caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Despre Iubire

de (1-3-2009)

In vremuri de demult, dragostea, indragostirea avea o semnificatie mistica, implicand puteri divine care ar fi influentat gandirea si perceptia celuilalt. Scrierile vechi, indiene, numesc fenomenul de constientizare a sentimentului fericirii, starea de extaz indusa de iubire, “ananda”. Iar Bhagavad Gita spune ca “ viata e iubire iar iubirea este viata”.

Si ce altceva mi-as dori pentru mine? Cred ca asta facem in tot decursul zilelor noastre; cautam, asteptam, dorim sa ajungem sa cunoastem adevarata iubire.

Deepak Chopra afirma ca totalitatea experientelor iubirii constituie de fapt telul vietii noastre spirituale. Daruirea de sine este poarta care se deschide pentru a gasi calea inimii. Fara daruire de sine pasiunea este limitata pana la simpla posesie, emotii si bucurii sterile, false.

Daruirea de sine face ca drumul inimii sa fie indicatorul nostru catre viata adevarata. Putin mai spiritual, si in stilul lui Deepak Chopra, as putea spune: daruirea de sine ne conduce pe drumul inimii, cel care ne calauzeste in curentul tumultuos, vesnic si fara de sfarsit al vietii.

Ce cred eu c-ar cuprinde daruirea de sine in iubire? Cate putin din:

– senzatia ca te poti sprijini moral pe cel de langa tine si ca nu trebuie sa treci peste momentele grele de unul singur
– dorinta ca cel de langa sa nu te dezamageasca si sa-ti impartaseasca sentimentul
– dorinta unui viitor impreuna
– arata-te, poarta-te asa cum esti, fara sa-ti fie teama ca celalalt o sa te judece altfel in cazul in care n-ai putea demonstra in permanenta “calitati deosebite”. Sa fii deschis, simplu si natural.
– nu intra in panica daca persoana iubita nu-si arata direct si in permanenta entuziasmul

…Nu-i prea mult, dar nici foarte putin. Si sunt convinsa ca numai cu atat si nimic mai mult, putem sa ne bucuram intens si total neconditionat, de cele mai adanci, mai frumoase, mai deosebite si mai adevarate momente de iubire, de intimitate.

Exista totusi cateva motive diferite pentru care ne renegam dreptul de a trai la intensitate maxima iubirea. Unii n-au uitat amintirea experientelor mai putin placute traite in trecut, tradarile, suferintele, si ca urmare se izoleaza, isi construiesc un zid protector, altii gandesc ca dragostea adevarata nu exista si prin urmare nu indraznesc nici macar sa creada in ea, si o alta categorie, in care ma includ si pe mine, cei care-am avut parte in copilarie, acasa, de tot felul de comentarii izvorate din anumite situatii petrecute in jurul nostru.
La noi, discutiile au aparut ca urmare a experientelor nefericite in domeniu ale sorei mele, care, la 24 de ani era divortata si avea doi copii din doua casatorii; exemplu negativ subliniat si evidentiat la infinit, aproape in orice situatie. Asa mi s-a intiparit in minte un anumit sablon: “sa am grija, sa fiu prevazatoare”, sa nu cred niciodata niciun barbat in totalitate.

Mi s-a inoculat ca pe barbatii din generatia mea nu-i caracterizeza integritatea, profunzimea sentimentului, deschiderea catre partener, responsabilitatea. Deci, multa prudenta si fara daruire totala de sine.
Ca urmare, intotdeauna au existat motive de gandire care m-au facut sa fiu atenta, distanta, retrasa, motive care m-au tinut constant departe de aventura, de dorinta de a ma lasa purtata de sentiment. N-am dat niciodata totul, imi gaseam permanent “portite” de iesire si n-am ajuns nicicand la profunzimi la care doar visam c-ar fi putut exista. Imi doream sa existe.

Eram exemplul tipic de iepure fricos atunci cand ma aflam cat de cat in apropierea unei situatii care ar fi trezit simturi.. Preferam sa renunt si sa fug din legatura respectiva exact in momentul in care ar fi trebuit sa ma deschid, sa accept si sa daruiesc sentiment. Si asta in timp ce in alte traditii, daruirea totala in iubire este descrisa drept cheia catre adevarata viata!

Mi s-a-ntamplat deseori sa am senzatia ca un barbat ori este prea instabil, prea agitat, prea copilaros, superficial, necitit, coleric, prea flegmatic, prea neserios, sau oricum altfel, si chiar daca am trecut prin momente in care am fost atrasa de cativa intr-un mod deosebit, aveam ce discuta si ma simteam bine in compania lor, tot n-am avut niciodata curajul de a-mi “arde aripile”. Si de fiecare data…. am renuntat; de fiecare data am avut grija sa tai toate legaturile chiar si atunci cand a trebuit sa-mi calc pe propriile dorinte.

Intotdeauna am fost “on the safe side”. Nimic mai mult decat trebuie; nimic mai departe de “coaja”. Am preferat sa fug si sa ma refugiez doar eu cu mine la adancimi unde n-a patruns nimeni, niciodata.

Iar acum am aceeasi problema; imi vine sa fug pentru ca n-am curajul sa cred; pentru ca sentimentul este atat de profund si de necunoscut mie, incat ma apuca groaza; nu sunt eu, nu ma recunosc, vibrez la fiecare sunet interior, am ajuns sa ma sperii de mine!
Niciun motiv, niciun dubiu care sa ma tina-n sablonul cunoscut.

Am ajuns sa depasesc faza, sa-mi inving temerile si fricile mele cele multe si-am ajuns sa iubesc la deplina maturitate, total, culmea, fara a tine cont de nimic. Si nu sunt indragostita de Fat-Frumos, Printul Desertului sau de un Superman, ci de unul absolut normal, cald, mult prea sensibil, inteligent, profund, senzual, capricios, talentat, agitat, imprastiat, samd.

Sunt confuza si speriata de moarte. Dar stiu si simt ca nu-mi doresc altceva; nu vreau sa impart sentimentul asta cu nimeni altcineva de pe planeta asta.
Asa c-am hotarat sa nu las frica si ratiunea sa invinga in lupta cu iubirea.

Mi-am lasat nelinistile deoparte si sunt gata sa recunosc deschis ca m-am indragostit. Total. Nebuneste. Asa cum ar fi trebuit la 20 de ani, probabil.

In engleza se spune “falling in love” si chiar asa este. Cazi, te prabusesti in iubire. Te duci. Celalalt ajunge sa-ti patroneze gandurile si sentimentele, il gasesti absolut adorabil si deosebit, si chiar esti gata sa-ti schimbi viata de dragul lui. Ti se umple sufletul de speranta dar in egala masura si de frica. Isi fac aparitia dubiile: este sentimentul asta premergator unei situatii care-mi va schimba viata in viitorul apropiat, stralucirea unui moment glorios de adevar, o capcana, o inchipuire sau o autotradare?

Si toate intrebarile astea apar in momentul in care esti pur si simplu inecat in iubire, incat, cu toate riscurile, nu-ti mai poti permite sa nu crezi in ea.
E usor sa ramai sceptic in privinta lucrurilor si situatiilor nesemnificative atunci cand e vorba de sentimente, dar a avea dubii asupra justetii iubirii atotcuprinzatoare devine mult prea dureros.

A continua sa analizez “la rece” este o metoda verificata de a pastra controlul situatiei dar trebuie sa recunosc ca iubirea reuseste sa-l anihileze.

In momentul in care am realizat ca m-am indragostit au aparut si metamorfozele psihologice, am ajuns sa ating o stare de eliberare spirituala. Dintr-o data, totul este posibil, totul are sens, toate sunte legate intre ele. Am deodata, o alta viziune asupra vietii din jurul meu, alte perceptii, cine sunt cu adevarat, ce vreau.

In faza de indragostire, daruirea totala vine de la sine. Ne contopim, ne intrepatrundem, ne confundam unul in altul, ego-ul personal dispare.

Limitele stricte pe care in mod normal le pastram in jurul eu-lui personal nu mai exista si lasam cale libera unei revarsari de nou care ne patrunde si ne inunda pana-n cea mai indepartata celula. Nu-mi mai apartin, nu ma mai recunosc.

Asta, cred eu, este cel mai mare cadou al starii de iubirie: o dilatare a spatiului de langa, eliberarea din chingile Eu-lui singuratic.

Iubirea a reusit sa darame toate barierele, primesc cu inima deschisa tot ceea ce vine-n calea mea si descopar ca incep sa se trezeasca-n mine calitati pe care le-am gasit in celalalt. Si poate tocmai de asta, inconstient, m-am indragostit total si ma scurg lin, in iubire.

Si chiar asa, pierduta-n cel mai profund sentiment pe care-l poate trai un om, realizez totusi ca nu putem renunta la infint la ego-urile noastre. Niciunul din noi. Dupa un timp, inarmat cu forte proaspete, fiecare ego isi va revendica pozitia. Este absolut normal ca fiind total diferiti sa avem pozitii si conceptii total diferite. Asta n-are insa, nimic comun cu iubirea fiecaruia, cu ceea ce ar trebui sa simta fiecare pentru celalalt.

Daruirea de sine este increderea in puterea si profunzimea iubirii care are forta de a trece peste orice obstacol, chiar si atunci cand nu putem sti nici care va fi el si nici care vor fi urmarile lui.

Daruirea de sine este impulsul venit din inima, impuls care in numele iubirii negociaza cu Eul personal satisfacerea si implinirea dorintelor iubitului, oricare ar fi ele. Si aici nu as vrea sa se inteleaga gresit; a indeplini dorintele iubitului nu inseamna pentru o femeie renuntarea la sine. Nu inseamna nici docilitatea si supunerea oarba in fata ego-ului iubitului. Daruirea de sine nu este capitularea in favoarea nevoilor si preferintelor iubitului. Puterea daruirii de sine este alta: daruirea de sine nu este renuntarea la propriul eu, ci supunearea oarba in fata iubirii pe care o am si o simt pentru celalalt.

Daruirea, in iubire si in viata de toate zilele este aproape similara cu notiunea de eliberare. Eliberare de idei preconcepute precum “asa trebuie sa fie”.

Daruirea de sine inseamna deschidere, acceptarea faptului ca fiecare situatie aparuta in iubirea dintre noi doi are un sens si o solutie.

Daruirea de sine nu inseamna cramponarea pe situatie, limitarea orizontului si a libertatii celui de langa mine, ci acceptarea lui, asa cum este el.

Daruirea de sine inseamna incredere in propria persoana, in eul personal, dar si traire totala; trebuie sa traiesc la maxim cu fiecare celula, pentru cel pe care-l port in suflet.

Si asta, nu poate inseamna altceva decat faptul ca iubirea pe care o primesc din partea celuilalt, izvoraste practic din propria-mi inima.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mira Field: (1-3-2009 la 00:00)

    Draga Valeria,
    Iubim mult mai deschis, mai profund si mai curat la maturitate,
    implicandu-ne in relatie total, cu toate simturile. Nu mai incercam
    hormonal sa ne descoperim pe noi insine, ci ne prelingem lin, total, in
    celalalt.
    Bucura-te de iubire….
    Multumesc pentru ecou.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Valeria: (1-3-2009 la 00:00)

    Draga Mira,
    Ma contopesc din plin cu sentimentele tale, cu nelinistile si implinirile aduse de iubire.Traiesc o experienta similara, am ajuns sa iubesc si sa ma daruiesc total din iubire, la maturitate.E superb, inaltator, am inceput sa ma cunosc pe mine insumi, sa descopar in mine calitati pe care le admiram inainte la altii.
    Iti multumesc pentru ceea ce ai scris.
    „Iubesc, am curaj si ma tem”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • razvan stoian: (1-3-2009 la 00:00)

    O raritate!..esenta pura de viata si de suflet de FEMEIE!
    repet: fericit barbatul care se stie iubit de tine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236