caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Întâlnire cu trecutul, prezentul şi viitorul

de (16-3-2009)
Revederea cu fostii colegi de la Liceul evreiesc din ClujRevederea cu fostii colegi de la Liceul evreiesc din Cluj

În 19 martie 1944 trupele Germaniei naziste au ocupat Ungaria, nemaiavând încredere în guvernul care ducea tratative secrete pentru ieşirea din război. Imediat a început aplicarea sistematică a” soluţiei finale”- deportarea în masă a populaţiei evreieşti, inclusiv a celei din Transilvania de Nord. Printre cei 18.000 de evrei clujeni deportaţi la Auschwitz, s-au numărat şi elevii Liceului evreiesc. Şcoala a fost înfiinţată de comunităţile evreieşti ortodoxă şi neologă, în toamna anului 1940, când elevii şi profesorii evrei fuseseră daţi afară din toate şcolile. Foarte puţini elevi au supravieţuit lagărelor morţii, majoritatea covârşitoare, din cursul superior. Articolul de faţă este o cronică a celei mai recente întâlniri a absolvenţilor Liceului evreiesc din Cluj.

Sosiţi de pretutindeni

În calitate de prietenă a celor doi organizatori principali Vasile Nuszbaum şi Judith Kertész Mureşan, dar şi de reporter sentimental, am fost martora pregătirilor febrile pentru întâlnire. Locuinţa lui Judith s-a transformat într-un adevărat stat major. Telefonul suna fără încetare şi computerul funcţiona zi şi noapte, comunicând prin poşta electronică, prin YM şi Skype , cu colegii de liceu risipiţi pe tot mapamondul. Lista se actualiza cu date despre sosire, cazare, număr de persoane, opţiuni. Între timp se negocia hotelul, meniul banchetului şi programul reuniunii care, la fel ca ospeţele din poveşti, dura trei zile: din 16 până în 18 septembrie. Varianta finală a listei cuprindea 101 persoane, sosite din 11 ţări ale lumii: Argentina, Australia, Canada, Franţa, Germania, Israel, Mexic, Suedia, SUA, Ungaria şi România. Mulţi dintre foştii absolvenţi au venit împreună cu soţi, soţii, copii şi chiar nepoţi. Legendara toamnă clujeană a fost dezminţită de frig şi de zloată, dar invitaţii, abia sosiţi după călătorii lungi şi obositoare, au pornit pe străzile oraşului natal, Clujul adolescenţei, purtat în suflet cu nostalgie, deşi în anii războiului devenise un loc ostil, staţia de plecare către lagărele morţii.

Şcoală în vremuri vitrege

Dacă acele vremuri sumbre (când evreii erau excluşi din toate instituţiile, străzile deveniseră periculoase, iar foştii colegi, vecini şi chiar unii prieteni le întorceau spatele) au lăsat şi amintiri frumoase, se datorează în exclusivitate liceului evreiesc, care s-a constituit într-o oază, unde se făcea şcoală de înaltă calitate sub îndrumarea unor profesori de excepţie, funcţionau diferite cercuri de cultură, o echipă de teatru şi o orchestră, se legau prietenii şi se înfiripau primele iubiri. Elevii învăţau cu râvnă şi profesorii erau exigenţi, nutrind speranţa deşartă că războiul care luase o cotitură majoră, avea să se sfârşească în curând şi atunci pregătirea temeinică şi diploma de bacalaureat vor constitui un avantaj.
Ghetoizarea şi deportarea la Auschwitz, au căzut ca un trăsnet, la câteva săptămâni după încheierea bruscă a anului şcolar 1943 – 1944, susţinerea examenului de bacalaureat şi eliberarea diplomelor. Cu ani în urmă, doctoriţa Eva Rosenfeld (decedată în urmă cu câţiva ani) îmi relata într-un interviu că diploma de bacalaureat era atât de valoroasă pentru ea, încât a dus-o cu sine până la Auschwitz. Când deţinutele au fost obligate să se dezbrace la piele şi să se încoloneze, Eva mai ţinea strâns în mână diploma de bacalaureat, care i-a fost smulsă de o SS-istă…

Revederea

A fost impresionantă prima seară, când în sala denumită ad-hoc Sala Zsidlic (prescurtarea de argou a instituţiei care purta numele unguresc de Zsidó Liceum) au început să sosească foştii elevi, oameni vârstnici, (cei mai tineri având 78 – 79, aproape 80 de ani) care treceau pragul cu ochi strălucitori, căutându-şi colegii cu privirea, strigându-se după porecle, recunoscându-se, îmbrăţişându-se, depănând amintiri. Unii dintre ei au făcut eforturi seroase pentru a fi prezenţi, ca de pildă Lidia Vágó din Israel, care cu câteva zile înainte de plecare a căzut rupându-şi câteva coaste. Doctorul care a consultat-o, ţinând cont şi de faptul că pacienta trecuse de 80 de ani, i-a interzis categoric să călătorească. Lidia i-a spus: „Nu se poate, trebuie să ajung la Cluj, chiar dacă mă voi târî până acolo!” Doctorul uimit a întrebat-o „La Cluj ? Dar ce poate fi atât de important, ca să te duci cu coastele fisurate ?”. Poate că ar fi înţeles dacă ar fi văzut lumina din privirile foştilor elevi, atmosfera magică înstăpânită în sala de întâlnire. Era o aură care i-a învăluit pe toţi cei prezenţi, chiar şi pe copiii (de circa 50 de ani) şi nepoţii (de 20 de ani), care s-au descoperit locuitorii aceleaşi planete speciale, pe care o purtau în suflet părinţii sau bunicii lor.
De fapt, generaţia a doua şi a treia s-a conectat mai demult la organizarea întâlnirilor. Hanna şi Yossi Karl, (Fiica şi fiul lui Ibi Hamlet Karl) au realizat un site al liceului (www.zsiglic.org) . De data aceasta Hanna şi-a însoţit mama la Cluj, cu un rucsac imens în spate, înzestrată cu aparat de fotografiat şi un laptop, străduindu-se să surprindă toate momentele întâlnirii.
Dar printre invitaţi nu s-au numărat doar foştii colegi de liceu şi
familiile lor, ci şi prieteni care au sosit la Cluj pentru a se întâlni, după decenii, cu foşti absolvenţi Zsidlic. Akiva (Laci) Leob, din Natanya, n-a fost elev al Liceului evreiesc, dar a venit la Cluj (oraşul natal) pentru a se întâlni cu doi vechi prieteni Armand Field (Grünfeld) şi Károly Jakab. Cel dintâi revenea la Cluj după 64 de ani de absenţă, fiind prima oară la o întâlnire a foştilor elevi. După eliberarea din lagăr, cu doar câteva zile înainte de a urca în trenul de întoarcere în Transilvania, a avut un accident de maşină care l-a ţintuit în Germania şi i-a schimbat destinul. Apoi s-a stabilit în California, a lucrat în industria de apărare şi nu a mai putut călători în est…Acum şi-a reîntâlnit colegii, a revăzut oraşul copilăriei, Cetăţuia, Parcul Central, strada unde locuise. În categoria „Amicilor Zsidlic” îi amintesc şi pe Esteban Bergner din Argentina şi Victor Bender din Germania, ambii venind cu copiii şi nepoţii.

Expoziţie, excursie şi planuri

Printre foştii elevi sosiţi la întâlnire s-a numărat şi gazetarul şi fotoreporterul Lajos Erdélyi (Ungaria), care a adus cu sine materialul unei expoziţii de fotografii, în premieră în România. Expoziţia „Arta vechilor cimitire evreieşti”, găzduită de Casa Tranzit din Cluj, a cuprins o parte din fotografiile realizate de Lajos Erdélyi, pe parcursul câtorva decenii, în peste o sută de cimitire evreieşti din Bazinul Carpaţilor. Pietrele tombale din cimitirele evreieşti, vechi de câteva secole, vădesc măiestria meşterilor cioplitori de odinioară. Fotoreporterul mi-a povestit că a fost primul care a fotografiat cimitirele din Moldova, printre care şi cel din Siret, cel dintâi album cu această tematică fiind publicat în anii 1980, la Editura Kriterion din Bucureşti. Materialul fusese oprit de cenzură timp de 5 ani, ca apoi să i se dea brusc bun de tipar, în preajma acordării clauzei naţiunii favorizate pentru România. Albumul, scos într-un tiraj de 12.000 de exemplare, s-a epuizat în câteva zile. Materialul îmbogăţit cu imagini ale cimitirelor evreieşti din Ungaria şi Slovacia a fost republicat la Budapesta, în anii 1990, după stabilirea autorului în Ungaria.
Programul întâlnirii a continuat cu o excursie la Rimetea, un orăşel minier din veacul al XVII-lea pitit în Munţii Apuseni, şi cu o vizită la Institutul de Iudaistică, unde profesorul Ladislau Gyémánt, i-a primit cu multă ospitalitate.
La banchetul din ultima seară, George (Bischitz) Bishop din SUA, unul dintre susţinătorii cei mai generoşi ai întâlnirilor, a predat în mod simbolic ştafeta generaţiei a doua. Fiii şi nepoţii foştilor absolvenţi au luat cuvântul, unii rupând-o pe ungureşte, alţii vorbind în engleză sau spaniolă, exprimându-şi ataşamentul faţă de spiritul Zsidlic şi dorinţa de a continua tradiţia instituită de părinţii lor. În final, s-a precizat (ca să fie clar pentru toată lumea) că întâlnirea de la Cluj nu este nicidecum ultima. Absolvenţii,

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Daniel Lowy, washington, DC: (16-3-2009 la 00:00)

    Am citit cu mult interes articolul lui Andrea Ghita despre intalnirea acelora care si-au inceput studiile intr-un liceu clujean disparut in urma cu sase decenii. Este laudabil faptul ca fostii elevi, raspanditi pe cele cinci continente, isi dau intalnire tot la Cluj, si participa alaturi de ei si generatia a doua, uneori chiar si a treia, aceea a nepotilor lor. Acest atasament se datoreaza in buna parte atractiei intelectuale si sufletesti pe care o exercita orasul de pe Somes asupra acelora nascuti acolo. Ori unde ar trai, clujenii nu se desmint si raman atasati orasului lor de bastina.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.137.159