caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Portret creionat din cuvinte: Tereza Mózes

de (9-3-2009)

Citisem două dintre cărţile Terezei Mózes: Decalog însângerat şi Evreii din Oradea. Am fixat data întâlnirii, în miezul lunii august 2005, când familia Mózes, stabilită în Israel de ceva vreme, revenea la Oradea pentru o scurtă vacanţă. Am sunat la poarta casei cochete din centrul Oradiei, cu o oarecare emoţie, având senzaţia că acest interviu avea să fie mai degrabă un examen. Din primul moment al întâlnirii m-a fascinat privirea de un albastru intens, ageră şi scrutătoare, dar şi ţinuta elegantă a gazdei noastre. Gheaţa s-a topit în aburul cafelei aromate cu care ne-a servit domnul Carol, plin de bunăvoinţă, deşi dădusem buzna cu toată aparatura într-un interior care ne-a tăiat răsuflarea, creând impresia unei biblioteci şi a unui muzeu etnografic, fără însă a pierde din atmosfera unei ambianţe locuite. Am început interviul răsfoind albumul de familie în care, printr-un miracol, s-au păstrat şi câteva fotografii din perioada antebelică. Cel mai mult m-a fascinat o poză a tinerei Tereza, purtând o blană de astrahan. Arăta ca o prinţesă deşi era doar o ucenică intr-ale croitoriei. Expresia ei blândă dar tenace, am regăsit-o pe chipul doamnei care începuse să-mi depene povestea vieţii ei.

Aspiraţii năruite şi umbra morţii

Copilăria petrecută la Şimleul Silvaniei i-a fost luminată de chipul bunicilor şi al învăţătorului de la şcoala evreiască, iar vâltoarea multicoloră a târgurilor săptămânale i-a inoculat pasiunea pentru costumele şi obiectele populare. Elevă fiind la Liceul Oltea Doamna nutrea dorinţa de a studia la universitate, însă declanşarea prigoanei antievreieşti, mai întâi sub administraţia românească şi mai apoi sub cea maghiară, au obligat-o să se orienteze către meseria de croitoreasă. Curând avea să se dovedească imposibilitatea de a-şi croi un drum în viaţă, nici în condiţiile celor mai modeste aspiraţii. După Diktatul de la Viena şi anexarea Ardealului de Nord de către Ungaria, soarta evreilor a devenit din ce în ce mai grea, iar în aprilie 1944, după ocuparea Ungariei de trupele germane, a început punerea în practică a soluţiei finale. Organizarea ghetoului a fost prima etapă.
Tereza Mózes ne-a condus în fostul ghetou, aflat la câteva străzi distanţă de centrul Oradiei, unde s-au păstrat aproape intacte câteva case (şi clădirea unei foste sinagogi), ca un memento al istoriei teribile. În luna mai a anului 1944, cei 30.000 de evrei orădeni, daţi afară din case şi spoliaţi de toate bunurile, au fost înghesuiţi într-un perimetru de câteva străzi, din apropierea fostei fabrici de bere Dreher, devenit loc de tortură şi umilinţă. Firea voluntară şi simţul practic au determinat-o pe Tereza Mózes să se facă să utilă, contribuind la organizarea vieţii cotidiene, în condiţiile în care 40 de persoane împărţeau o singură cameră, baia şi WC-ul (înfundat din prima zi), şi aveau la dispoziţie rezerve minime de hrană.
Curând ghetoul a început să fie golit stradă cu stradă, evreii fiind îmbarcaţi şi deportaţi. Într-o zi, încumetându-se să iasă din casă, Tereza a nimerit pe o stradă învecinată. Imaginea dezolantă a porţilor căscate, a boccelelor, rucsacurilor şi jucăriilor zăcând abandonate pe trotuar, au făcut-o să presimtă tragedia care o aştepta. Auschwitz, Riga Spilva, Kaiserwald, Stutthoff, Gutau au fost lagărele prin care a trecut Tereza Mózes. Peste tot a înfruntat spectrul cumplit al selecţiei, însă firea ei tenace, robusteţea şi norocul au ajutat-o să supravieţuiască.

O femeie realizată

Tinereţea, setea de viaţă şi cunoaştere, au ajutat-o pe Tereza Mózes, să depăşească durerea pierderii celor dragi şi trauma celor îndurate în lagăr. Şi-a reluat studiile dedicându-se etnografiei care o atrăsese încă din copilărie. Şi-a luat licenţa în istoria artei, etnografie şi limba franceză şi a obţinut doctoratul cu o teză despre portul popular din nord-vestul Transilvaniei. În calitate de etnolog, muzeograf şi critic de artă a elaborat peste o sută de studii de specialitate publicate în ţară şi străinătate şi mai multe volume monografice despre ceramica şi portul popular de pe valea Crişurilor. Dragostea pentru arta populară, competenţa şi rigoarea Terezei Mózes s-au pus în valoare şi în calitate de şefă a secţiei de Etnografie de la Muzeul Crişurilor din Oradea, la a cărei înfiinţare pusese umărul într-o perioadă când însăşi viaţa ei era în pericol, după un grav accident de maşină.
Tereza Mózes se numără printre rarele femei care au reuşit să îmbine împlinirea profesională cu armonia familială. Soţul ei, doctorul Carol Mózes, era o personalitate a medicinii orădene. A înfiinţat liceul sanitar din localitate, îndrumând generaţii de viitoare cadre medicale, a publicat cărţi de specialitate în medicină şi a fost şef de secţie la spitalul de boli infecţioase. Oraşul l-a răsplătit în 2003, conferindu-i titlul de Cetăţean de Onoare. În timpul vizitei ne-a arătat, cu amabilitate, biblioteca organizată de el şi albumele cu fotografiile de familiile care imortalizaseră clipele fericite din vacanţe, alături de cei doi copii. Mai târziu fiica Anna, de profesie urbanist, avea să se stabilească în Canada, iar fiul Gabriel, să devină chirurg în Israel. Fotografiile cu nepoţii aveau să umple alte albume dragi, în învelitori cu cusături populare. Tereza Mózes ne-a mărturisit că fără sprijinul de zi cu zi al soţului şi al copiilor, cariera ei nu s-ar fi putut desăvârşi.
Cele câteva ore de filmare au trecut în zbor; ne-am luat rămas bun cu promisiunea de a reveni, peste un an, pentru a realiza filmul portret al doctorului Carol Mózes. Din păcate, doctorul avea să se stingă din viaţă peste câteva luni.
Numele Terezei Mózes l-am regăsit într-o ştire de presă din vara anului trecut care relata că recunoscuta muzeografă şi etnografă donase Muzeului Crişurilor 700 de obiecte rare de ceramică şi 3000 de cărţi de specialitate, una dintre cele mai importante colecţii din ţară. Alte 5000 de cărţi au fost donate Bibliotecii Gheorghe Şincai.
Acest gest superb de devotament, faţă de instituţia pe care a înnobilat-o prin munca de o viaţă, s-a dovedit un cadru superb pentru portretul Terezei Mózes, pe care am încercat să-l creionez din cuvinte.

(articolul a fost publicat în Jurnalul Săptămânii)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.71.23