caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Republica Moldova 2009 – sub semnul crizelor oportune

de (18-1-2009)

„Scris în chineză, cuvântul criză este alcătuit din două caractere – unul înseamnă pericol, iar celălalt înseamnă oportunitate”
(John Kennedy)

Anul 2009 se anunţă unul de criză pentru RM. Dincolo de cele prevăzute – contexte interne pre- şi postelectorale tumultoase, criza financiară globală – au apărut şi altele, cu efecte pe termen mediu şi lung. Din această perspectivă aparent sumbră, 2009 poartă în sine germenii unei oportune clarificări.

„Singur acasă” sau criza gazelor
O criză ca o lovitură de ciocan, deşi anunţată de ceva vreme. Pe parcursul ei, RM a fost rareori pomenită în dezbaterile internaţionale, deşi a fost afectată direct şi fără menajamente. Guvernarea s-a dovedit a fi un simplu spectator, căci, în lipsa unor proiecte demarate anterior (de ce?), nici nu avea ce face. La început a fost contemplarea tăcută şi confuză. Ulterior, guvernului RM nu i-a rămas decât să se bazeze pe bunăvoinţa Ucrainei – a cărei preşedinte şi-a amânat totuşi, în 2008, vizita la Chişinău. Kievul, pe post de pompier, aruncă găleţi de apă să stingă focul. Preţul acestui gest urmează să fie evaluat, financiar vorbind, ulterior („Gazprom” a propus Kievului să livreze gaze din rezervele proprii RM, grupul rus urmând să livreze, în schimb, echivalentul acestor volume Ucrainei).

Fireşte, gestul Kievului, indiferent cât de salutar, este un simplu paliativ. În realitate, RM nu are asigurată securitatea energetică, iar recenta criză a arătat dureros acest fapt. Lipsa de viziune şi ostentaţia guvernării de a crede că „cel mai iubit dintre parteneri” nu îi va putea face ei, RM, aşa ceva, au pus pe masa guvernării o notă de plată neîndurătoare. Un stat totalmente neapărat în faţa atacurilor energetice, fără proiecte pe termen mediu şi lung, lăsat la mâna ajutorului imprevizibilului vecin de la Est. Astăzi a venit, dar mâine?

A te face că nu vezi aceste lucruri este vinovat şi păgubos. E cam târziu aici să reluăm propuneri mai vechi pentru un „Nabucco bilateral”, adică proiecte de reducere a dependenţei energetice a RM faţă de spaţiul răsăritean şi cuplarea ei la spaţiul occidental. Dar Bucureştiul le-a pus pe masă la un moment dat (participarea la construcţia Centralei Atomoelectrice de la Cernavodă, accent sporit pe energia electrică, conectarea RM la reţeaua internă de gaz a României etc.). Toate au fost respinse. Criza a arătat că RM nu are – aşa cum nu a avut niciodată – soluţii concrete nici la problematica energetică, nici la capriciile partenerului rus.

Va fi aceasta o temă reală şi concretă de campanie?

Alegerile parlamentare sau şansa ne-jumătăţilor de măsură

Alegerile parlamentare constituiau preocuparea principală a Chişinăului, până la izbucnirea crizei gazelor. Dincolo de importanţa internă, alegerile au şi rolul de test european pentru RM, traseul ei ulterior fiind condiţionat de o bună prestaţie la acest capitol. Lipsa gazelor devine însă combustibil pre-electoral. Atmosfera era deja încinsă şi astăzi nu sunt semne că se va domoli. Dimpotrivă.
Numărul mare de partide de opoziţie, dificultatea întocmirii listelor de partid pentru „unica circumscripţie”, controlul tot mai accentuat al spaţiului public de către puterea politică, tonul arţăgos şi revendicativ al unor ONG-uri ivite peste noapte, eventuale schimbări legislative de ultim moment etc. – toate acestea anunţă un sezon electoral fierbinte. Norii negri pre-electorali încep să se vadă şi din altă direcţie. Graba Chişinăului de a identifica peste tot duşmani, obsesiv şi fără nuanţe, este mai degrabă sindromul crizei şi al disperării politice decât rezultatul analizei lucide. În aceste condiţii, totul devine posibil şi regulile de joc (europene) pot deveni caduce. În ciuda acestui fapt – sau poate tocmai de aceea – se creează premisele ca proiectele majore ale partidelor politice să nu mai fie lăsate la jumătatea frazei.
E vremea clarificărilor.

Dosarul transnistrean: şi fără gaz, şi cu banii luaţi

Nici dosarul transnistrean nu a fost închis până în prezent. Unii ar spune că din fericire, o „soluţionare” rapidă a dosarului putând produce , pe cale de consecinţă, aşa-numita transnistrizare a RM. Asta nu înseamnă însă că totul s-a oprit. De la participarea malului stâng al Nistrului în alegerile din aprilie – într-o formă sau alta – până la posibila recunoaştere a independenţei de către Rusia, toate opţiunile par să rămână pe masă.
Criza gazelor a atins, razant, şi problema transnistreană, cel puţin într-un punct. Cum s-a observat deja, „premierul rus Vladimir Putin nu a fost foarte afectat de datoria de circa 2 mlrd. USD a Transnistriei către „Gazprom”, însă nu s-a lăsat înduplecat când a venit vorba de Ucraina, care are datorii de 1,5 mlrd. USD”. Ce înseamnă asta? Nu doar că preţurile ruseşti nu au prea mult de-a face cu „piaţa” – asta o ştiam cu toţii. Ci că datoria Transnistriei atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capului RM, adică a cetăţenilor săi. Cine îşi face iluzia că, la un moment dat, această notă de plată nu va fi aruncată în faţa Chişinăului se înşală. Încă nu i-a venit timpul. Dar, la un moment dat, va veni. Cine o va plăti?

Mai mult. În condiţiile creşterii costurilor pentru menţinerea status-quo-ului – iar nota de plată pentru gazul transnistrean asta înseamnă -, soluţii de tipul „Hong Kong” sau „Taiwan” în relaţia cu malul stâng al Nistrului vor fi readuse, cu bună credinţă sau fără, în discuţie. Spunem readuse, pentru că ele nu au fost niciodată uitate. Recenta ieşire publică a unui fost ministru de Externe e provocatoare: „Cred că este în interesul factorilor politici, dar şi al societăţii civile din RM, să mediteze serios la posibilitatea unei decuplări a Transnistriei din graniţele statului – fie şi pe o perioadă determinată, timp în care ea ar intra sub un mandat de protectorat cu garanţii internaţionale” (Foreign Policy România, ianuarie – martie 2009).

O regiune care freamătă şi o criză oportună
Mult trâmbiţata, la un moment dat, „stabilitate” internă a RM se va dovedi, în 2009, inutilă în faţa instabilităţii contextului regional care se preconizează. Criza financiară, mai ales a Rusiei, este fundalul pe care se va petrece totul, indiferent de acţiunile administraţiei americane instalată după 20 ianuarie. Criza endemică în care va fi aruncată Ucraina – în care „bunii” şi „răii” se amestecă periculos – este al doilea element ce configurează peisajul în care se va mişca RM (Iuşcenko a ajuns la sub 3%, Ianukovici la 30%, iar imprevizibila Iulia Timoşenko, la 16,7%). Oboseala extinderii europene şi a Parteneriatului Estic va fi al treilea.
Şi totuşi, atmosfera pre-electorală internă şi externă nu e neapărat nefavorabilă. O clarificare era demult necesară şi, acum, în toiul crizei, este momentul cel mai propice ca ea să se întâmple. Odată şi odată, lumea politică de la Chişinău trebuie să se decidă, să aleagă şi să ne-o spună explicit.
Criza, din acest punct de vedere, este o oportunitate.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.160.105