caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

„Partage” la Paris (4)

de (12-4-2009)

Cum va povesteam in fragmentul anterior, eram la masa in cladirea UNESCO, in pauza de prinz a celei de a doua zi a Forumului „Le Partage”. Si polemizam cu Umberto Eco, care venise cu propuneri originale si „revolutionare”, pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.
-Israelul nu are interlocutor la ora actuala, i-am spus. Arafat nu este un partener onest de dialog, nu a abandonat violenta si terorismul, iar solutiile impuse cu forta de marile puteri sint inacceptabile. Israelul e un stat suveran, nu o colonie a Uniunii Europene, iar Chirac, desi incearca sa se erijeze in intermediar, adopta in mod deschis o atitudine pro-araba. Interesele Frantei in tarile arabe nu reprezinta un secret pentru nimeni. Chirac s-a compromis deja in ochii guvernului israelian, sustinindu-l intotdeauna pe Arafat.
Umberto Eco a ramas surprins de interventia mea, si-a retras incet-incet propunerile, am inceput sa ne tutuim, s-a interesat de originea mea; cind a aflat ca sint nascut in Romania a cautat sa ma maguleasca, afirmind ca cei mai inteligenti evrei sint cei de origine romana. Interviul cu Roger-Pol Droit a fost intrerupt si m-am trezit, brusc, in centrul atentiei. Toti ochii erau indreptati catre mine, mi se puneau intrebari, cursul dialogului s-a schimbat, cei din jur devenisera deodata pro-israelieni, plini de intelegere pentru lupta impotriva terorismului si pentru dorinta Israelului de a-si asigura securitatea.
-Sintem in aceeasi barca, le-am spus; civilizatia occidentala se confrunta cu terorismul mondial, cu fundamentalismul islamic, se uita prea repede 9/11, iar presa occidentala prezinta unilateral conflictul din Orientul Mijlociu, fiind ostila Israelului, atit prin selectivitate in mentionarea faptelor, cit si prin terminologie, se folosesc denumiri absurde, precum kamikaze sau combatanti, in loc de teroristi.
Nu va voi relata intreaga discutie, dar cel putin am avut satisfactia sa vad persoane de cultura, din diferite tari europene, fiind dispuse sa asculte si sa isi reconsidere pozitia. Baroneasa Helena Kennedy, la sfirsitul mesei, s-a ridicat, m-a atins prieteneste pe brat in semn de solidaritate si aprobare. Un reprezentant al Ministerului de Externe Francez s-a apropiat de mine, mi-a oferit cartea de vizita si m-a rugat sa transmit Ministerului de Externe Israelian si Ambasadei Israelului la Paris, ca Franta doreste ameliorarea relatiilor cu Israelul.
-Dar eu sint o persoana privata, nu am nici o legatura cu lumea politica, am ripostat.
-Pastrati, totusi, cartea de vizita, mi-a soptit el. Oare credea ca sint un agent secret sau un delegat trimis in mod special, incognito, la Congres?
Am ramas la masa doar eu si Umberto Eco, cu care am mai dialogat putin in franceza si italiana, ne-am schimbat adresele si, cu toate ca ii combatusem toate opiniile, ne-am despartit in relatii cordiale. M-am oprit apoi citeva minute langa Wole Soyinka (laureat al Premiului Nobel pentru Literatura si bun prieten cu Shimon Peres), la masa caruia sezuse… Stephanie.
Reveniti in sala, am audiat conferinta doamnei Michelle Perrot, ”Le partage des sexes”, apoi discursul baronesei Helena Kennedy pe tema ”Le partage des cultures”. In pauza, Helena Kennedy a coborit in sala, s-a apropiat de mine, mi-a povestit ca este maritata cu un chirurg maxilo-facial, evreu, ca a inteles perfect punctul meu de vedere in disputa cu Umberto Eco si ca era de acord cu fiecare cuvint. Urma sa viziteze in scurt timp Israelul.
Simpozionul a continuat cu o masa rotunda, moderata de Franz-Olivier Giesbert, cu participarea Juliei Kristeva si a lui George Charpak pe tema ”Le partage comme experience humaine”. Poate unele nume va sint necunoscute, dar puteti gasi numeroase informatii pe internet sau in presa, nu are rost sa prezint fiecare personaj in parte.
Pe la 17:30 rumoare in sala: preotul Ceyrac si sora Emmanuelle se urca pe scena si, impreuna cu Elie Wiesel, incep o dezbatere infocata, pe teme religioase, desigur, legate de „Partage”. Interesant ca, pe cit de linistite fusesera discutiile, indiferent de aspectul la care se refereau, cind s-a ajuns la teme religioase, spiritele s-au incins, interventii si din sala, se vedea ca preotul si sora aveau numerosi admiratori. Forumul s-a incheiat la 6 seara prin concluziile lui Elie Wiesel. M-am despartit de cei pe care i-am cunoscut in aceste doua zile, Michelle Perrot m-a sfatuit sa iau parte in mod activ la simpozionul din anul urmator, pe tema ”Comunitati”. Din pacate, in 2004 nu am putut veni, iar in 2005, Academie Universelle des Cultures si-a suspendat activitatea din lipsa de fonduri.
Am parasit cladirea UNESCO, peste Paris cobora intunericul, dar, simultan, se aprindeau luminile feerice, am baut singur un espresso in apropierea statiei de metrou ”Scoala Militara”, apoi am revenit la hotel, linga Gare de l`Est.
Am ramas in Paris inca sase zile, intr-una din seri am fost invitat la cina, la Francoise si Jean Paul, unde l-am revazut pe Maximilian Barret, fiul lui Francoise si nepotul biologic al regretatului Raphael Chercheve, despre care v-am povestit in trecut. Peretii casei erau impinziti cu picturile lui Raphael. Francoise mi-a daruit \”Migrations et errances\” si \”Imaginer la Paix\”, volume ce sintetizau forumurile din 2000 si 2002, organizate de Academie Universelle des Cultures, care, asa cum mentionam mai sus, dupa inca doi ani, si-a intrerupt reuniunile anuale. Mare pacat! Atitea personalitati, oameni de cultura, cu dorinta de deschidere catre un dialog cu mesaje umanitare, in perpetua cautare a progresului spiritual, uniti de un ideal comun, pentru a imbunatati comunicarea intre oameni, acceptarea alteritatii, pentru a darui ceva din ei insisi… Si totul s-a prabusit din lipsa de bani, in ciuda apelului repetat adresat Ministerului Francez al Educatiei si Presedintelui Chirac.
Poate ca, odata cu venirea lui Sarkozi, pentru care nu imi ascund simpatia (si pentru nevasta sa, Carla Bruni, dar asta e o alta poveste), Academia Universala a Culturilor va porni pe un drum nou.
Pentru mine a fost o experienta de neuitat. In afara de ocazia de a cunoaste oameni de buna credinta, care au capacitatea creativa de a realiza schimbari in lume, care s-au dedicat unor idei, au daruit din timpul, energia si cultura lor si, mai ales, din dorinta de a face bine, reuniunea de la Paris m-a facut sa cred ca exista o sansa de progres, o fereastra deschisa spre o lume mai buna.
In ciuda conflictelor internationale, a razboaielor, a violentei, atita timp cit exista citiva oameni cu conceptii diferite, dar animati de nazuinta de a asigura punti pasnice, cautind armonia si nu divergentele, putem avea o speranta. Iar eu ma simt onorat ca am putut participa, macar o data, la intilnirea dintre aceste spirite deschise, la Paris, unde, desi ajuns doar in calitate de spectator, am reusit, in jurul unei mese sau pe coridor, sa schimb, chiar intr-o mica masura, ideile unora dintre ei, relativ la Israel si situatia din Orientul Mijlociu.
Aici se incheie relatarea mea despre ”Partage la Paris”. As fi vrut, poate, sa povestesc mai mult despre ”Raportul Wiesel”, elaborat in anul 2004, care, dupa parerea mea, si-a realizat doar in mod partial scopul, neajungind la cunostinta populatiei din Romania, desi acceptat ca raport oficial. Dar despre asta, cu alta ocazie.
A, da! Am uitat sa va pun la curent cu episodul Stephanie. Ei bine, aici m-am jucat cu fantezia. Bineinteles ca am glumit, pe Stephanie nu am revazut-o si, de fapt, nu aveam nimic personal sa ne spunem. Oricum insa, sint convins ca nu Stephanie va interesa, ci, desigur, Congresul ”Le Partage” si povestea valizei pierdute, nu-i asa?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193