caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

Majorarea taxelor de acces în Transnistria criticată sever

de (5-1-2009)

Promo-LEX condamnă acţiunile unilaterale şi ilegale de percepere a taxelor pentru circulaţia persoanelor pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova

Contrar promisiunilor făcute recent de administraţia de la Tiraspol privind eliminarea taxelor de şedere în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, de la 1 ianuarie 2009 libertatea circulaţiei persoanelor în Transnistria rămîne a fi restricţionată. Începând cu această dată, persoanele au fost anunţate despre faptul majorării “taxei de migraţie” de la cca 10 (un dolar american) lei la 22 lei şi 28 bani constatîndu-se astfel agravarea situaţiei la acest capitol.

Anul 2008 a fost marcat de o relativă liberalizare a circulaţiei persoanelor (în special a cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în alte regiuni ale ţării) fiind eliminată “taxa pentru tranzitarea” regiunii. Chiar şi în aceste condiţii, Promo Lex a subliniat faptul că perceperea oricăror taxe pentru traversarea presupusului hotar de pe Nistru rămâne o problemă serioasă în vederea realizării drepturilor constituţionale şi constituie o încălcare gravă a dreptului la libera circulaţie şi respectiv a dreptului la proprietatea privată.

Astfel, sunt ignorate şi neglijate prevederile articolului 5 al.1 din Acordul cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, document semnat la 21 iulie 1992 de Federaţia Rusă şi Moldova. De asemenea, situaţia contravine chiar şi prevederilor “legislaţiei locale transnistrene” inclusiv declaraţiilor de intenţie formulate recent de admnistraţia regională.

Promo-LEX constată că perceperea “taxei” are loc fără existenţa unei “legi” locale clare şi previzibile. Mai mult ca atît, o astfel de “lege” nici nu a fost publicată sau adusă la cunoştinţa opiniei publice din regiune sau din ţară. Dacă în anul trecut erau prevăzute anumite “înlesniri” de timp şi pentru unele categorii de persoane care vizitează/tranzitează regiunea, momentan situaţia este incertă. Dubios este şi faptul că la unele “posturi de control” acestea nu se percep, fapt care indică la inexistenţa unei reglementări clare în domeniu şi poate duce la numeroase abuzuri din partea persoanelor care “sunt în drept” de a încasa astfel de taxe.

Menţionăm că această acţiune unilaterală a regimului ilegal de la Tiraspol contribuie la creşterea numărului de persoane ale căror drepturi sunt încălcate în această zonă dar şi la escaladarea nemulţumirii cetăţenilor. În consecinţă, faptul va avea drept efect autoizolarea şi în continuare a regiunii, va influienţa negativ procesul de negociere în problematica transnistreană şi va intensifica suferinţele populaţiei din regiune.

Salutăm reacţia Ministerului Reintegrării al Republicii Moldova şi eforturile depuse de către acesta în vederea stabilirii cauzelor.

Totodată, în acest context Asociaţia Promo-LEX solicită autorităţilor Republicii Moldova şi participanţilor la formatul de negocieri “5 plus 2” (OSCE, UE, SUA, Ucraina si Rusia) să intensifice eforturile în vederea căutării soluţiilor care ar garanta respectarea Acordului moldo-rus din 21.07.1992 şi a dreptului la libera circulaţie. În acest sens, considerăm necesară convocarea unei şedinţe Extraordinare a Comisiei Unificate de Control, cu participarea obligatorie a delegaţiilor de observatori din partea OSCE, UE, SUA şi Ucrainei, în cadrul căreia să fie examinată problema în cauză.

Asociaţia Promo-LEX a fost deja sesizată asupra unor astfel de abuzuri şi continuă să asigure asistenţă juridică gratuită persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate în regiunea transnistreană sau “zona de securitate”.

Departamentul Juridic al Asociaţiei Promo-Lex
5 ianuarie 2009

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Casa poetului Wolf von Aichelburg

Wolf von Aichelburg, Florin Predescu in Schwarzwald, 1987In urma saptamani am trecut prin parcul Sub Arini, un Central Park in...

Închide
18.216.94.152