caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dialog Intercultural



 

Bob Quick: O simplă greşeală sau dispariţia bunului simţ?

de (12-4-2009)

Bob Quick, adjunctul şefului poliţiei metropolitane din Londra, a demisionat. Pentru că dacă nu o făcea, avea toate şansele să fie demis. El a recunoscut că “din greşeală”, a pericilitat poate o operaţiune menită să dejoace un posibil act terrorist de proporţii în Marea Britanie, programat să aibă loc, potrivit câtorva ziare, chiar în zilele de Paşti, în cteva locuri agglomerate din oraşul Manchester, printre care un centru commercial şi o discotecă.

Ce greşeală a comis Bob Quick? A ieşit din maşina sa în faţa reşedinţei oficiale a primului ministru, 10 Downing Street, purtând sub braţ un teanc de documente. Cel exterior, foarte vizibil, cu menţiunea “secret”, era planul de acţiune al brigăzii anti-teroriste pe care o conducea, conţinând nici mai mult nici mai puţin decât numele cîtorva ofiţeri superiori, adresele la care urmau să aibă loc descinderile şi detalii privind natura ameninţării. In faţa reşedinţei primului mninistru se află aproape permanent fotoreporteri ai mass media internaţionale, care fotografiază aproape automat pe oricine intră sau iese de la Downing Street, în baza principiului că “nu se ştie niciodată” (vorba cetăţeanului turmentat: “La un caz, pac la Războiul!”). Principiul şi-a demonstrat încă o dată valoarea, reporterilor nevenindu-le să creadă că au fotografiat un document secret atât de important, conţinutul său neprezentând nicio problemă pentru teleobiectivele lor de mare rezoluţie. Din această cauză poliţia a devansat orarul operaţiunii, trecând imediat la acţiune. Simultan, echipe ale brigăzii antiteroriste au arestat 12 persoane în mai multe locuri din nordul Angliei. 11 dintre ei sunt cetăţeni pakistanezi şi se află în ţară cu vize de student. Poliţia, acţionând pe baza informaţiilor primate de la servicile secrete care îi supravegheau pe cei 12, are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a-i interoga.

Unii, printre care şi fostul primar al Londrei, Ken Livingstone, i-au luat apărarea lui Bob Quick. “Este greşit ca un ofiţer cu atâta experienţă (30 de ani de carieră în poliţie) să demisioneze pentru că a ţinut invers o foaie de hârtie”, a declarat el. Stau şi mă întreb dacă dl Livingstone chiar nu înţelege miezul problemei. Dacă un “ofiţer cu atâta experienţă” comite o greşeală atât de grosolană, cum mai poate avea populaţia încredere în ofiţeri cu mai puţină experienţă? Şi nici nu se poate afirma că este o greşeală izolată, o scăpare, într-un context de competenţă şi profesionalism de cea mai înaltă clasă. Nu, este doar ultima dintr-o serie nesfârşită de “greşeli” şi acte de incompetenţă: uciderea, acum câţiva ani de către ofiţeri ai brigăzii antiteroriste, a brazilianul Jean Charles de Menezes, confundat cu un posibil atentator sinucigaş (act care a dus în cele din urmă la demisia şefului poliţiei metropolitane Ian Blair), lipsa de iniţiativă şi acţiune din partea poliţiei, blamată periodic pentru maltratarea şi chiar uciderea unor copii de către părinţii lor, agresarea neprovocată acum câteva zile de către un poliţist a unui londonez care a avut ghinionul să treacă prin City pe lângă manifestaţia anti-G20, agresiune care, se bănuieşte, i-a provocat moartea printr-un atac de cord câteva minute mai târziu, anchete penale care se împotmolesc şi sunt abandonate din cauza unei atitudini laxe din partea ofiţerilor, etc, etc, etc.

Din păcate, această incompetenţă şi lipsă de professionalism a devenit numitorul comun al aproape tuturor instituţiilor din ţară. Un funcţionar al Ministerului Apărării a lăsat nu de mult în maşină o servietă cu documente secrete care a dispărut. Ministerul Muncii şi Serviciilor Sociale “a rătăcit” discuri de computer cu datele personale a mii de cetăţeni. Băncile pierd şi ele detaliile personale ale clienţilor. Fiscul la fel. Autorităţile îi avertizează tot timpul pe cetăţeni în legătură cu pericolului “furtului de identitate” dar prin neglijenţa lor, facilitează de fapt acest furt.
Ce se întâmplă? Ce nu merge bine în sistem? Unii susţin că activitatea, de orice gen, a devenit astăzi atât de complexă, încât greşelile sunt inevitabile. Că rolul computerelor este acum atât de mare încât omul a fost împins pe planul al doilea. Dar “greşeala” domnului Bob Quick nu ţine de computer. Dacă ar fi cumpărat o bucată de brânză de la băcănie ar fi cerut să-i fie împachetată. Atunci, de ce, când vine vorba de documente secrete, circulă cu ele în vrac, în loc să le pună într-o servietă sau o mapă opacă?

Alţii dau vina pe diluarea educaţiei. În puţine locuri se mai oferă astăzi o educaţie generală solidă. Se învaţă “modular”, modulele neavând, în multe cazuri, nimic în comun, unele cu celelalte. Suntem copleşiţi de tot felul de “cursuri de specialitate”, la care se învaţă pe dinafară tot felul de mantre şi expresii de gata, majoritatea provenind din SUA, care sunt repetate apoi ad nauseam. Dacă pui unui asemenea “specialist” o întrebare care nu se încadrează în nici unul din modulele pe care le-a asimilat, rămâne mut, sau îţi spune “ voi reveni curând cu răspunsul” (evident trebuind să-l întrebe şi el pe guru-ul său). Şi astăzi simţim pe piele noastră efectele “expertizei” celor mai mari finanţişti ai lumii, directori de bănci, de societăţi de asigurări, de fonduri de investiţii care s-au format la asemenea cursuri.

Un alt element al atitudinii prevalente astăzi în rândurile funcţionarilor publici, de la simplii angajaţi ai primăriei şi până la govern, este că au rămas foarte puţine infracţiuni pasibile de sancţiuni sau concediere. S-au diluat mult şi valorile. Ce era odată immoral, astăzi este perfect normal, ce era odinioară neglijenţă criminală pentru care se aplica pedeapsa cu închisoarea, astăzi este o “judecată greşită”, pedepsită în cel mai rău caz cu concedierea, însoţită însă de un pachet generos de compensaţii financiare şi o pensie onorabilă.

O fi viaţa mai complexă astăzi, ceea ce a provocat poate diversificarea rapidă a activităţilor umane din ultimii 30-40 de ani, dar în ultimă instanţă nici un instructaj, training sau curs, nici o diplomă, nici un PHD, nici o “experienţă îndelungată” nu poate înlocui vechiul şi verificatul “bun simţ”. Exact ce i-a lipsit domnului Bob Quick.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Atenție! Pericol de regim polițienesc în Republica Moldova!

Declaraţia unui grup de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din R. Moldova "Considerăm că în Republica Moldova se...

Închide
18.117.196.217