caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Sami Sandhaus – Povestea unui miracol

de (18-1-2009)
1 ecou

În martie 1987 am plecat, împreună cu un grup de medici stomatologi din Israel, să urmez un curs de implantologie dentară, la Lausanne, în Elveţia. Auzisem deja despre Forum Odontologicum (actualul Forum Sevelin), institutul privat unde aveam să studiem, despre prof. Sami Sandhaus, unul dintre primii implantologi europeni, directorul acestui centru de perfecţionare profesională. Însă nu aveam nici cea mai palidă idee că, după douăzeci de ani, voi descoperi, în casa unui prieten, la Bucureşti, un alt Sami Sandhaus, pe care nici măcar nu-l bănuisem.

Dr. Sandhaus ne-a informat despre cercetările sale în domeniul implantologiei ceramice, ne-a demonstrat inconvenientele şi daunele folosirii metalelor în cavitatea bucală, îndrumându-ne totodată spre o nouă apropiere către funcţionalitatea aparatului dento-maxilar, prin definirea unei filozofii a reabilitării orale bazată pe patru principii – Fiziologie, Materie, Echilibru şi Funcţie – care m-au călăuzit în continuarea activităţii mele medicale.

De-a lungul anilor, Dr. Sandhaus a predat şi în Israel, dar drumurile noastre s-au încrucişat, surprinzător, la Iaşi, în cadrul unui congres organizat de Universitatea de Medicină, condusă de rectorul Vasile Burlui, abia în anul 2002. Avea acelaşi entuziasm pentru profesie, acelaşi zâmbet prietenos, aceleaşi energii inepuizabile, inventivitate, simţ al umorului şi deosebita capacitate de comunicare.

Acum un an, la o cină, în Bucuresti, descopăr într-un raft al bibliotecii prietenului meu, prof. Dan Slăvescu, o carte scrisă de Sami Sandhaus, „Capcanele şi miracolele vieţii”, tradusă din franceză de Didona-Veturia Ionescu, dupa ediţia originală din 2004, şi publicată de Editura Limes din Cluj, în 2006. Evident, mi-am însuşit-o şi, de curând, am citit-o pe nerăsuflate.

Transnistria – chinuri şi speranţe

Povestea vieţii lui Sami Sandhaus este epopeea unui supravieţuitor al Holocaustului, născut în 1927 la Cernăuţi, capitala Bucovinei, oraşel în care aproape jumătate din populaţie era de origine evreiască. Nu este un roman, ci o depănare de amintiri, împărţită în opt părţi, reprezentând tot atâtea faze din viaţa plină de suferinţe, de miracole, apoi de succese şi împliniri.

Plecând de la copilaria sa zbuciumată şi de la condiţia sa de evreu în Cernăuţi, orăşel cu diversitate lingvistică şi culturală, Sami Sandhaus ajunge la anul 1941 pe când avea numai 14 ani, punctând însă câteva evenimente istorice petrecute între anii 1930-1940 în România: dezvoltarea Mişcării Fasciste, apariţia Gărzii de Fier, a guvernului Goga-Cuza, care „orchestra persecutarea evreilor din România”, votarea legilor antisemite din 1937. Nu lipsesc din povestire Pactul Ribbentrop-Molotov, legat de soarta Basarabiei şi a Bucovinei şi atmosfera de teroare, care a însoţit retragerea armatei române.

Preluarea puterii de către Ion Antonescu şi alianţa sa cu Hitler, intrarea Armatei Române în Cernăuţi, la 6 Iulie 1941, înseamnă pentru copilul din oraş începutul calvarului, constituirea primului ghetou, şocuri timpurii care duc la pierderea candoarei şi asumarea unui tragic destin. De aici începe povestirea sa propriu-zisă, cu descrierea suferinţelor din ghetou, urmate de deportarea evreilor din Cernăuţi spre destinaţii necunoscute. Partea a treia, intitulată „Călătoria din infern spre neant”, relatează transportul în trenuri de vite, apoi marşul forţat până la Mărculeşti, unde condiţiile inumane, bolile, prezenţa morţii se fac tot mai simţite.

Împreună cu mama sa, bunicul, numeroşi bătrâni şi copii, Sami Sandhaus ajunge la Yampol, în Transnistria, unde au rămas doar cinci mii de suflete. În drum spre Berschad, oraş ucrainian între râurile Nistru şi Bug, adolescentul Sami se maturizează, mobilizându-şi resursele interioare şi speranţa de a învinge moartea, care îşi face simţită prezenţa pretutindeni. Dispar în jurul lui, în chinuri, bunicul său, rude, profesorii din şcoală, prieteni răpuşi de boli şi asasinaţi de soldaţi, români sau ucrainieni. Chinurile din Berschad, munca obligatorie, condiţiile mizerabile din acest lagăr de exterminare, cel mai crud dintre lagărele din Transnistria, sunt descrise amănunţit de către autor. Tânărul Sami învinge frica de moarte şi apatia generală, pierderea noţiunii timpului, „firescul” morţii, care la sfârşitul iernii anului 1942 redusese numărul celor douăzeci de mii de deportaţi la Berschad, din diferite locuri, la numai jumătate. Sami Sandhaus este supus la muncă forţată într-o fabrică de zahăr din Berschad, apoi la refacerea unui pod deasupra Bugului, unde trudeşte nouă luni.

În acest timp, se înfiripează o legătură specială între familia sa şi un ţăran român, Lazăr, care îi va ajuta să supravieţuiască. Când execuţiile evreilor devin masive, el le salvează practic viaţa lui Sami, a mamei sale şi a unui copil protejat de ei, facilitându-le evadarea. Cei trei ajung la Uman, unde se refugiază într-o colibă, în aproprierea mormântului rabinului Nahman din Breslav. Această ascunzătoare devine pentru Sami Sandhaus un simbol care îi întăreşte credinţa în Dumnezeu şi convingerea că a supravieţuit datorită binecuvântării acestui rabin.

De la Cernăuţi la Lausanne

Odată cu înaintarea Armatei Roşii, după victoria de la Stalingrad, autorul se întoarce la Cernăuţi, îşi internează mama în spital şi, ajutat de localnici, îşi reia studiile întrerupte. La liceul Ştefan cel Mare din Cernăuţi se îndrăgosteşte de Paula, pe care o va aminti în decursul întregii cărţi cu nostalgie şi durere.

În 1949, puţin după întemeierea statului, Sandhaus emigrează în Israel unde rămâne un an, timp în care îşi efectuează serviciul militar, apoi pleacă la Dusseldorf unde urmează cursurile Facultăţii de Medicină. Mai târziu se specializează la Institutul de Stomatologie al Universităţii Paris VI în Chirurgie şi Medicină Dentară.

Din acest moment începe cariera de implantolog şi chirurg maxilo-facial al dr. Sami Sandhaus. Se dedică cercetării în implantologie dentară fiind onorat cu Premiul UNESCO, brevetează primele implante ceramice, devenind celebru în întreaga Europă. Se stabileşte la Lausanne unde înfiinţează Forum Odontologicum, dezvoltând noi căi de reabilitare orală. Viaţa sa se împarte între Elveţia şi Franţa fiind numit Profesor Asociat la Institutul de Stomatologie al Universităţii Pierre şi Marie Curie, Paris VI. Din 1978 predă la Lausanne, la Paris, în Israel şi în multe alte ţări. Ajunge şi în România, la Bucureşti şi Iaşi, unde împărtăşeşte din cunoştiinţele sale. În 2002, invitat la Kiev reconstituie traseul suferinţelor, revenind la Berschad, la Uman, la Cernăuţi, regăsind unele locuri exact la fel cum le lăsase în urmă cu şaizeci de ani.

Un mesaj optimist

Cartea sa autobiografică „Capcanele şi miracolele vieţii”, un cerc pe care autorul îl închide cu trecutul său (deşi coşmarurile şi amintirile revin în permanenţă), se încheie cu capitolul „Pentru viaţă”, în care apar întrebări existenţialiste, reflexii asupra rolului speranţei şi al voinţei, de-a lungul existenţei sale: „Trebuie oare să suferi şi să iubeşti ca să apreciezi cu adevărat viaţa şi oamenii? Oare nu poate fi ocolită suferinţa?”(…)”Îmi place să simt că pot comunica cu oamenii şi că le pot dărui, cu ocazia fiecărei întâlniri, ceea ce mi-a rămas din sufletul de copil?”(…) „Oare ar trebui să îi mulţumesc vieţii că m-a făcut să trec prin acele încercări şi întâmplări fără de care nu aş fi putut să fiu ceea ce sunt?”(…) „Viaţa mi-a înapoiat cu prisosinţă ceea ce am dăruit. Am suferit mult, dar am şi iubit mult şi am fost iubit.”(…) „Numai dragostea şi frumuseţea ne vor salva. Atunci când eram adolescent, mama dorea mai mult decât orice pe lume să studiez la Facultatea de Medicină a Academiei din Cernăuţi. Vreau din toată inima să cred că, măcar în parte, visul ei s-a realizat.”

Când ne-am reîntâlnit acum câţiva ani la Iaşi, nu ştiam că Dr. Sami Sandhaus era un supravieţuitor al Holocaustului românesc, deportat în Transnistria, precum familia mamei mele. De când i-am descoperit cartea la Bucureşti, au trecut câteva luni până am putut să mă aplec asupra lecturii ei. Citind suferinţele sale am simţit într-un fel şi iadul prin care a trecut familia mea. De curând i-am telefonat, l-am anunţat că vreau să scriu un articol despre el şi cartea sa şi m-a bucurat să îl simt acelaşi optimist surâzător. Deşi cartea nu a fost distribuită în mod corespunzător în România, sper ca, prin ajutorul unui prieten, să fie tradusă în limba engleză şi să aibă recunoaşterea meritată, precum a dobândit-o în cariera sa profesională Dr. Sami Sandhaus.

Cititorilor de limbă romană din Israel şi din alte ţări le recomand cu drag „Capcanele şi miracolele vieţii” -Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006. „Nimic nu poate sta în calea voinţei!” este mesajul care răzbate din paginile autorului. Iar eu, ca fiu de supravieţuitori ai Holocaustului îi mulţumesc lui Sami Sandhaus pentru că şi-a aşternut amintirile, pentru curajul de a-şi retrăi durerile şi speranţele.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Liliana Popescu: (17-9-2011 la 01:49)

    foarte frumos scris si frumos gestul de a atrage atentia asupra cartii domnului Sandhaus

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.254.212