caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dialog Intercultural



 

Noul guvern israelian – o să fie bine pentru evrei?

de (29-3-2009)
Netaniahu revine la conducere după 10 aniNetaniahu revine la conducere după 10 ani

Francezii au o expresie foarte adecvată pentru a descrie o situaţie improbabilă: „un negre blanc”. In Anglia se foloseşte termenul „a pink elephant”. Aşa ar putea caracteriza unii noul guvern israelian care se configurează în aceste zile, o coaliţie între partidul Likud al lui Biniamin Netaniahu, partidul muncii condus de ministrul apărării Ehud Barak, Israel Beiteinu al lui Avigdor Lieberman şi partidul ultra-religios Shas. Netaniahu, spre deosebire de Barak, nu a semnat protocolul privind existenţa a două state în regiune, un stat evreu şi unul palestinian şi sprijină dezvoltarea aşezărilor evreieşti în teritoriile ocupate. Printre condiţiile puse de Lieberman pentru participarea partidului său la coaliţia guvernamentală se numără introducerea căsătoriei civile şi în general încetarea „şantajului politic exercitat de partidele religioase asupra vieţii din Israel” (manifestat prin interzicerea transportului public în zilele de Shabat, fonduri guvernamentale substanţiale pentru tot felul de proiecte religioase, etc), Partidul Shas, are de asemenea o agendă proprie cu foarte multe condiţii care intră în conflict cu programele potenţialilor colegi din guvern.

Până aici, nimic nou sub soare!. Încă de la întemeierea statului Israel , fiecare guvern a fost rezultatul unor negocieri crâncene, ca să nu spunem certuri, şi al unor compromisuri dureroase cu tot felul de partiduleţe având doar doi sau trei deputaţi în Knesset şi care au fost „cumpărate” la un preţ foarte ridicat. Dar nu s-a putut altfel, din cauza fragmentării constante a societăţii israeliene şi a sistemului electoral bazat pe proporţionalitate. Ultimele alegeri au confirmat încă o dată, din păcate, această realitate. Mulţi privesc cu perplexitate contrastul izbitor dintre talentul, dinamismul şi în general succesul societăţii israeliene în aproape toate aspectele vieţii, construcţii, ştiinţă, cultură, comerţ pe de o parte şi stagnarea procesului politic pe de alta. Care este oare motivul? Lipsă de curaj , lipsă de imaginaţie politică sau oportunism? Se vorbeşte de ani de zile de necesitatea reformării sistemului de vot dar nu se face nimic. Ori orice guvern format pe baza atâtor compromisuri şi interese de grup nu va avea niciodată mandatul necesar luării unor decizii care să taie nodul gordian în faţa căruia statul se află de peste 60 de ani. Şi este trist, pentru că fiecare nou guvern israelian are în faţă mult mai multe probleme decât predecesorii săi. Pe lângă recesiunea economică severă care începe sa afecteze tot mai mult şi Israelul, noua problemă de imagine internaţională creată de incursiunea militară în Gaza, relaţiile cu palestinienii şi chestiunea unui stat palestinian, guvernul Netaniahu se va confrunta în plus cu o administraţie americană ale cărei opinii în ceea ce îl priveşte încă nu sunt clar definite şi cu un Iran care aparent progresează rapid pe calea înarmării nucleare. Dar dacă recesiunea şi Iranul nu sunt doar problemele Israelului ci de mare interes pentru întreaga omenire, chestiunea palestiniană nu poate fi rezolvată decât de israelieni. Şi aici, nu ar fi rău poate să ne amintim chinurile facerii statului Israel, sacrificiul suprem al atâtor mii şi mii de oameni, simpatiile unei mari părţi a omenirii pentru supravieţuitorii Holocaustului care doreau un refugiu, un cămin naţional, în care să trăiască liber fără teama de pogromuri şi antisemitism. În acest context până şi terorismul evreu din anii 40 împotriva administraţiei britanice din Palestina, care împiedica imigraţia evreilor europeni în regiune, a avut numeroşi apologeţi. Scriitorul Arthur Koestler, în tinereţe sionist înfocat şi prieten al lui Vladimir Jabotinski, a publicat în august 1947 o scrisoare deschisă adresată părinţilor „unui soldat britanic care servea în Palestina”:

„Încercaţi să vă imaginaţi că sunteţi un evreu de vârsta Dvs pe cheiul din Haifa strigând şi gesticulând spre o rudă, fiul Dvs de exemplu, aflat pe puntea unui vas. Nu i se permite să debarce. Nava ridică ancora ca să-şi ducă încărcătura isterizată, sortită pieirii, înapoi de unde a venit. Silueta băiatului Dvs devine din ce în ce mai mică. Câţiva ani mai târziu aflaţi că a fost gazat la Auschwitz. Dacă în loc de Smith vă numiţi Şmulevici poate vi s-a întâmplat acest lucru.”

Şi Koestler continuă povestind că a cunoscut, cu doi în înainte, în Palestina un bărbat care era în exact această situaţie, şi care i-a spus că mama şi trei fraţi ai săi fuseseră ucişi de sadismul german şi de politica guvernului britanic în regiune. Numele său? David Friedman –Yellin, conducătorul aşa numitului Stern Gang (Banda Stern, grupare teroristă evreiască).

Se spune că această scrisoare deschisă a schimbat opinia multor britanici despre rolul lor în Palestina, accelerând procesul care a dus la sfârşitul Mandatului şi la întemeierea statului Israel.

Cum ar putea arăta astăzi o scrisoare deschisă similară, adresată unui descendent al domnului Şmulevici de către un urmaş al lui Ahmed Daoud, să spunem, un palestinian care în 1948 locuia în casa strămoşească din Jaffa ( astăzi unit cu Tel.Avivul) dar pe care a fost nevoit să o abandoneze în cursul primului război israelo-arab?

„Imaginează-ţi că te-ai născut în 1951 într-un lagăr mizer de refugiaţi din Gaza, într-o casă de chirpici, fără canalizare, fără apă curentă, fără nimic. Imaginează-ţi că trăieşti ani şi ani de zile din pomana internaţională administrată de ONU. Asişti la trecerea armatei israeliene prin oraşul tău în 1956, apoi la ocupaţia israeliană din 1967 până în urmă cu câţiva ani iar acum câteva săptămâni îţi vezi şi casa modestă distrusă de bombardamentele israeliene. Ştiu, spui că dacă lumea arabă ar fi vrut, cu miliardele de petrodolari obţinuţi în ultimii 60 de ani ar fi putut rezolva de mult problema refugiaţilor palestinieni, aşa cum Israelul a asimilat cu succes milioane de evrei din întreaga lume. Dar sunt eu vinovat că acest lucru nu s-a întâmplat? Sunt eu vinovat că băieţii multora din prietenii mei au devenit atentatori sinucigaşi; sau lansează rachete spre Sderot pentru că nu au văzut nici o altă ieşire din singurul mod de viaţă pe care l-au cunoscut de când s-au născut? Din calitatea de refugiat, pariah, oameni fără casă, fără ţară, fără viitor? Chiar suntem blestemaţi să rămânem pe vecie în acest ciclu de violenţă? Am acum 58 de ani. O să mor tot aici, în tabăra de refugiaţi? O să-mi spui că depinde de noi palestinienii să facem pace cu voi israelienii, dar că Hamas nu doreşte pacea ci distrugerea statului Israel. Nu, depinde de voi, israelienii pentru că aici noi suntem partea nedreptăţită. Ştiu, viaţa nu face daruri şi fiecare pas înainte trebuie plătit cu sânge. Dar nu s-a plătit deja un preţ excesiv de ambele părţi? Chiar nu există nici un politician în ţara ta capabil să spargă cercul vicios al acuzaţiilor şi contra-acuzaţiilor, al atentatelor şi represaliilor?”

Există oare un asemenea politician în Israel? Succesul celebrului personaj al lui Arthur Conan Doyle, detectivul Sherlock Holmes, se datora faptului că în fiecare caz nou de rezolvat pornea de la premiza că „dacă excluzi imposibilul, orice este posibil”. Dacă excludem aşadar imposibilitatea unei păci cu palestinienii, orice este posibil. Altminteri, „procesul de pace” ar putea continua până ce în regiune nu va mai rămâne piatră peste piatră.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (29-3-2009 la 00:00)

    Eu, aproximativ descendenta domnului Smulevici, cel putin cu numele, l-as intrebe pe urmasul lui Ahmed Daoud cu cine a votat la alegerile libere care au avut loc in Gaza. Caci stim bine cu cine au votat prietenii sai si baietii prietenilor sai, cu cine a votat majoritatea populatiei din Gaza si ce s-a intamplat dupa aceea…
    Si i-as povesti urmasului lui Ahmed Daoud, cum am votat eu personal, daca tot corespondam unul cu altul. De 25 de ani de cand sunt in Israel, am votat incontinuu cu ‘tabara pacii’ cum e numita stanga politica, ca si cum ‘pacea’ ar fi proprietatea ei, asa cum ‘siguranta’ (personala si a statului) ar fi proprietatea celor din dreapta hartii politice a Israelului, dupa cum prezinta situatia politicienii nostri. Si trebuie sa recunosc (pentru fair-play) ca fac, oarecum, parte dintre ei, fiind, in minoritate, in dezacord cu aceste caracterizari. Asa cum am fost in minoritate cu votul meu la alegeri, caci stim bine cum a votat majoritatea in Israel.

    Nu voi ‘scoate din palarie’ acum fapte si dovezi istorice, amanunte despre refugiatii din 1948, printre care sute de mii care nu au vazut picior de soldat israelian, parasindu-si locurile de resedinta doar la indemnul conducatorilor lor. NU despre asta e vorba acum, nu despre ‘ce am facut „noi”…’ si ‘ce au facut „ei”…’, ci despre ‘ce putem face ca sa fie altfel de acum inainte’, cel putin asta este parerea mea. Sa facem imposibilul posibil.

    Din pacate, in articolul dv, domnule Galbinski, doar primul paragraf se refera la noul guvern israelian, si as fi avut cateva comentarii de facut despre formarea lui si mai ales despre alaturarea Partidului Muncii la aceasta coalitie si parerea mea ca astfel „s-a sinucis definitiv(!)”, daca despre asta ar fi fost vorba in articol. Si-mi pare rau ca nu e.

    Caci dupa cum continuati, se pare ca nu i-ati dat titlul potrivit, ar fi trebuit sa fie „Noul guvern israelian – o sa fie bine pentru palestinieni?”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Gross: (29-3-2009 la 00:00)

    Domnule Dorian Galbinski, nu prea înţeleg la ce vă referiţi – pentru cine-i bun guvernul?
    Nici un guvern israelian nu a rezolvat problemele pe care şi le-a propus în alegeri.
    Nu am remarcat să existe un plan de perspectivă, o linie directoare în problemele interne ale Israelului pe care vre-un guvern să le transmită următorului, chiar dacă a existat o continuitate ideologică.
    Astăzi, există nuanţe ideologice între componenţii guvernului, nu putem vorbii de ideologii.
    Guvernele în loc să rezolve problemele interne, construind planuri de perspectivă pe care următorii să le continue, se ocupă de probleme momentane; guvernul rezolvă problemele prin prisma relaţiilor bilaterale internaţionale, fie că e vorba de linia Washington – Jerusalem, Uniunea Europeană – Jerusalem, Moscova – Jerusalem, şamd.
    Eu consider că guvernul trebue să plece de la un plan de perspectivă pe plan intern, corelîndu-l cu politica externă, ci nu invers; în această ordine demonstrezi Lumii că ai ŞIRA SPINĂRII.
    Dacă ar fi după mine, a-şi grupa partidele politice în 5 grupe: Stînga, Dreapta, Centru, Religioşi, Minorităţi – nepermiţînd prezentarea la vot în forma de azi. Poate că aşa se va ajunge la răspunsul întrebării PE CINE VOTEZI?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dorian Galbinski: (29-3-2009 la 00:00)

    Stimată doamnă Gott-Schmilovitch,

    Aveţi dreptate: iniţial exact acesta a fost titlul articolului: „Noul guvern israelian – o să fie bine pentru palestinieni?”. Dar am decis să merg mai departe, să trec de ceea ce pare la prima vedere şi l-am schimbat, deoarece cred că până ce nu va fi bine pentru palestinieni, nu va fi bine nici pentru evreii din Israel. In ceea ce priveşte modul în care au votat locuitorii din fâşia Gaza, dacă interpretăm votul majorităţii în favoarea organizaţiei Hamas ca dovadă că cei mai mulţi palestinieni vor distrugerea Israelului, aplicând aceeaşi unitate de măsură putem interpreta oare sprijinul electoral relativ redus pentru stânga israeliană, “tabăra păcii” drept dovada că majoritatea israelienilor nu doresc un accord cu palestinienii ci perpetuarea situaţiei actuale?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (29-3-2009 la 00:00)

    Stimate D-le Galbinski,

    Majoritatea populatiei israeliene doreste un acord de pace cu Autoritatea Palestineana, in cazul in care aceasta Autoritate ar putea sa se angajeze in numele palestinienilor din West Bank si Gaza, sa respecte acordurile prealabile ( in primul rind Oslo si Harta Drumurilor) si sa nu fie un balaur cu doua capete, unul dintre ele continuind sa arunce foc. Nici guvernul israelian ( precedent si actual), nici populatia nu ageaza un acord cu gruparea terorista Hammas, iar alunecarea spre dreapta semnifica dezamagirea populatiei, care nu poate crede in dorinta de pace a palestinienilor, atita timp cit Hammas, dirijat de la distanta de Iran si Siria, declara fara rezerve ca doreste disparitia de pe harta a Israelului.
    Asta nu inseamna ca se vrea perpetuarea situatiei actuale, deosebit de periculoasa, in primul rind demografic, pentru Israel. Se cauta realizarea unor tratative, dar partenerul ( Abbas) nu pare a se bucura de sprijinul propriilor sai conationali.
    Binele palestinienilor, adevarat, nu poate fi decis de Israel, dar binele pe care si-l doresc ei insisi difera de binele israelienilor, deocamdata. Si de binele pe care l-am putea considera eu si Dvs.
    Poate ati vazut circul de la intrunirea Ligii Arabe, unde NU a fost invitat Iranul.
    Si in cazul unei paci cu Siria, atita timp cit Siria nu se indeparteaza de Iran ( care e un pericol pentru intreaga lume occidentala), Israelul risca, chiar daca retrocedeaza Podisul Golan, sa se trezeasca cu Iranul la granita.Cu toate implicatiile eferente.
    Situatia e foarte complicata, iar retragerile unilaterale din Liban si Gaza au adus Iranul, prin bratele sale, Hizballah si Hammas, la granita Israeliana. Mai ramine ca si in West Bank sa se produca un fenomen asemanator, sau Hammas sa preia puterea si Israelul va fi iar incercuit de forte ostile, care se vor inarma continuu, vor arunca rachete, viata cetatenilor israelieni devenind astfel insuportabila ( deci niciun bine). Si, desi am votat cu Meretz, partidul de stinga, nu e nici o tragedia daca dreapta a venit la putere, stinga nu are monopulul asupra pacii. Dupa cum stim, guvernul de dreapta condus de Beghin, a realizat prima pace din zona. Asa ca putem avea surprize si spun asta in ciuda desconsideratiei pe care o am pentru Nethaniahu si Barak.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146