ACUM.TV

Jean-Pierre Vallat (dir) «Mémoires de patrimoines»
(Memorii de patrimoniu), 2008
ISBN : 978-2-296-06501-7
320 pagini
32 euro
În colecţia « Itinéraires géographiques », Casa de editură L’Harmattan propune o culegere de colocvii-analize concrete referitoare la patrimoniul mondial din Franţa, Italia, Spania, Germania şi importanţa crucială a protejării, restaurării şi salvgardării siturilor culturale şi naturale din întreaga lume.
Volumul este alcătuit din trei mari părţi: prima, dedicată restaurării şi reabilitării monumentelor în baza documentelor de epocă, a izvoarelor scrise de la Abaţia Notre-Dame d’Aiguebelle, a arheologiei industriale la ZAC Paris Rive Gauche până la proiectul de restaurare Artecittà de la Roma; a doua, dedicată politicilor de patrimoniu de la planul local de urbanism al Parisului la turismul de patrimoniu actual spaniol; şi o ultimă şi importantă parte dedicată legislaţiei şi evoluţiei patrimoniului german, cu precădere oraşului Dresda anilor 1933-1945 în plină dezagregare a spaţiului urban sub semnul apocalipsei moderne, între distrugere, reconstrucţie şi inovaţie, a Berlinului între 1945-1989, sau a Hamburgului de la arealul hanseatic până la Harbourpolisul contemporan, cu intervenţii asupra fondului construit istoric.

Elaborarea acestui preţios material documentar a fost posibilă cu participarea următorilor specialişti renumiţi: Yves Bottineau-Fuchs, Anne-Gaël Dugua-Blanc, Eric Lehy, Clémence de Sainte Marie, Stefano Benatti, Jean-Claude Croizé, Peter Rupp, Nathalie Méraud, Martine Chaudron, Nicolas Walton, Marie-Claire Hoock-Demarle, Jochen Hoock, Adélaïde Cazés, Katharina von Bülow, Etienne François, Marie-Louise Pelus-Kaplan, Alain Pélissier, Vincent Demont si Jean-Pierre Vallat.

Jean-Pierre Vallat este profesor la Universitatea Diderot Paris şi cercetător la laboratorul Phéacie unde coordonează cercetările legate de arheologie, identităţi culturale, patrimoniu şi memoria civilizaţiilor şi a coordonat: « Racines et patrimoine », Errance, Paris, 1997 şi a participat la elaborarea lucrărilor « Enseignement du Patrimoine et construction identitaire des élèves », IUFM, Créteil, 2004 şi « Seine-Saint-Denis. Chantiers et mémoire, Paris, Autrement, coll. France n° 16, 1998.

De la Arcisse de Caumont, fondatorul arheologiei franceze, până la profesorul Jean-Pierre Vallat, eminent arheolog de renume mondial, patrimoniul construit şi cel imaterial, patrimoniul vernacular şi monumental, patrimoniul local, naţional, internaţional reprezintă stratigrafic, perenitatea unei identităţi, limbajul modern al civilizaţiei umane.

Ce dialog începe să se dezvolte prin prisma temporalităţii istorice în jurul spaţiilor şi teritoriilor şi mai ales, în jurul căror uzanţe democratice? Cum influenţează, afectează jocul politic actual intervenţiile mai mult sau mai puţin arbitrare asupra patrimoniului? Devine problematica patrimoniului o agoră autentică dedicată dezbaterilor ştiinţifice sau există o arie de incidenţă legislativă limitată la nivel comunitar? Experienta nefastă a conflagraţiilor mondiale ce au avut consecinţe grave în conştiinţa patrimonială europeană a declanşat o atitudine fermă din partea organismelor internaţionale? Situaţia afgană actuală a permis confirmarea ipotezei că patrimoniul este o invenţie occidentală sau declanşează percepţia corectă a continuităţii istorice unei civilizaţii? Putem limita distrugerile necontrolabile ale monumentelor istorice?
Semnarea de către statele membre UNESCO a Convenţiei patrimoniului mondial din 1972 a creat premizele dezvoltării unei atitudini responsabile asupra valorilor universale excepţionale a patrimoniului umanitar, astfel încât putem sublinia că, la această dată, Convenţia patrimoniului mondial a fost ratificată de 145 de state, Lista patrimoniului mondial cuprizând 878 de situri de o valoare inestimabilă, din care 679 situri culturale, 174 naturale şi 25 mixte.

Trebuie studiat cu deosebită atenţie cum şi în ce fel „Salvarea şi protejarea patrimoniului cultural tangibil şi intangibil pentru generaţiile viitoare pot avea loc doar printr-o articulare consistentă cu dezvoltarea economică, socială şi culturală a generaţiilor actuale” (Conferinţa internaţională organizată la Florenţa de UNESCO şi Banca Mondială, 1999).

Încă o dată şi din acest studiu comparat reiese că « faţă de amploarea şi gravitatea noilor pericole care le ameninţă, întregii colectivităţi internaţionale îi revine sarcina de a participa la ocrotirea patrimoniului cultural şi natural de valoare universală excepţională, prin acordarea unei asistenţe colective care fără a se substitui acţiunii statului interesat o va completa în mod eficace, considerând că este indispensabil să se adopte în acest scop noi prevederi sub forma de convenţii care să stabilească un sistem eficient de protejare colectivă a patrimoniului cultural şi natural de valoare universală excepţională, organizat într-o formă permanentă şi după metode ştiinţifice şi moderne » cum ne precizează de altfel şi textul Convenţiei patrimoniului mondial din 1972.

Aşa cum sublinia şi profesorul Jean-Pierre Vallat, coordonator al volumului « Mémoires de patrimoines » (Memorii de patrimoniu) : «Le patrimoine se gère, se protège, se restaure. D’où l’importance du droit, de statuts, des acteurs sociaux, des associations, des villes, des régions, des nations, de l’Unesco.»

Acest articol a fost publicat luni, 5 ianuarie 2009 la rubrica Libris.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.