caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

Casa poetului Wolf von Aichelburg

de (4-1-2009)
Wolf von Aichelburg, Florin Predescu in Schwarzwald, 1987Wolf von Aichelburg, Florin Predescu in Schwarzwald, 1987

In urma saptamani am trecut prin parcul Sub Arini, un Central Park in miniatura burgului revarsat in afara cetatii pe strazi pietruite pana sub arborii ocrotitori si molateci in toamne tarzii si primaveri timpurii.
O stradela cu vedere la parc ma repune in anii adolescentei si ai prieteniei cu scriitorul de expresie germana Wolf von Aichelburg. Strada N.D.Cocea nu s-a schimbat prea mult si casa preluata de cativa activisti de partid dupa emigrarea poetului e inca acolo. La inceputul lunii ianuarie scriitorul de origine austriaca ar fi implinit 97 ani.

Wolf von Aichelburg descinde dintr-o familie de seniori medievali, din ramura maximilienilor, purtand titlu de baron. A urmat liceul Brukenthal din Sibiu dupa care a studiat la Berlin, Dijon, Bucuresti iar in anii ‘40
imediat dupa Dictatul de la Viena, la Sibiu alaturi de confratii cerchisti Stefan Aug.Doinas, Ion Negoitescu, Radu Stanca, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman sa aveau sa reformuleze literatura neomodernista romana incercand gratie protectorului Eugen Lovinescu o disociere dintre etnic si estetic.

Wolf von Aichelburg a ramas in tara dupa razboi, fiind condamnat la ani grei de inchisoare politica la Poarta Alba, Aiud, Arad. Ar fi putut sa ramana in Occident intr-una din vizitele sale de dupa reabilitare, insa nu a facut-o intorcandu-se in tara (1974).

Wolf von Aichelburg s-a distins ca poet, dramaturg, compozitor de muzica simfonica si mai ales ca traducator al poeziei romanesti in limba germana (Ion Barbu, George Bacovia, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi etc), datorita unei migale de adevarat as al versificatiei.
Ca elev de liceu la doar 16 ani aveam sa ma bucur de privilegiul unei indrumari artistice din partea poetului de limba germana, repetandu-mi mereu ca poezia este un travaliu stilistic continuu, dar nu trebuie evitat lirismul, filonul essential al versului fara de care poemele nu vor dainui.

Admirator al poeziei lui Holderlin, Rilke si Valery si-a facut prezenta prin eseuri unice publicate in revista Secolul XX, Neue Literatur, precum si in presa internationala. Pe langa Emil Cioran cu care a purtat o indelungata corespondenta ( cu care era prieten de dinainte de ’40), se situa in contact epistolar cu Octavio Paz si Ernst Junger.

Von Aichelburg vorbea curent 9 limbi straine si dupa stabilirea sa in Occident in 1981, la Freiburg in Germania ( si nu in 1977 cum spune Wikipedia) avea sa calatoreasca necontenit de la Tel Aviv la Vancouver si New York.

Mediterana reprezinta pentru el o obsesie poetica. Spania si muzica lui De Falla raman elementele constituente existentei, viata ca o arena sau ca un spatiu circular sunt relevante intr-un volum de versuri aparut in 1987 poarta numele de Corrida (Gedichte. – Innsbruck : Wort-und-Welt-Verl., 1987. – ISBN 3-85373-104-X)
Wolf von Aichelburg s-a stins in august 1994 inotand in marea dintre coasta iberica si Mallorca, locuri parca predestinate sa-i devina loc de eterna odihna, ca in poemul lui Valery, Cimitirul marin („Acest prea calm Acoperis, pe care/Trec porumbei, sub pini si morti tresare;/Aci-n amiaza dreapta, mari scântei/Fac marea, marea pururea pornita./O, dupa-atâtea gânduri – ce ispita.Sa-ti pierzi privirea-n linisti largi de zei !”
In ciuda apartenentei sale germane poetul si marele om de cultura s-a considerat mereu sibian. Si in anii de dupa plecarea sa din tara a continuat sa scrie in limba romana si sa pastreze contactul cu multi dintre scriitorii sibieni.
Sa speram ca la Sibiu, candva se va gasi un moment de comerorare si de cinstire a personalitatii lui Wolf von Aichelburg si poate marmora infima, incrustata cu numele lui, macar la intrarea in casa parinteasca.
Inchei cu un poem dedicat mentorului si primului sprijin spiritual si caruia ii datorez o permanenta recunostinta:

E mult de la plecarea berzei,
nici o privire nu mai ridica luminile
spre painejenisul de funingine,
an de an se prabuseste tencuiala sic ate-un vis adus din
sud,
inaltul caolin innobiland modesta casa, imprejurimile,
a lasat vidul decupat – o amintire
prin care celelalte pasari se poticnesc in zbor.

Ninge
se acopera intreaga asezare dinspre poezie.
Somn bun, poate primvara te aduce…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.161.40.41