caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Unire, solidaritate, sacrificii

de (1-2-2009)

Dacă pun în paranteză dimensiunea istorică, discursul primarului de Chişinău şi mesajul BOR, principalele teme de racord la actualitate au fost solidaritatea în faţa crizei şi sacrificiile pe care trebuie să le facem. Mie aceste teme majore mi se par cumva psihanalizabile!

La 150 de ani de la Unire, am stat aproape trei ore în studioul unei televiziuni, urmărind şi comentâd împreună cu un tânăr istoric ceremonia de la Iaşi. Evenimentul ca atare a fost mai sobru decât cel de anul trecut, nefiind pigmentat nici de huiduieli, nici de celebra „fulariadă“, când Piaţa Unirii fusese inundată de „trei culori“ care exhibau ofensiv culorile partidelor. Poate că politicienii, fiind o aniversare „rotundă“, au înţeles mai bine semnificaţia actului, poate a contat faptul că partidele mari, PSD şi PDL, sunt acum la un loc în barca guvernamentală, poate e vinovată criza, dar manifestarea a fost mult mai depolitizată decât cea de anul trecut, cum se şi cuvine.

Un scurt film cu evenimentul din 2008, introdus în transmisie, punea clar în lumină aceste deosebiri. Postura în care m-am aflat m-a obligat să fiu foarte atent la discursuri şi mi-a permis să-mi verific impresiile graţie înregistrării-martor pentru CNA.

Deci, dacă pun în paranteză dimensiunea istorică, discursul primarului de Chişinău şi mesajul BOR, principalele teme de racord la actualitate au fost solidaritatea în faţa crizei şi sacrificiile pe care trebuie să le facem. Mie aceste teme majore mi se par cumva psihanalizabile! Pentru că solidaritatea poporului suveran cu clasa politică a fost, mai ales, tema celui nesolidar dintre politicienii noştri, preşedintele. De altfel, discursul dumisale a fost un discurs electoral perfect, care-l califică drept singurul zoon politikon talentat din ţărişoară, conţinând şi o dimensiune optimistă, cumva obamaviană. Impactul a fost total, baia de mulţime aşijderea.

Sigur, putem întreba la ce bun solidaritatea dacă criza nu ne va afecta, dar nu te întrebi asta în timpul discursului, iar cei mai mulţi nu se întreabă niciodată! Asta nu l-a împiedicat pe preşedinte, nici pe ceilalţi oratori, care vedeau criza la dimensiuni mai mari, să evoce şi tema sacrificiului, poate mai psihanalizabilă. Cea mai puţin dispusă la sacrificii proprii dintre toate clasele politice ale lumii – şi nu e vorbă în vânt, fie şi dacă ne gândim la mărirea Guvernului în interesul clientelei, la pomenile de care s-au bucurat foştii şi actualii parlamentari de Crăciun, când noi aniversam „raţia de libertate“, la pensiile speciale şi la liota de privilegii primite la vreme de criză – explica poporului necesitatea sacrificiilor, prin vocile cele mai autorizate, preşedintele şi preşedinţii Camerelor!

Să coborâm cu peste 150 de ani în urmă şi să observăm generaţia Părinţilor Fondatori, cea care a făcut 1848, 1859, 1877, deci a urnit modernizarea României. Să propui atunci vot universal însemna să renunţi la privilegii. Să lupţi pentru şcolarizare generală însemna să dizolvi monopolul cunoaşterii. Să vrei împroprietărirea ţăranilor semnifica renunţarea la pământul tău, al familiei, al clasei tale sociale. Iar tinerii boieri ieşeni renunţau şi la privilegiul de a avea o capitală acasă! Azi, la vreme de criză, la ce
ar renunţa ciocoii noştri noi?

P.S. Ca de obicei, discursul dlui Geoană, deşi împănat cu gesturi şi retorică transatlantice, a strălucit prin inadecvare. Nu ştiu de ce, dar preşedintele PSD şi al Senatului nu pare la locul lui orice ar spune sau ar face!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155