caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

Medicii de familie lansează un SOS în privința finanțării

de (11-2-2009)

MEMORIU

SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE MEDICINA FAMILIEI/MEDICINĂ GENERALĂ (SNMF) ŞI PATRONATUL NAŢIONAL AL MEDICILOR DE FAMILIE DIN ROMANIA (PNMF) au luat la cunoştinţă cu îngrijorare despre fondurile alocate asistenţei medicale primare prevăzute în proiectul de buget pe anul 2009. Am constatat cu surprindere că, deşi pentru anul 2009 nu sunt prevăzute modificări semnificative ale FNUASS, fondul alocat asistenţei medicale primare este diminuat cu 40,69% fata de anul 2008, reducerea fiind cea mai drastică, neegalată de nici un alt sector din sănătate sau de un alt capitol prevăzut în buget.
Pentru anul 2008 fondurile alocate asistenţei medicale primare au reprezentat 9% din cota FNUASS pentru serviciile medicale. Proiectul de buget pentru 2009 prevede doar 5,4%, pentru asistenţa medicală primară, cu toate că în programul de guvernare al PSD s-a prevăzut pentru asistenţa medicală primară un procent de 10-12% iar PDL a prevăzut creşterea veniturilor personalului medical, ambele formaţiuni prevăzând un procent de 6% din PIB pentru sănătate.

Pe plan european medicina de familie beneficiază de 12-15% din bugetele sănătăţii. O finanţare a asistenţei medicale primare de 5,4% înseamnă colapsul bazei piramidei sistemului de sănătate. Mai mult, prevederile pentru 2010, 2011 nu dau şanse nici măcar norocoşilor care vor supravieţui în 2009.
În acest sens dorim să facem următoarele precizări:

– Medicina de familie este segmentul de bază şi de prim impact pentru sănătatea întregii populaţii. În cabinetele medicilor de familie se acordă minimum 50.000.000 de consultaţii pe an.

– În toată lumea, dezvoltarea medicinii de familie s-a dovedit singura soluţie viabilă şi eficientă pentru protecţia populaţiei si asigurarea serviciilor medicale de bază. A distruge medicina de familie înseamnă să distrugi sistemul de sănătate, ceea ce nici o societate nu-şi poate permite.

– Medicul de familie este medicul de prim contact şi este alături de pacientul său în toate aspectele vieţii acestuia, de la naştere la căsătorie, de la botez şi până la deces – omul sănătos, omul bolnav, omul care are nevoie de consiliere.

– 80% din consultaţiile cronicilor şi din retetele compensate acordate populaţiei sunt efectuate de către medicii de familie.

– Vaccinările, urmărirea riscului de boală sunt aspecte ale prevenţiei care aparţin tot medicului de familie.

– Urmărirea gravidei, a sugarului, supravegherea dezvoltării copilului, urgenţele minore, supravegherea epidemiologică (hepatite, TBC, gripă etc) sunt efectuate tot la nivelul cabinetelor noastre.

– Medicina de familie este o specialitate extrem de vastă, care implică în afara serviciilor medicale curative şi medicina omului sănătos, promovarea sănătăţii, medicina comunitară, profilaxia bolilor cu impact major asupra sănătăţii populaţiei, aplicarea programelor naţionale de sănătate, precum şi o relaţie specială, de lungă durată cu pacienţii noştri.

– Medicul de familie este cel care a întocmit sau a contribuit esenţial la registrul naţional de boli cronice, de diabet, programele naţionale de prevenţie, distribuirea laptelui praf, monitorizarea gravidei. Acestea sunt aspecte mai puţin spectaculoase şi nu apar în titlurile din mass media.

– Medicii de familie reprezintă mai mult de un sfert din medicii ţării. Alaturi de ei lucrează, şi sunt plătiti din aceleaşi fonduri circa 20.000 de asistenţi medicali. Colapsul cabinetelor înseamnă şi afectarea întregului personal al cabinetelor medicale de medicină de familie.

– Cabinetele de medicină de familie sunt unităţi sanitare private. Există o confuzie întreţinută între veniturile acestor unităţi sanitare şi venitul medicului titular, care evident nu sunt unul şi acelaşi lucru. Mai mult, venitul cabinetului nu este similar salariului medicilor din sistemul bugetar. Din venitul unui cabinet, medicului titular ii revin cel mult 25-30% din venitul cabinetului.
Un cabinet de medicină de familie cu o structură echilibrată de pacienţi şi care are înscrişi pe liste 1500 de asiguraţi (media pe ţară) are un venit mediu în 2008, de 6000 lei din plata per capita şi un venit mediu de 1000 lei din încasările per serviciu, la valorile punctelor corespunzătoare foii de buget din anul 2008. Pentru buna funcţionare a cabinetului, sunt necesare cheltuieli în medie de 5000 lei. Rezultă un venit brut de 2000 lei, din care trebuie plătite cheltuielile de asigurări sociale, contribuţia la FNUASS şi impozitul pe venit. Rămâne un venit net lunar de 1200 lei pentru anul 2008. Detaliile sunt prezentate în anexă.

În anul 2008 finanţarea asistenţei medicale primare a permis dezvoltarea cabinetelor medicale; medicina de familie a devenit mai atractivă şi în acest an noii specialişti de medicină de familie au început să ocupe locurile descoperite de ani de zile, mai ales din mediul rural, preferând această soluţie în locul emigrării sau orientarii spre alte domenii paramedicale.

În condiţiile în care bugetul FNUASS pentru anul 2009 este aproximativ egal cu cel din 2008, in conditiile unui an de austeritate, intelegem stagnarea finantarii asistentei medicale primare ca si in celelalte segmente. Asta nu inseamna ca austeritatea să se resimtă cu preponderenţă în medicina de familie în conditiile în care la unele subcapitole creşte procentul alocat cu până la 40%, iar la celelalte scăderea este cuprinsă între 5% şi maximum 13%.

De aceea SNMF si PNMF solicită păstrarea cel puţin a aceleiaşi foi de buget pentru medicina de familie şi în anul 2009, în scopul continuării funcţionării şi dezvoltării asistenţei medicale primare şi de asemenea cu scopul prevenirii falimentării cabinetelor medicale cu mai puţin de 1500 de asiguraţi înscrişi, adică jumătate din cabinetele medicale din ţară, fapt care ar putea duce la blocarea sistemului sanitar.
Diminuarea bugetului cu 40% va duce la diminuarea venitului cabinetului cu un procent similar, şi va ajunge sub valoarea cheltuielilor necesare, în condiţiile în care costurile menţionate ar rămâne constante. Este ilegal sa micşorăm salariile angajatilor, iar cheltuielile sunt în bună parte neinfluenţabile (utilităţi, tipizate, dezinfectanţi, căldură, energie electrică, telefoane, medicamente pentru urgenţe). Chiar cu o reducere drastică a cheltuielilor, se va ajunge la închiderea a unui procent de 40-50% din cabinetele de medicină de familie. Medicii şi asistentele vor alege un alt drum, usor de prevăzut.

Asta înseamnă însă şi o deteriorare gravă a sistemului de sanatate şi aşa fragil, înseamnă că o buna parte a populaţiei va rămâne fără serviciile medicale de bază.
Vă rugăm să analizaţi aceste aspecte şi să ne ajutaţi în rezolvarea unei situaţii profund îngrijorătoare pentru noi.

Preşedinte Societatea Nationala de Medicina de Familie Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu

Preşedinte Patronatul National al Medicilor de Familie Dr. Doina Mihăilă

ANEXĂ

Fişă lunară de venituri şi cheltuieli pentru un cabinet medical de medicină de familie cu un medic titular specialist de medicină de familie, având o listă de 1500 asiguraţi.
Venituri 2008:
– Contract cu Casa de asigurări:
– Plata per capita 6000 lei
– Plata per serviciu 1000 lei
– Servicii nedecontate din FNUASS 300 lei
TOTAL 7300 lei
Cheltuieli 2008

Cheltuieli salarizare personal (asistenţi, contabil, femeie de serviciu, operator PC) 2800
Utilităţi (electricitate, încălzire, apă-canal-salubritate, telefon, internet 500
Medicamente şi materiale sanitare 500
Consumabile (formulare tipizate obligatorii, birotică, papetărie) 200
Materiale curăţenie, dezinfecţie, sterilizare 300
Contracte de prestări servicii din partea terţilor (deşeuri medicale, service aparatură medicală, metrologie, service informatică şi softuri medicale) 200
Licenţe soft 100
Instrumentar medical 200
Educaţie medicală continuă obligatorie (40 puncte anual) 200
Mici reparaţii, întreţinere 100
TOTAL LUNAR 5100

Venit brut medic 2008 2200 lei
CAS 600 lei
FNUASS 121 lei
Impozit 16% 237 lei
Venit net lunar 2008 1242 lei

Diminuarea bugetului cu 40% va duce la diminuarea venitului cabinetului cu un procent similar, şi va ajunge la 4500 lei, sub valoarea cheltuielilor necesare, în condiţiile în care costurile menţionate ar rămâne constante. Chiar cu o reducere drastică a cheltuielilor, tot ceea ce se poate obţine este egalizarea cheltuielilor cu veniturile, ceea ce duce la un venit nul pentru medic. Asta se numeşte FALIMENT!

Preşedinte SNMF Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu

Preşedinte PNMF Dr. Doina Mihăilă

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Alegeri în Israel: Kadima pe primul loc, dar dreapta și religioșii sunt majoritari

Livni are "un cap" avans față de NetanyahuPartidul centrist Kadima, condus de ministrul de externe Tzipi Livni, s-a situat pe...

Închide
18.118.12.101