caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Recomandări din canonul libertăţii

de (21-2-2010)

Datorită vremii din capitala americană, am avut timp în ultimele zile să citesc şi să recitesc cărţi pe care le preţuiesc în chip deosebit, unele mai vechi, altele nou-apărute.

Le amintesc aici şi le recomand celor care sunt interesaţi de felul cum văd eu canonul libertăţii. La Curtea Veche, publicat în 2001, dar total nealterat ca substanţa ideatică şi elegantă discursivă, volumul profesorului de la Catholic University, respectatul filosof al culturii şi religiei Virgil Nemoianu.

Intitulată „Tradiţie şi libertate”, cartea este o mărturisire de iubire pentru valorile culturale europene şi americane care se sustrag modelor de scurtă respiraţie. O apărare a Marii Tradiţii şi o respingere impecabilă a noii religii seculare care este corectitudinea politică. O definire clară şi extrem de utilă a fundamentelor intelectuale ale creştin-democraţiei. O construcţie de poduri spirituale între raţiune şi credinţă, occidentalism şi ortodoxie, modernitate şi tradiţie.

Oricine va dori să înţeleagă dilemele condiţiei intelectuale în veacul XX va avea multe de învăţat din această carte de o nobilă şi demnă densitate spirituală. Gândirea conservator-liberală românească se recunoaşte cu gratitudine în opera acestui veritabil umanist. Salut cu bucurie apariţia în colecţia „Constelaţii”, a aceleaşi edituri, a volumului de eseuri de istoria ideilor „Despre sunete şi memorie”, semnat de distinsul politolog, unul dintre cei mai profunzi analişti ai fenomenului comunist, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Ceea ce face scriitura lui Ioan Stanomir cu totul specială este combinaţia de gravitate etică, robusteţe bibliografică şi rafinament spiritual. Citiţi eseurile despre tânărul Steinhardt, de spre Alexandru George, despre Monica Lovinescu şi veţi fi de acord cu mine. Cu siguranţa unui chirurg de înaltă clasă, Ioan Stanomir decortichează pretenţiile noului nihilism, îi revelează adevărate scopuri şi motivaţii, care ţin de orbirile mai vechi ori mai noi, de ceea ce Mark Lilla a numit tiranofilie.

Comunismul nu ar fi fost posibil ca experiment politic şi social în absenţa ideologiei sale, substitut secular pentru religiile tradiţionale (au scris pe acest subiect Nikolai Berdieav, Eric Voegelin şi Raymond Aron, spre a-i aminti pe cei mai influenţi). Analiza dictaturilor comuniste implică prin urmare, dacă este riguroasă şi într-adevăr eficientă, desluşirea mecanismelor simbolice, a ceea ce putem numai gramatica mitologică a comunismului.

Este ceea ce face, cu erudită minuţie şi bine-temperată pasiune, Radu Preda, conferenţiar la Facultatea de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Intitulată „Comunismul: o modernitate eşuată”, cartea a apărut în 2009 în colecţia „Universitas”, seria „Theologia Socialis” a Editurii Eikon din Cluj-Napoca.

Autorul dedică volumul „memoriei victimelor «fericirii » comuniste”. Teolog şi filosof, istoric al ideilor şi eseist, Radu Preda a reuşit să construiască aici o sinteză sistematică pe care o recomand tuturor celor care nu se mulţumesc cu afirmaţiile grăbite şi judecăţile apodictice, indiferent de afilierea lor politică.

La aceeaşi editură, a apărut în 2005, lucrarea „Criza antropologiei şi sarcina ei originară”, excelentă deconstrucţie a deconstrucţionismului operată de filosoful clujean Vlad Mureşan, o abordare originală, dezinhibată, proaspătă ca mod de reflecţie şi superb informată a abdicării ştiinţelor umane (ori a unei mari părţi a acestora) în faţa atacurilor relativiste (în plan epistemologic, cultural şi chiar etic).

Programul „utopiei concrete” (inspirat de Ernst Bloch şi reluat azi de un Slavoj Žižek ori de un G. M. Tamás) are drept contraparte tocmai anularea valorilor statornice, a distincţiilor culturale născute din tradiţia umanismului clasic.

Reiau aici neliniştitoarea, urgenta concluzie a cărţii, scrisă într-o splendidă limbă românească: „…ideile sunt celulele roşii ale spiritului, intelectul este sistemul lui circulator, gândirea este viaţa spiritului. Sarcina gândirii este sarcina vieţii. Noaptea timpului este menţinerea spiritului în cripta tuturor alienărilor la care ne condamnă căderea din insomnia salvatoare a gândirii”. Un protest aşadar împotriva a ceea ce autorul numeşte, pe bună dreptate, „non-gândirea care domină astăzi birocratizarea culturală a actului spiritual”.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.131.67