caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

poeme

de (2-2-2009)

Cum plânge cerul în noroi…

Mă fulgeră tăcerile în gânduri
şi ochi-mi scapără-ntrebări
cum să opresc furtuna
născută între noi
din nepăsarea clipei?

… priveşte cerul nostru
– cum plânge în noroi –

din rănile durerii
curg ploile tăcerii
ca un potop de vorbe…

Mă biciuiesc cuvintele în gânduri
şi nu pot să opresc furtuna
ce-mi sapă-n ochii goi
o mare de tăceri…

o! zadarnic cauţi cerul
prin vălul greu de ploi!
ascultă-i plânsul în noroi
şi ruga, şi zbaterea
şi crezul…

o, de-ar putea,
s-aprindă iar scânteia –
în ochii noştri
răniţi de fulgere străine
ce-şi caută lumina
prin triste şi jalnice ruine…
ruine…
(din ciclul poeme becartiene)
……………………..

Ce trist viorile cântau

Ce trist viorile cântau
la ceas târziu în noapte
nici câinii vagabonzi nu mai lătrau
prea multe lacrimi
amarnic sângerau în şoapte:

„Să fi uitat iubito,
de minunata şi tandra întâlnire
când soarele şiret
se furişase în tainica-ţi privire!”
ah! şi rob ţi-am fost fără scăpare
şi lumea ca o dalbă floare
ţi-am aşternut-o la picioare.

Şi am pornit la braţ senini
spre ţărmul cald al fericirii
şi ne-am iubit…
şi ne-am jurat credinţă sfântă…
în zori, când m-am trezit
doar urma paşilor ţi-am mai zărit
şi inima-mi rănită
zadarnic căuta… o lacrimă a iubirii…

Ce trist viorile cântau
pe-un ţărm pustiu
unde a murit în zori… o stea…
şi câinii vagabonzi toţi mă lătrau
când sufletul mi te striga:
„Întoarce-te iubita mea,
iubita mea…”
………………………

Sirenele pregătesc cântece pentru începători

Ancorată la ţărm…
lotca leagănă – serafice vise –
stelele s-au strâns laolaltă
spălându-ţi trupul
în pulbere argintată…
vei fi dăruit sorţii – doar o singură dată!

Lotca aşteaptă…
valurile suspină, visând pe cel chemat –
nisipul sună a cântec
sub pasul lui uşor
uşor… ca un fluture speriat de zbor…

Largul priveşte răbdător
la „marea aventură”
a celui născut om
fără vrere –
făgăduit în taină de zei
apelor curgătoare, vântului
nemiloasei furtuni şi pământului…

Şi iată-l…
vâslind spre miazănoapte…
cu greu
scăpând de pânda adâncului
şi cu ochi dureros… cătând în depărtare
– ţărmul promis –
şi lumina adevărului
ce l-a osândit
la zadarnica trudă a „întoarcerii” –
în care
ca un biet muritor
a crezut…
…………………..

… Şi stelele s-au strâns laolaltă
undeva la capătul lumii
pe-un ţărm străin şi-ntunecat…
cu râvnă, credinţă
şi iubire căutat
de cel
a cărui trup de ne-recunoscut –
în pulbere argintată
e spălat
spre a renaşte curat
curat…

(din ciclul poeme becartiene)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28