caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Viața la țară, versiune 2009 -2. Trocul nostru cel de toate zilele

de (8-2-2009)

Poate şi datorită crizei economice în care ne afundăm tot mai mult, ţaranul meu drag din Banat s-a reorientat foarte repede. Lipsa lichidităşilor i-a deschis un nou drum. Cel al trocului. Economia rurală are cu totul alte definiţii faţă de cea la scară largă. Aici nu duci niciodată lipsă de produse. Bănăţeanul meu pe lângă că e foarte abil din punct de vedere financiar, are şi o inteligenţă economică dezvoltată.

În momentul în care te muţi la casă într-un sătuleţ retras, apar multe responsabilităţi. Înveţi să faci lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată. Despre toate acestea promit să revin într-un episod viitor. Zilele astea mi-am descoperit un talent pe care nu bănuiam că îl am. Acela de mic întreprinzător. Unul din vecinii mei, trecut bine de 70 de ani, mi-a făcut o vizită de “curtoazie”, datorată faptului că încă sunt considerat un nou-venit. E un bănăţean get-beget, născut şi crescut în inima satului. Pe el nu îl înspăimânta nici criza financiară nici disponibilizările atât de mediatizate. De ce? Pentru ca el are o gospodărie cum rar se mai întâlnesc în mediul rural. Mi-a explicat că de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial el tot a adunat. Are un cal. O căruţă. Câţiva porci. Nu vrea să facă bani. Vrea doar să aibă parte de o bătrâneţe liniştită. A muncit o viaţă întreagă şi acum vrea şi el să se bucure de liniştea bătrâneţii. În cele din urmă mi-a dezvăluit motivul vizitei lui. A văzut că eu fac ordine prin curte (adică arunc toate lucrurile inutile rămase de la fostul proprietar) şi a venit să îmi propună să îi vând şi lui câte ceva. Mi-a explicat că nu are bani. Dar are produse. Dupa un dialog de mai bine de jumătate de oră am ajuns împreună la un consens. Câteva ţevi care îi trebuie să îşi repare gardul. Nişte plăci de azbo-ciment pentru acoperişul şurii. Şi câteva bucăţi de tablă pentru un banc de lucru. Preţ total: două table de slănină afumată şi o rudă de caltaboş afumat. Am parafat înţelegerea printr-o strângere de mâna şi şi-a vazut fiecare de treabă.

La două zile distanţă, o bătrânică ce locuieşte la câteva case distanţă de noi a venit să mă întrebe dacă nu vând cocenii ( resturi de la ştiuletele de porumb – n.a.) rămaşi de la fostul proprietar, ştiind că avem o centrală pe combustibil solid care se alimentează cu lemne. Am privit-o nedumerit la început. Nici eu nu ştiam prea bine ce mai am prin curte, darămite să mă gândesc sa vând cocenii. Am făcut un calcul mental rapid şi mi-am dat seama că e o cantitate considerabilă de coceni ce ar fi rămas acolo poate mult timp de acum înainte, pentru că nu aveam de gând să îi folosesc prea curând. Mi-a spus că ar vrea să îi ia pe toţi. Zis şi făcut. Mi-a explicat că ia pensia doar în 15 ale lunii şi că mă va căuta ea ulterior să îmi dea banii. Am stat de vorbă cu soţia şi am ajuns luat împreună decizia de a nu îi lua nici un ban bătrânei. Nu ne îmbogăţeam noi cu banii bătrânei. Revenit în curte, îi explic bătrânei că o rog să considere tot ce ia de la mine un cadou. Bătrânica nici să nu audă de aşa ceva. Mi-a spus că dacă nu vreau bani, să vedem ce aş avea eu nevoie prin casă şi poate ea să îmi ofere. Am stabilit în cele din urmă preţul pentru remorca de coceni ce urma să o ia. Şi la capătul zilei am fost mai bogat cu un cofrag de ouă, două borcane mari de murături, un butoiaş cu varză murată şi un săculeţ de ceapă…

De când ne-am mutat aici, am redescoperit valori pe care le crezusem de mult pierdute. Cu toate că nu e atât de dezvoltată ca la oraş, viaţa socială de aici are nişte reguli bine stabilite. Ţăranul meu drag, şi aici nu mă refer la cei care încă nu au trecut de 30 de ani şi sunt plecaţi prin ţări străine, nu te va înşela niciodată. De ce? Pentru că e conştient că cineva acolo sus stă şi notează. Unul din lucrurile pe care le apreciez foarte mult e respectarea promisiunilor. Sunt încă nou în sat şi lumea nu mă cunoaşte. Dar dacă am stabilit un lucru, pot fi sigur că aşa va rămâne. Ţăranul nu întârzie niciodată. Şi dacă întârzie, te anunţă şi îşi cere scuze. Ţăranul nu e niciodată prea ocupat să stea cu tine cinci minute de vorbă dacă ai nevoie de ajutorul lui. Şi niciodată nu va uita dacă i-ai făcut un bine. Şi când redescoperi atâtea lucruri pe care le credeai pierite de mult, mai uiţi şi de lipsa de bani, şi de disponibilizări, şi de grija zilei de mâine. Pe cuvântul meu de “ţăran nou-nouţ”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146