caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

De ce ar trebui grațiat călugărul asasin de la Tanacu?

de (15-2-2009)
24 ecouri
Irina Cornici în coșciug.Irina Cornici în coșciug.

Religioșii ortodocși doresc eliberarea fostelor călugărițe de la manastirea Tanacu împreună cu preotul ieromonah Daniel Corogeanu. Aceștia au fost acuzați pentru omor și închiși; în prezent ispășinu-și pedeapsa. Luna iunie a anului 2005 poate fi numită luna morții pentru măicuța, de numai 22 de ani, Irina Cornici care a fost infometată, însetată, crucificată și lăsată să moară de cei pe care ii considera frați în credință. Criminalul principal, preotul ce i-a exorcizat sufletul tinerei, împreună cu cele patru ajutoare ale sale au fost condamnați la închisoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 20 Septembrie 2007.

Cei cinci asasini își susțin nevinovăția punând crima pe seama diavolului pe care aceștia doreau să-l exorcizeze din victimă (tratatele de angelogie, precum și doctrina Bisericii Ortodoxe susține că „diavolul nu poate lua viața unui om posedat, deoarece autorul vieții este Dumnezeu și numai el are drept asupra ei”).

Ortodocșii fanatici doresc libertate pentru nemilosul călău:

Ce m-a determinat să scriu acest articol au fost o serie de mailuri venite pe adresa redacției prin care ni se cerea insistent susținerea eliberării lui Corogeanu și celor patru foste călugărițe. Așadar există pe internet inițiative luate de către religioșii ortodoxiști pentru a-i salva pe cleric & Co de acolo de unde le este locul. Acest fapt demonstrează încă o dată că religia este cel mai vechi și mai bun instrument de manipulare al maselor.

Religioșii, cu siguranță susțin că autorul crimei este diavolul și nu preotul care a înfometat-o și sufocat-o pe victimă, iar acțiunea judecătorească justă este numită de către preotul Filotehu Balan ca fiind „razbunarea dracilor ce au chinuit-o pe Irina. Avem inima de draci [cei ce țin cu legea și dreptatea] daca aruncam cu piatra si îi cerem osînda. Avem inima de oameni daca ne punem în pielea sa.”, de asemenea calugarul asasin este elogiat și numit fericit pentru că e prigonit pentru „dreptate” (care o fi aceea? Să mai omoare pe cineva?) și pentru aceasta el va intra în împărăția cerurilor.

Familia victimei dorește dreptate:

“Nu mai vreau decât să mă duc în chilia unde a murit fata mea, ca să stau şi eu în locul de unde a plecat sufletul Irinei” – spune mama Irinei Cornici, cu ochii plini de lacrimi. Iar cu privire la eliberarea prin grațiere a criminalilor cu sânge rece spune „Şi aşa au primit puţin, acum vor să-i elibereze?”. Lucru care dacă s-ar întâmpla ar fi un mare deserviciu făcut justiției românești și ar leza amintirea tinerei ucise.

Apelul făcut revistei ACUM pentru susținerea crimei de la Tanacu:

„Trebuie sa fim uniti in credinta in Isus Hristos, impotriva tuturor manifestarilor diavolului, pentru ca „multe drumuri duc la Dumnezeu „. Acesti oameni sunt in mare suferinta si umilinta, uitati de toata lumea , dar in special de mai marii lor.Ei si-au facut doar datoria in numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!”

Într-adevăr trebuie să fim uniți în credința că dreptatea există și instituția Președiției României nu va lăsa în libertate o mână de asasini sadici. Crima comisă nu a fost nici un fel de manifestare diabolică, ci mai degraba dorința mare de a pune mâna pe bruma de bani agonisită de sărmana fată în Germania, împletită cu lipsa de cultură. Dacă fiul lui dumnezeu cere astfel de datorii, atunci nu e demn de asemenea titlu și de ascultarea oamenilor.

Nici Dumnezeu nu are dreptul de a leza demnitatea umană, dar iată că acești reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române au întrecut orice măsură în acest sens, chinuind-o și umilind-o pe Irina Cornici.

„Acest lucru conteaza mult pentru acesti oameni neindreptatiti!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!”

Semnarea petiției ar însemna mult pentru ei, dar foarte puțin pentru societate, ar fi un deserviciu făcut societății și dreptății. Ar fi o mare nedreptate făcută Irinei demonstrând ncă o dată că pentru aceștia, moartea ei nu a contat deloc.

„Sincera sa fiu, din penultimul dumneavoastra mesaj am inteles faptul ca nu veti semna petitia! Si totusi, sa ne gandim, daca si noi am fi nedreptatiti si cineva s-ar lupta pentru noi…”

Nu o va semna nimeni de aici și nu putem fi acuzați de indiferență în acest caz. Dacă cineva ar fi neîndreptățit, cu siguranță legea îi va da dreptate până la urmă, acest lucru se exclude în cazul Tanacu

„ Chiar am uitat sa fim umani? Sa ne ajutam unii pe altii?”

Nu a uitat nimeni să fie uman, pentru că umanitatea constă în dragoste și înțelegere față de cei de lângă noi, dar în aceiași măsură și în justiție. Am fi inumani dacă am uita-o pe Irina Cornici și am da curs unor astfel de infracțiuni puse pe seama „diavolului”. Ne ajutăm unii pe alții făcând o lume mai bună, căutând să facem dreptate acolo unde nu este.

ÎNAINTE DE A SEMNA CINEVA PETIȚIA:

Ar trebui să se gândească la Irina Cornici, o fată de 22 de ani omorâtă cu sălbăticie de frații ei „întru Hristos”.
Să ne gândim la drumul morții ei>

– 5 aprilie 2005, Irina Cornici merge la mănăstirea “Sfânta Treime” din comuna Tanacu
– 11 aprilie, Irina este internată la Spitalul Judeţean din Vaslui
– 24 aprilie, Irina este externată din spital cu diagnosticul de „schizofrenie”
– 13-15 iunie, după o criză specifică bolii psihice de care suferea, călugărițele o leagă pe Irina de o targă improvizată cu lanţuri învelite în prosoape
– 15 iunie, salvarea o transportă la spital, unde medicii nu pot decât să constate decesul.

P.S. Ca să nu apară confuzii, grațierea nu este o atribuție a puterii judecătorești, ci a celei executive.

Constituția României prevede: ARTICOLUL 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

d) acordă graţierea individuală.

ARTICOLUL 100

(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.

Așadar, responsabilitatea grațierii revine președintelui României și prim-ministrului. Vezi fiasco-ul din decembrie 2004 cu tentativa revocată de grațiere a lui Miron Cozma.

Ecouri

  • Math Gaal: (15-2-2009 la 00:00)

    Multumesc frumos pentru apreciere, vă înțeleg perfect: adevărul întotdeauna. pe cei săraci cu duhul neuronal. îi doare.

  • alex cotoraci: (15-2-2009 la 00:00)

    I-am dat nota 1 desteptului care a scris aceasta mizerie de articol pt.ca n-am putut tehnic sa-i dau 0 (zero barat). Si te rog sa nu mai imi trimiti aceasta „revista” plina de venin la adresa crestinilor. Ramaneti voi si aruncati cu noroi unii in altii, impreuna cu ceilalti destepti care fac comentarii de cacao.

  • Math Gaal: (15-2-2009 la 00:00)

    Nu am acuzat tot clerul, am și spus că în tratatele de specialitate, atât în ortodoxie, cât și catolicism nu apare nicăieri că diavolul omoară oameni.

  • Alex. Timoschenko: (15-2-2009 la 00:00)

    Nu mi se pare corect ca pentru un bigotism exacerbat al unor fanatici ca asa-zisul „preot” si calugaritele de la Tanacu sa fie infierati toti slujitorii Bisericii. Nici o practica d exorcizare – nici la ortodocsi, nici la catolici – nu presupune torturarea pina la moarte a exorcizatului (a se vedea de pilda practicile acceptate de Ortodoxie, bazate exclusiv pe rugaciunile Sf.Vasile cel Mare). Din pacate mai exista astfel de specimene ca cele de la Tanacu, (sau alti bigoti inculti – nu ducem lipsa de asa ceva!) care volens-nolens arunca o umbra nemeritata asupra restului credinciosilor si clericilor.

  • Petru CLEJ: (15-2-2009 la 00:00)

    Stimate(ă) anonim(ă) care semnați „anca”,

    Aveți dreptate cu privire la nivelul cultural al unor jurnaliști din presa română care este cam același cu al călugărilor ucigași de la Tanacu – cu toții spălați pe creier de Biserica Ortodoxă.

  • anca: (15-2-2009 la 00:00)

    Si eu tot 1 am dat ,mai putin nu se poate.
    Scazut , foarte scazut nivelul cultural al unor ziaristi din presa actuala.

  • Traian G.: (15-2-2009 la 00:00)

    Trist. Foarte Trist. Citesc din ecouri ca unii s-au asteptat la o opera de arte din partea celui ce a scris acest articol.
    Biblia zice: „Pomul bun se cunoaste dupa roada.” si „Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa traiasca si sa se intoarca la el”.
    Fapt este ca Irina era bolnava. Boala ei nu era una necunoscuta si nici mortala. (Cunosc o femeie cu aceeasi boala – are o familie numeroasa si fericita.) Irina nu mai este. Acesta e rezultatul unei actiuni unui grup de alti oameni. Au incercat sa vindece schizofrenia prin exorcism. A fost un experiment? Probabil.
    Au avut totul sub control in timpul intreprinderii lor? Se pare ca nu.
    S-ar face un medic vinovat daca o persoana care sufera de o asemenea boala (care nu e mortala) moare in urma unui tratament? Da.
    Totusi un lucru mi-e necunoscut: a fost victima de acord cu acest „tratament”? Exista dovezi in aceasta directie?

  • Anton Constantinescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Nici nu mai conteaza daca victima a fost sau nu de acord cu criminalii care au ucis-o. Ei au facut o crima odioasa si trebuie sa plateasca pentru ceea ce au facut.

    Nu inteleg demersul acestor oameni sa elibereze criminalii: de ce:
    Pentru ca asa-zisul preot ucigas sa mai ucida odata?

  • Petru CLEJ: (15-2-2009 la 00:00)

    Trei instanțe (Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție) s-au pronunțat succesiv în favoarea vinovăției infractorilor în sutană de la Tanacu.

    Dacă România este un stat de drept, în care religia e separată de stat, aceste verdicte trebuie respectate. Care sunt criteriile după care acești asasini ar trebui grațiați și nu alți delincvenți?

    P.S. Am afișat pe un forum ortodox un link la http://www.crestinortodox.ro cu articolul lui Theo. O persoană care semna Anca – aparent aceeași care a semnat aici – s-a burzuluit – evident fără argumente, iar după ce un alt cititor și cu mine i-am dat replica, tema a fost ștearsă. Tipic.

  • Anton Constantinescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Sunt de acord cu Hans: numai un psihotic putea face ceea ce a facut acest Corogeanu!
    Cred ca acesta nu numai ca este psihopat, ci este chiar sociopat! Trebuie izolat de societate pentru ca psihopatii si sociopatii au priza la prostime.

  • Traian G.: (15-2-2009 la 00:00)

    Anca vorbeste de nivelul cultural al jurnalistilor. Amuzant. De fapt ce are asta de a face cu faptul ca o tanara romanca a fost ucisa – si nu numai. Irina a fost chinuita – a murit in chinuri. Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac.

  • Hans: (15-2-2009 la 00:00)

    Este un material foarte interesant pe care l-am citit şi recitit cu mare interes.
    Ca argument in favoarea menţinerii pedepsei aplicate asasinului şi complicelor sale mi-aş permite sa mai adaug unul: criminalul Corogeanu a încălcat tocmai una dintre cele zece porunci biblice, pe aceea care spune să nu ucizi. Faptul că invocă diavolul, pretinzând că acesta ar fi făptaşul rămâne în opinia mea o scuză ieftină, pentru că diavolul nu poate fi tradus în faţa instanţei, unealta sa însă da (ca să rămân la termenii religioşi) iar unealta diavolului atât de des citat în acest caz a fost însuşi Corogeanu. Dincolo de aceste speculaţii însă, avem un asasin care se foloseşte de tertipuri teologice pentru a-şi ascunde caracterul sadic, un dement refugiat în sutană fără a fi supus în prealabil unui examen psihiatric. Dacă se vrea un slujitor al lui Dumnezeu, und adept al lui Isus, unde anume, în fărădelegea comisă a dat dovadă de dragostea de aproape, pe care Isus a predicat-o?

  • Math Gaal: (15-2-2009 la 00:00)

    Nu se știe dacă Irina a fost de-acord sau nu cu procedura, însă faptul că avea schizofrenie denotă că discernământul ei era diminuat.
    Și nici nu a fost prea greu să fie convinsă de călăi că trebuie crucificată și exorcizată.

  • Math Gaal: (15-2-2009 la 00:00)

    @ Hans
    Într-adevăr decalogul spune „Să nu ucizi”, poruncă pe care Biserica și teologia creștină o plasează ca fiind veșnică în sufletul omului înainte de a fi scrisă pe muntele Siani.
    A nu ucide înseamnă mai mult:
    – să nu lovești un om sau să-l chinui provocându-i răni sau alte dureri
    – să nu îl insulți, înjuri etc, căci cuvântul poate ucide; cum tot creștinismul spune că omul e „creat prin cuvânt divin”, tot astfel prin cuvânt omul poate ucide (o injurie, insultă il doare pe suflet).
    În acele timpuri ale scandalului, presa spunea de Corogeanu că e un om închis și izolat, iar la facultate fugea de grupurile de studenți și stătea tot singur, lucru care în mod clar ne poate conduce la concluzia ca e posibil să aibă grave probleme psihice (să fie sociopat sau psihopat).

    @ Traian G:
    Intr-adevăr să fie iertați dacă nu știau ce fac (iertați, dar tratați la spitalul de boli nervoase), deși mă îndoiesc de acest lucru. Oricum ai fi, când un om se chinuie îl vezi și nu pot să concep cum ar putea un altul să stea și să se uite la suferind fără a-l ajuta.
    În cazul Tanacu au fost interese materiale, banii Irinei, și nu diavolul sau iubirea de aproapele.

    @Anton:
    Mare dreptate ai că sociopații și psihopații au priză la mulțime. Zilele astea am văzut reportaje în acest sens pe Discovery, e înfiorător cum pot asemena oameni să manipuleze.

  • florin predescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Articol pertinent si foarte justificat. As zice ca din toate cele trei puncte de vedere faptasii sunt pericol pentru societate :
    1.Dpdv al practicii clerice nu au voie sa cocheteze cu exorcismul, acel fanatic-dement nu este pare-se hirotnosit ca fata bisericeasca;
    2.Dpdv juridic asa cum subliniaza Domnul P Clej sunt vinovati de crima.
    3.Dpdv al sanatatii mintale-daca sunt sonati -afectati psihic sa fie trimisi la Socola sau la spitalul nr 9 din capitala sau la cronici.
    Toleranta zero pentru acestia, zic eu.
    In numele religiei sau in numele unei presupuse puteri absolute trebuie sa ucidem ?
    Ma bucur ca autorul articolului puncteaza carentele unei situatii create pe fondul ignorantei, al obscurantismului.
    In 2005 am scris un articol pe tema falsului calugar de la Tanacu http://romanialibera.com/articole/articol.php?care=1396
    S-a scris şi s-a discutat despre cazul de la mânăstirea Tanacu şi aş întreba cum de s-a ajuns ca un calugar să se afle în afara legalităţii interne bisericeşti şi de ce procedura juridică reprezentată prin instituţiile locale judeţene a lăsat în libertate încă o perioadă de timp un criminal (căci altfel nu am putea zice) şi mai mult decât atât, să fie preotul comemorator al serviciului religios de înmormântare al propriei sale victime, Irina ?

  • Bogdan Uleia: (15-2-2009 la 00:00)

    Asa cum au aratat si multi din cei ce au comentat inaintea mea Romania e un stat laic, asa ca problemele penale trebuie clar separate de problemele canonice. Si penal totul e clar, e crima, indiferent de intentiile declarate ale autorilor. Din punct de vedere canonic eu stiu ca Corogeanu a fost gasit vinovat de instanta competenta asa ca nici din acest punct de vedere nu cred ca se mai pot face comentarii. Iar in problema exorcismului, asupra caruia personal am mari dubii,ca sa ma exprim ponderat, stiu ca biserica catolica a emis instructiuni privind o atanta examinare pentru a delimita clar boala psihica de o reala posesiune a diavolului. Si tot din punct de vedere al crestinismului poate fi iertat doar cel care constientizeaza gresala facuta si isi cere sincer iertare, ceea ce in cazul dat nu se prea poate spune. Oricum eu stiu ca exorcizarea in ortodooxie se face doar cu rugaciuni si aghiasma si nu cu torturi, asa ca din nou Corogeanu e vinovat si din punct de vedre canonic. Gratierea lui o vad necesrar doar in cazul in care se dovedeste ca e bolnav psihic la modul real si necesita un tratament intr-un spital specializat.

  • Olga Lazin: (15-2-2009 la 00:00)

    Nu, doar nu santem in epoca medievala, unde poti omori oameni pe baza de asa-zis „exorcism”: si cand stim prea bine ca el datora bani acelei calugarite. Ce-ar fi sa il gratiem pe Osama?

  • Petru CLEJ: (15-2-2009 la 00:00)

    Domnule Titusz,

    Dacă vizitați arhiva rubricii Perspective Spritituale, veți vedea că unele din subiectele menționate de dumneavoastră au fost abordate pe larg în articole publicate de revista ACUM:

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=arhiva&rub=Perspective%20spirituale

  • Petru CLEJ: (15-2-2009 la 00:00)

    Domnule Ionesie,

    Justiția are un caracter individual. Dacă unii presupuși infractori nu sunt deferiți justiției, nu înseamnă că alții, precum ucigașii de la Tanacu – condamnați de trei instanțe, între care Înalta Curte de Casație și Justiție – are trebui să scape basma curată.

  • Ionesie Adrian Mihai: (15-2-2009 la 00:00)

    In sfarsit, sistemul juridic romanesc, prea adesea si in mod nejustificat acuzat de incompetenta si coruptie, si-a facut datoria!!! Condamnarea sinistrilor si odiosilor monahi ne ajuta sa uitam ca nici macar unul din tortionarii comunisti nu a fost inchis si ca nici un… terorist (?!) din decembrie ’89 nu a fost identificat.

  • Anton Constantinescu: (15-2-2009 la 00:00)

    In asemenea conditii femeile imbracate cu broboade negre ca musulmanele vor da vina pe Diavol. „Dracul este de vina pentru ce s-a intamplat, vor spune inteligentele prostutze. Numai el isi baga coada aici!
    E o metoda simpla dar efectiva sa scape de raspundere. Sa vedem daca tzine de data asta.

  • silvia.: (23-2-2015 la 21:06)

    Multumesc pentru articol, dar staretul monah si cele 4 maicute au facut putin puscarie, deoarece alte manastirii, au facut petitie si au semnat multi monahi pentru eliberarea lui, duhovnicul lui Daniel Corogeanu erea, staretul legionar de la manastirea ,,Petru Voda,, Iustin Pirvu, care au facut petitii pentru eliberarea lui spunind ca este nevinovat, Irina fiind posedata.

    Patriarhia si Patriarhul, Mitropolitii se folosesc de oamenii incultii pe care ii promoveaza spunindule ca au chemare, ei cred pentru ca tot nu le plac munca, si fac religie, traditie, ritualuri ca in epoca primitiva, asa se scot banii de la prostii. Vinovati sint si ministrul culturi, si teologii care asculta de stat sau e in cirdasie cu statul, spala banii, Ministrul de interne, patriarhul, Mitropolitii, si patriarhul de constantinopol ,,instanbul,,.

    Au cazut Zeii din Grecia, va cade si secta ortodoxa, pagina care au mai multe zeitatii, paraschva, ect. Pacat ca sintem inapoiati din cauza dogmei ortodoxe, care nu este biblica, Dumnezeu sa ne fereasca de o dictatura religioasa. Pentru ca statele au pirdut controlul, si ei sint forte multi si indobitociti de cultul mortilor, moaste, ingerul Arhanghel care ucide, legionarii de la manastiri care au ura si dusmanesc alte culte si alte popoare.

    Religia in scoli, si botezul bebelusilor este pentru a avea in viitor adeptii, asa au facut si comunistii. In gradinita copii erau ,,soimii patriei,, in scola pina la 25 de ani eream, UTC, ,,utecistii,, dupa aceia daca nu intrai in partid nu puteai sa fii nici maistru, sau sa ai o functie de stat. In primarie, ect.

    Se aseamana foarte bine comunismul cu religia ortodoxa, biserica a fost informatori la securitate in timpul comunismului, deci ea serveste statului nu cetateanului. Aveti grija de copii vostri.

  • Johnny Walsh: (4-3-2015 la 22:46)

    Președintele poate grația, dar poate grația cu argumente și nu cred că s-ar încumeta să grațieze niște odioși asasini îmbrăcați în sutane. Este o crimă premeditată. Putem admite că asasinii au probleme majore la creier, ar putea fi mutați într-un sanatoriu special, dar tot un fel de închisoare este și aceea.

    Ei nu pot fi grațiați deoarece pot fi un real pericol dacă ar fi în libertate, cine a avut asemenea grave dereglări mentale le poate avea din nou și poate comite un nou asasinat.

    Faptul că unii, mulți sau puțini, au semnat o petiție nu știu cât de relevant este. Sunt foarte multe petiții pe net, internetul este un loc imens, infinit, unde geniul se întâlnește cu imbecilul, moralitatea cu imoralitatea, cultura cu incultura, ruga cu blasfemia…

  • Petru Clej: (10-3-2015 la 14:01)

    Discuția a devenit irelevantă. Daniel Corogeanu a fost eliberat din penitenciar în noiembrie 2011, după ispășirea a 2/3 din pedeapsa de șapte ani închisoare.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Justiție în sfârșit pentru poporul cambodgian

Today it is a peaceful nation, its tranquil countryside rich, its towns and markets prosperous and full of tourists. But...

Închide
18.217.203.172