Neliniştea excesivă cauzată de nevoia acoperirii deficitului bugetar moştenit de la guvernul PNL, de 5,2% din PIB în anul 2008, ar putea fi acoperită cu mai multă voinţă politică. Nu cu mişcări grăbite şi dezordonate ale celor care cred că se pricep la macroeconomie şi genereaza panică. De pildă, economia ascunsă privează bugetul României de sume mai mari decât acest deficit. Să luăm în calcul doar estimările legate de valoarea adăugată care se pierde din cauza muncii la negru, a fraudelor fiscale la TVA (la nivelul societăţilor) şi a gospodăriilor populaţiei (sectorul informal), care însumate se ridicau la peste 21% din PIB în anul 2007.
Drumul economiei subterane a fost bine pavat, de la 16,6% în 2005, la 21% în 2007
Economia ascunsă s-a dezvoltat fructuos în ultimii patru ani, de la circa 48 miliarde RON în anul 2005, la aproape 87 miliarde RON în anul 2007 (utimele estimări disponibile la Institutul Naţional de Statistică).
Degeaba ne propunem să diminuăm volumul achiziţiilor publice de bunuri şi servicii dacă nu aruncăm un ochi vigilent în modul cum sunt respectate condiţiile loiale ale pieţei şi dacă nu începem o luptă aprigă împotriva corupţiei şi a grupurilor de interese oculte. Degeaba ne propunem să reducem numărul salariaţilor în administraţia publică, dacă nu rezolvăm problema muncii la negru în economie. Degeaba ne plângem de venituri prea puţine încasate la buget, dacă nu reuşim să înregistrăm unităţile din sectorul informal, cum sunt de pildă croitorii, mecanicii auto, frizerii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lecţii particulare sau persoane care îşi închiriază casa în timpul vacanţelor.
Pentru anul 2007, estimările arată cam aşa:
• Pierderi din PIB cauzate de munca la negru: 10,7% – calculate ca diferenţa între numărul de persoane care declară că muncesc într-o întreprindere (în Ancheta forţei de muncă în gospodării – AMIGO) şi persoanele declarate de întreprindere, pentru care se plătesc dările la stat (Ancheta structurală în întreprinderi). În acest fel se urmăreşte şi compararea cererii şi ofertei de forţă de muncă la nivel de ramură, respectiv salariile medii pe ramura de activitate.
• Pierderi din PIB cauzate de evaziunea fiscală la plata TVA: 4,6% – calculate ca diferenţă între TVA teoretic şi cel încasat la bugetul de stat.
o TVA teoretic se calculează pe baza echilibrului resurse-utilizări pentru tranzacţiile care includ TVA, prin aplicarea cotelor legale de TVA pe produse la valoarea acestor tranzacţii.
o Când spunem tranzacţii care includ TVA ne referim la consumul intermediar şi formarea brută de capital fix ale agenţilor care, conform legii, nu sunt plătitori de TVA, la consumul final al gospodăriilor populaţiei, la consumul final al administraţiilor publice şi al instituţiilor non-profit în serviciul gospodăriilor populaţiei.
Pierderi din PIB cauzate de sectorul informal: 5,7% – calculate pe baza valorii adăugate brute a persoanelor care lucreaza la negru în gospodăriile populaţiei (AMIGO şi cei înregistraţi la Ministerul Finanţelor cu activităţi independente).
o Evaluarea valorii adăugate are la bază principiul prin care veniturile realizate de muncitorii nesalariaţi (persoane din asociaţii familiale şi lucrătorii pe cont propriu) nu pot fi mai mici decât salariul mediu obţinut de personalul din unităţile mici cu aceeaşi activitate.
o O altă parte a economiei neobservate o reprezintă cea deţinută de unităţile neînregistrate din sectorul informal, în care pot fi incluse exemplele de mai sus: croitori, mecanici auto etc.
Ce este de făcut?
Să sporim veniturile prin reducerea economiei ascunse, ceea ce va îmbunătăţi calitatea administraţiei publice, condiţiile de concurenţă loiale pe piaţă şi bunăstarea noastră prin:
1. Solicitarea de măsuri concrete instituţiilor responsabile pentru diminuarea economiei subterane – cu obiective şi termene precise – şi asumarea lor fermă publică.
2. Peste tot unde sunt implicate cheltuieli publice de anvergură să fie organizate Consilii de Supraveghere – formate din patronate, sindicate şi societatea civilă, cu acces la toate documentele şi procedurile. Ei să raporteze trimestrial evoluţia şi modul de cheltuire a banului public. Un fel de poliţie a societăţii civile.
3. Sancţionarea severă a abuzurilor semnalate de către Consiliile de Supraveghere prin demitere şi atragerea răspunderii persoanelor vinovate.
4. Pentru ca aceste eforturi, sau oricare altele, să nu rămână pur teoretice trebuie observate, şi cu prioritate îndreptate, erorile judecătoreşti. Nu constituie pentru nimeni o surpriză că numeroase cazuri semnalate de procurori, pier pe masa judecătorilor. Cine îi supraveghează pe supraveghetori? Adică, în acest caz, pe judecători? Eliminarea tuturor beneficiilor speciale şi excluderea definitivă din magistratură ar fi o primă soluţie pentru cei cărora li se dovedeşte reaua credinţă la judecată. Avem nevoie de curăţarea magistraturii.
Este oare o misiune imposibilă? Mai aveţi alte propuneri?
Andreea Vass este lector universitar, doctor, la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice București