caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

„Partage” la Paris (2)

de (29-3-2009)

Saptamina trecuta va povestisem cum am ajuns la Paris, fara valiza si, frint de oboseala, am adormit la hotel, dupa un voiaj plin de surprize.
Dimineata insa, m-am sculat bine dispus, am telefonat la receptie, convins fiind ca ingerul valizelor mi-a adus geamantanul peste noapte. Speranta zadarnica. M-am imbracat in fuga, in aceleasi haine de drum, aratam cam obosit, sifonat, dar stiam ca ma duc la un forum de filozofie, nu la parada modei, am lasat masina la hotel, ca numai gandul s-o scot din parcarea ingusta ma paraliza, si – la metroul parisian, catre Scoala Militara, spre sediul UNESCO. Ajung la timp, noroc ca imi pusesem in geanta de mana aparatul de fotografiat, fusesem avertizat, nu cumva sa vin inapoi fara fotografii, ca voi fi pedepsit. Spre bucuria mea, publicul era imbracat de strada, asa ca puteam sa ma prezint fara jena. M-am pupat cu Francoise si cu Jean-Paul, organizatorii simpozionului, vechi prieteni, si, dupa ce m-am scuzat pentru tinuta neglijenta, m-am strecurat in sala, asezandu-ma in ultimul rand. Eram preocupat, cum ma voi prezenta lui Elie Wiesel, oare voi putea sa vorbesc cu el despre toate subiectele pe care le pregatisem?
Se face intuneric in sala, apare Jean-Paul, -Vlad, ce faci aici, mergi in fata, ti-am rezervat loc special, in primele randuri! -Cum, cu hainele astea? -Lasa vraja, du-te!… Ma asez eu in al doilea rand, incepe Forumul, fara a respecta ordinea prestabilita, unii n-au venit, altii au aparut neanuntati, pe Koichiro Matsuura, directorul general UNESCO, nu l-am vazut, a deschis congresul altcineva, in numele lui, apoi au luat cuvintul Elie Wiesel ( L’esprit de partage), Roger-Pol Droit, Monique Canto-Sperber. Nu voi intra in amanunte, totul era legat de \”partage\”, cu toate semnificatiile lui, in domenii diferite ale vietii, in cultura, politica, sociologie, antropologie, filozofie, medicina, economie, istorie, informatie, religie, sex… In timpul dezbaterilor s-a vorbit, in franceza si engleza, despre toate, dar 90% despre… antisemitism si Israel. Greu de imaginat? Da, nici mie nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Sosit din Israel special la Paris, poate singurul israelian din sala, aud la fiecare citeva minute, Israel si antisemitism. Ce s-a discutat nu va relatez acum, ca vreau sa la fac pe doamne curioase, iar despre aspectul religios, care a fost larg dezbatut, cu alta ocazie, caci au venit si Preotul Ceyrac, si sora Emmanuelle.
In continuare au vorbit Jacqueline de Romilly, Alain Minc, Christophe Aguiton. Intr-o pauza, l-am abordat pe Elie Wiesel, m-am prezentat, am stabilit ca, dupa amiaza, vom gasi un colt, pe coridor, sa dialogam. La 12:30 se face pauza de masa, eu telefonez la Air France, valiza inca nu a sosit, ce ma fac, sa-mi cumpar haine, sa astept? Nu, ma asigura ei binevoitori, fara indoiala ca in cursul zilei voi primi valiza la hotel.
Tocmai ma gandeam cum sa-mi omor timpul, cand vad ca se apropie de mine o femeie pe care o zarisem in sala, la citeva locuri distanta, frumoasa foc, asculta discursurile cu casti, in traducere. Mi se prezinta, sunt Stephanie, din U.S.A., presedinta unei fundatii care se ocupa de drepturile omului, te-am auzit vorbind cu Elie Wiesel pe ebraica, esti din Israel? -Da, raspund, putin banuitor. -Hai sa mancam impreuna, imi propune ea. -Mai, sa fie!- cuget eu, nu cumva tipa crede ca-s usor de agatat, sau vrea sa ma invite pe o noua lista de palavre pe Internet… Voi rezista eroic oricarei conspiratii, capcane sau momeli, dar sa mananc cu ea, nu vad nimic rau in asta. Si arata atat de bine, incat nu puteam sa o refuz.
Am iesit din sediul UNESCO. Afara ploua marunt, eu si Stephanie cautam un restaurant, unde sa ne privim ochi in ochi. Ea era elegant imbracata, eu, ce sa va mai spun?… La naiba, mi-am zis, in viata sunt si lucruri mai importante decat o valiza pierduta. Traversam strada, spre restaurantul romantic, unde ne vom sopti, in engleza, cuvinte filozofice. Am gasit cu greu o masuta, eram inghesuiti din toate partile, distanta dintre noi era exact atat cit sa-i simt parfumul fin, amestecat cu puternicul miros de usturoi de la masa vecina. La inceput ne-am masurat de sus pina la nivelul mesei, apoi ne-am privit in ochi (ce ochi!), iar eu i-am relatat aventurile valizei mele, pe care o asteptam, fidel, in haine de drum… Apoi am aflat, cu surprindere, ca avem o droaie de subiecte comune si preocupari asemanatoare, ea era psihoterapeuta, folosea hipnoza (o numea altfel, dar tot hipnoza era) in tratamentul comportamental, nu se putea s-o nimeresc mai bine… In sfirsit discutam pe o tema la care ma pricepeam, aproape uitasem ca eram flamanzi, declamam amindoi drepturile omului, recitam din lectiile de istorie, ajunsesem sa rezolvam problema palestiniana si farmecul interactiei in dragoste, in timp ce ne luptam cu o gainusa palida si putin nebarbierita, ne-am promis sa nu ne pierdem, acum, ca ne-am descoperit, conversatia se desfasura lin, aveam cam aceleasi pareri, adica ea aproba ce spuneam eu, asa cum se cuvine sa faca o femeie binecrescuta. Mi-a povestit ca vine in fiecare an la Forum, o voi revedea cu certitudine.
Probabil ca sunteti curiosi ce s-a petrecut, in continuare, la congres, ca doar despre congres va povesteam, nu stiu ce mi-a venit sa fac digresiunea cu Stephanie, care precis nu intereseaza pe nimeni, fiind ceva personal si fara aspect filozofic, evident ca sunteti ingrijorati de valiza, ei bine, am telefonat la hotel, ajunsese o valiza, dar nu a mea, apoi la Air France, nimic, am primit telefon din Israel ca valiza era inca la Tel Aviv, adica pe aeroportul Ben Gurion, asteptand urmatoarea cursa Air France.
Pierdusem notiunea timpului, era deja trecut de 14:00 si am fugit cu Stephanie spre sediul UNESCO, sa nu pierdem nici o vorba de duh. In programul de la 14 la 17 era presedinta Michelle Perrot. N-am stat mereu in sala, mai ieseam pe coridor, ma duceam la coltul fumatorului criminal, care e bagat in tot felul de custi, avem tot mai multe custi, le-am gasit si la Londra, pe aeroport, probabil ca, in curand, se va decreta o lege prin care fumatorii sa fie executati fara proces, prin impuscare sau pe scaunul electric.
Pe coridor am gasit o banca, m-am asezat, asteptindu-l pe Elie Wiesel, care s-a tinut de cuvant si a iesit din sala. Am conversat destul de mult, despre Holocaust, despre Israel, despre comisia Wiesel infiintata in Romania, in acelasi an, despre antisemitism, Franta, operele sale, Premiul Nobel, previziunile politice. Discutia a durat aproape o ora, ma gindeam sa public un interviu cu el, i-am povestit si istoria valizei, ca vedeam ca se tot uita ciudat la hainele mele. In cele doua zile ale congresului am reluat dialogul, pe ebraica, franceza si engleza. Sa fie clar, Elie Wiesel nu stie romaneste, mi-a zis \”am uitat\”, \”putin\”, dar atata tot. Acasa, in copilarie vorbea yidish si ungureste, cartile si le scrie in limba franceza, iar in universitatile din USA preda in engleza. De cate ori s-a intalnit cu Iliescu (fostul Presedinte al Romaniei, care a infiintat Comisia Wiesel), l-a adus si pe Radu Ioanid, care era vice-presedintele comisiei, si ii traducea mot-a-mot.

(va urma)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.93.19