie de motive ca să explicăm – nu să justificăm! – lentoarea euroatlantică pe direcţia Est. (În acest sens, nici prestaţia Washingtonului faţă de evenimentele de la Chişinău nu a generat mare entuziasm.) Şi totuşi, prima săptămână a lunii aprilie, considerată a fi cea mai importantă de la sfârşitul Războiului Rece încoace, lasă o portiţă de speranţă. Discuţiile ruso-americane s-au purtat într-o atmosferă destinsă, dar nu s-au încheiat cu rezultate concrete. Ruşii nu au acceptat presiuni asupra Iranului şi programului său nuclear în schimbul abandonării scutului antirachetă din Polonia şi Cehia, iar importanţa rutelor alternative de transport pentru Afganistan (prin Asia Centrală) a fost minimalizată de SUA. NATO a rămas angajat în susţinerea Ucrainei şi a Georgiei. În plus, recent, negociatoarea americană avertiza că discuţiile privitoare la tratatul de reducere a armelor strategice START ar putea dura mai mult decât este prevăzut şi „nu trebuie să ne grăbim spre linia de sosire doar ca să ajungem acolo”. Ambiguitatea relaţiei SUA-Rusia este, deocamdată, singurul lucru bun relativ la ce se petrece în Chişinău. Miza aici – o repetăm – este oprirea frontierei euroatlantice pe Prut şi Rusia ştie asta şi acţionează în consecinţă.

America ştie şi ea. Mai trebuie să şi acţioneze.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.17.239