caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sanatate



 

O ARGESEANCA A SUPRAVIETUIT DUPĂ OPT OPERAŢII

de (12-4-2009)

Este o dimineaţă plăcută de primăvară, cu soare, cântec de păsărele şi oarecare linişte sufletească. Aşa cum am stabilit, sun şi mi se confirmă: „vino!”. Cobor scările în grabă, traversez parcarea, mi se deschide uşa şi în faţa mea o doamnă cu ochi negri, păr ondulat şi zâmbet pe buze mă aştepta….. În timp ce făcea cafeaua începe să-mi destăinuie povestea ei…..

„Cum să-ţi spun? Eu am probleme de la 14 ani, aşa m-am născut. La acea vârstă, aveam hipertensiune 20, tulburări de vedere în urma spargerii vaselor de sânge la ochi, însoţite de o transpiraţie abundentă. Aproape o jumătate de an am colindat spitalele şi nu se reuşea să se stabilească
exact diagnosticul. Pe rând, mi s-a spus că ar fi reumatism…….Mă dureau picioarele, mă deranja transpiraţia, starea de nesiguranţă pe care o aveam, zilele mi se păreau grele….”

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu, care este cel mai vechi spital de copii din România şi din Balcani, i-au stabilit diagnosticul: feocromocitom.

Un caz rar de studiu

Feocromocitomul este o tumoare rară, localizată în majoritatea cazurilor în partea internă a glandei suprarenale (medulosuprarenala). În condiţiile formării unui feocromocitom, glandele suprarenale produc unii hormoni în exces, ducând la creşterea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace.

Această tumoare este ameninţătoare de viaţă, dacă nu e depistată şi tratată. Feocromocitomul poate să se dezvolte la orice vârstă, în 10% din cazuri fiind bilaterală. În anul 1976, s-a operat la Fundeni, la dr Dasn Setlacec. ….

În clipa următoare, îşi ridică tricoul şi îmi arată abdomenul: avea trei tăieturi în V, bilaterale….După şapte ani, la vârtsta de 21 de ani, a recidivat: aceleaşi simptome au început să se instaleze încet- încet. Tumoarea era foarte mică. Din nou necesita intervenţie chirurgicală la Spitalul Fundeni.

Pentru acea vreme era un caz de studiu. Ulterior cazul ei a devenit mediatizat în cartea Patologia chirurgicală a glandelor suprarenale, având doi autori : D. Setlacec şi E. Proca, fiind prezentat şi studenţilor la Medicină.

La finalul acestei operaţii, doctorii s-au pronunţat că va mai trăi maximum 20 de ani. Viaţa continua…. I s-a transmis că nu e bine să aibă copii, dar fără tratament medical adecvat, la vârsta de 38 de ani a rămas însărcinată. Din nou a mers la Spitalul C.I. Parhon, pentru a începe investigaţiile necesare supravegherii sarcinii.

Analizele au ieşit bine şi i s-a recomandat un medic pentru cazuri speciale, care să o ajute să ducă sracina la bun sfârşit. Aceasta a mers foarte bine până când fătul a împlinit şapte luni. La acea vârstă, i s-a recomandat cezariană, viaţa bebeluşului fiind în pericol.

La naştere , copilul a avut 1.400 kg, a contactat un virus în spital şi a necesitat tratament timp de zece zile. După o lună şi jumătate de stat în spital, copilul mai luase în greutate 1.200 kg. A rămas totuşi cu o cicatrice la cap, de mărimea unei ceşcuţe de cafea, iar în acel loc nu-i mai creşte părul.

În acele zile fetiţa era între viaţă şi moarte…. A vegheat-o, a alăptat-o, a îngrijit-o cu multă dragoste, dragoste pe care o poate oferi numai o mamă. O asistentă din spital a încercat s-o liniştească: ” Îţi va scoate peri albi!”. Nu mai conta nimic, era bucuroasă şi Îi mulţumia lui Dumnezeu pentru acest dar ceresc.

Problemele mamei au afectat sănătatea copilului

Problemele s-au răsfrînt şi asupra sănătăţii copilei: o sensibilitate la căile respiratorii, care a necesitat tratament la Slănic Prahova, Olăneşti.

Mai are o alergie la polen şi graminee. Toate acestea şi-au pus din nou amprenta asupra sănătăţii şubrede a mamei. În 2004, a reînceput calvarul. Ameţeli, dureri de cap, senzaţie de vomă, o stare generală de dezechilibru..

În urma investigaţiilor de la Piteşti, i s-a comunicat că este suspectă de colică biliară şi din nou a ajuns la Spitalul Fundeni, la Interne.

Nemaifiind paturi acolo, a fost redirecţionată temporar către Neurologie. De fapt, problemele ţineau de Neurologie, ceea ce la Piteşti scăpase de sub observaţie.

I s-a localizat o tumoare celebrală de mărimea unui ou de gâscă. Îi apăsa pe creier, provocând reacţii în lanţ. S-a ajuns la comă. În cel mult două zile, trebuia operată şi orice întârziere îi era fatală. Operaţia pe creier a necesitat intervenţii bilaterale, la interval de o săptămână una de alta. Tot atunci, i s-a introdus un şunt (tub care face legătura între creier şi intestine, rolul lui fiind acela de a elimina presiunea intracraniană).

Această intervenţie a ţinut doi ani şi a recidivat după aceea. A reluat drumul spitalului, pentru că durerile deveniseră insuporabile. Din nou la I.C. Parhon, din nou tomografie computerizată la cap şi la suprarenale.

Pentru edificare , şi un RMN. Concluzia a fost : „S-ar părea că există în jur de cinci umbre de tumori”. Probabil dintr-o teamă de a nu eşua, se pare că la fiecare intervenţie doar se curăţa tumoarea la cap, fără a fi înlăturată 100%.

În decembrie 2006, a urmat o nouă operţ’ie pe creier, la Spitalul Bagdasar Arseni (Nr. 9). De această dată, după o intervenţie destul de complicată, s+a reuşit înlăturarea completă a tumorii. Şi astfel , s- a mai câştigat încă o luptă din acest război lung.

Boală lungă, bani puţini

Problemele , însă, nu se terminau aici, mai era necesară o repetare a analizei al glandele suprarenale, o analiză specială, numită scintgratie (800 euro) , nerealizabilă în România.

Avea două opţiuni: Ungaria sau Austria. Aşa că şi-a trimis scrisoarea cu prezentarea datelor medicale. Stupoare, a fost respinsă! A trebuit urmată varianta cea mai complicată: Viena. Era primăvara lui 2007……

La Viena , o costa 1.300 de euro. Intervenea o mare problemă: pe de-o parte, dorinţa de a trăi, iar pe de altă parte, cumplita disperare de a nu avea resursele financiare pentru a se agăţa de viaţă, viaţă pe care o iubea atît de mult şi pe care dorea din tot sufletul să o trăiască.

De la cabinetul particular al dnei dr. Ileana Marinescu, a obţinut suma de 1000 de euro, s-a mai împrumutat de 300 de euro şi a plecat către Viena. Analiza a costat 700 de euro, iar 600 de euro s-au dus pe cazare, plus transport.

În trenul în care a călătorit a fost singură în compartiment. La vama cu Ungaria, dormia şi nici nu a mai fost deranjată de vameşi. Ajunsă la Viena, şi-a reglat ceasul. S-a cazat la Hotel Maria Hilfestrase, situat la 4 km de Clinică.

O uimea faptul că la fiecare colţ de stradă auzea vorbindu-se româneşte. Trei zile au durat investigaţiile pentru analiză, o zi a fost tratată cu o substanţă care trebuia să ţină pe oricine la distanţa de 1 m ( era radiantă), iar două zile a fost conectată la un aparat special. Au existat două şedinţe de analiză, timp în care a fost întoarsă şi studiată pe toate părţile. La Viena i s-a comunicat că mai are o şansă, dar numai la suprarenale.

Din pură curiozitate soţul s-a interesat cât costă acel sofisticat aparat. Numai 20 de milioane de euro! Dar la noi nu există….. Probabil alţii ştiu mai bine. A treia operaţie la suprarenală, în 2007, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Avea 45 de ani. De la suprarenale, operaţia s-a întins la fiere, unde medicii remarcaseră pe loc că avea o colecţie de patru pietre. Operaţiile au mers în paralel.

Îmi precizează tot timpul a fost cu moralul ridicat şi chiar făcea haz de situaţia delicată în care se afla.

Lovitură de teatru

Din nou răsturnare de situaţie….a recidivat boala.. La I.C. Parhon îi transmit că ” nu mai ştim ce să-ţi facem”..

A urmat o deviere de la tratamentele obişnuite şi a încercat cu tratament homeopat. Până atunci nu încercase varianta naturistă şi s-a hotărât să-l încerce. A durat şase luni, timp în care nu avea voie să mănânce decât legume şi fructe crude, nimic fiert, fript sau copt.

În acest interval zilnic trebuia să facă 2 clisme, dar nu a suportat decât una. După cele şase luni când şi-a făcut din nou RMN- ul, a constatat că tumoarea se mărise cu un centimetru. Teama şi deznădejdea s-au instalat din nou în viaţa ei.

Nu şi-a pierdut încrederea şi a apelat la un medic din spitalul nr 9 Bucureşti şi anume medicul Gorgan care i-a propus încă o intervenţie deşi considera că or să apară complicaţii.

Chiar dacă operaţia era foarte riscantă, Felicia, se bucura de fiecare zi în care se trezea şi putea să se gândească la salvarea ei. A acceptat propunerea medicului de a mai face încă o intervenţie dar avea nevoie urgent de 5 l de sânge grupa 01 RH negativ. A apelat la toate cunoştintele care nu au stat pe gânduri şi au ajutat-o.

Operaţia a fost un real succes, Felicia s-a trezit dupa 3 zile şi a fost fericită să constate că este printre cei dragi. Familia şi cunoscuţii erau şocaţi de minunea care tocmai se întâmplase. Nici un medic nu-i mai dădea nici o şansă şi ea a învins prin voinţă şi dorinţă. Primele cuvinte după ce s-a trezit au fost ,, am învins, am caştigat bătălia cu viaţa,,.

Epilog – martie 2009

„Acum mai ameţesc foarte puţin, ultimul RMN a ieşit bine, urmează un nou control în luna mai şi sper din tot sufletul să fiu bine. După atâtea intervenţii si atâta timp petrecut prin spitale acum simt că am renăscut, pot să mă bucur de familie de tot ce îţi oferă frumos viaţa şi nici nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită şi împăcată sufleteşte sunt pentru că sunt alături de fetiţa mea…” –
Daria.

„Dacă nu ar fi fost ea nu aş fi avut putere să lupt şi nu aş mai fi fost nici eu. Ea, doar o fetiţă, o jumătate de om mi-a dat puterea să lupt pentru viaţa mea, să lupt să fiu sănătoasă. Este tot ce am mai scump de lume”.

O lacrimă i se prelinge uşor pe obraz „vezi tu, au fost prea multe suferinţe îţi dai seama prin ce am trecut? Cînd am născut-o pe Daria medicii mi-au descoperit şi un fibrom pe care mi l-au extirpat în timpul cezarianei. Până şi cel mai frumos moment din viaţa mea a fost umbrit de o intervenţie chirurgicală”

„Diagnosticul meu este Von Hippel Lindau este o boală din naştere şi are la bază o deficienţă de cromozom 4. Unii dintre medicii au spus ca este posibil sa fie o boală ereditara, ceea ce sper din tot sufletul sa nu se adevereasca.

Din tot ce am trăit în ultima perioadă am învăţat un lucru să nu renunţii la viaţă care este cel mai preţios dar de la Dumnezeu şi întotdeauna exista oameni care au un suflet mare şi dornici sa te ajute. Le mulţumesc tuturor celor care au stat lîngă mine şi m-au ajutat şi îi mulţumesc şi lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunile”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.160.105