caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Spre un nou (următor) război al gazelor?

de (4-1-2009)
Alexandru BaltagAlexandru Baltag

Rusia şi Ucraina par a se îndrepta spre un nou (următor) război al gazelor după ce Gazpromul a întrerupt livrările de gaz destinate Ucrainei în urma eşuării tratativelor pentru un nou contract referitor la preţul la care Rusia va livra gaze Ucrainei în 2009, vechiul contract expirînd la 31 decembrie.

Situaţia energetică încordată dintre Rusia şi Ucraina denotă, în repetate rînduri, nişte semnale evidente atît pentru occidentali, cît şi pentru ucraineni. Printre altele, “războiul gazelor” ruso-ucrainean, avut loc cîţiva ani la rînd, nu este întîmplător şi surprinzător. Astfel, înainte de a trece la analiza propriu-zisă, aş dori să fac unele referinţe de ordin geopolitic în ceea ce priveşte (co)relaţia Rusia – Ucraina.

Ucraina, care nu a existat ca stat independent pînă la implozia URSS, reprezenta interfaţa europeană a Imperiului Rus şi apoi Sovietic. În aceste condiţii, Ucrainei îi revine rolul de pivot geopolitic, deoarece existenţa sa ca şi stat independent de Kremlin (independent în sensul strict al cuvîntului) contribuie la transformarea geopolitică a Rusiei. De fapt, geopolitic şi geostrategic Rusia nu poate fi în Europa, dacă Ucraina nu este în ea, însă Ucraina poate fi în Europa fără ca Rusia să fie în ea. În cele din urma, independenţa politică a Ucrainei şi o eventuală aderare a sa la UE şi NATO sperie Kremlinul, deoarece, în acest fel, geografia va împinge Rusia, într-o oarecare masură, în Asia, de Europa legînd-o doar relaţiile economice şi energetice. Acest fapt este inadmisibil pentru Federaţia Rusă, atît timp cît acest stat a jucat şi «mai joacă» un rol (geo)politic dominant în Europa pe parcursul ultimelor secole. Totodată, influienţarea acestui spaţiu din partea Moscovei reprezintă pentru Rusia un scut vis-à-vis de pericolul venit din Vest, mai cu seamă din partea NATO. Numai aşa se explică comportamentul negativ al Kremlinului faţă de Ucraina şi ultimele/permanentele disensiuni între aceste două state.

În acest context, este oportun sa-l cităm pe Zbigniew Brzezinski: “…făra Ucraina, Rusia încetează să fie un imperiu, dar, împreună cu Ucraina, mai întîi amăgită şi, apoi, subordonată, Rusia devine automat un imperiu”.
Pentru Rusia acest spaţiu este vital, în special Crimeea, deoarece cine deţine această peninsulă, deţine o poziţie cheie în regiunea Mării Negre. În plus, această regiune reprezintă «podul» de legătură cu Europa. Iată de ce o eventuală transformare a regiunii de prelungire europeană a Rusiei va fi dificil acceptată de Moscova.
Revenind la subiectul analizei, remarcăm faptul că comportamentul dur al Gazpromului faţă de Ucraina, care are impact negativ şi asupra statelor europene, are conotaţie de ordin (geo)politic şi (geo)economic şi are tangenţă cu orientarea pro-occidentală tot mai accentuată a autorităţilor oficiale de la Kiev. Federaţia Rusă aplică toate mijloacele existente pentru a-şi apăra interesele politice şi economice în regiunea respectivă.

Din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, Moscova dă de înţeles expres că nu o să accepte niciodată apropierea structurilor militare panoccidentale în imediata vecinătate. Astfel, şantajul energetic faţă de Kiev este doar un prim pas în scopul asigurării securităţii naţionale. Pe de o parte este un semnal pentru Occident privind extinderea influenţei sale spre Est (specialmente de ordin politic şi militar), care subminează interesul naţional al Rusiei în regiune. Pe de altă parte, aceste acţiuni reprezintă atenţionări permanente pentru Ucraina, determinînd-o să-şi revadă propria poziţia vis-à-vis de aderarea sa la NATO. Tot aici, urmează a fi menţionată intenţia Moscovei de a influienţa situaţia politică internă din Ucraina în favoarea sa, care este instabilă din cauza unor diferenţe de poziţii şi disensiuni dintre Preşedintele Iuşcenko şi Prim-ministrul Timoşenko.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, aceasta încearcă din greu să limiteze prezenţa Gazpromului pe piaţa sa internă, însă, experţii susţin că în 5-6 ani fiecare stat din Europa va trebui să coopereze cu gigantul rusesc. Va fi o necesitate pentru a nu rămîne fără gaz.
Întorcînd moneda pe altă parte, observăm nuanţa energetică şi economică a conflictului. Amintesc că cearta dintre fraţii slavoni a (re)apărut din cauza neînţelegerilor privind stabilirea noului preţ la gaz, la tranzit şi refuzul din partea Naftogaz de a plăti penalităţile pentru restanţele la plata gazelor faţă de Gazprom, care constau în 614 milioane USD. Deci, asistăm la presiuni puternice de ordin economic din partea Rusiei faţă de Ucraina, în timp ce această ţară este într-o situaţie economică dezastruoasă din cauza crizei financiare mondiale, fiind nevoită să apeleze la împrumuturi externe.

Pe lîngă interese (geo)politice şi (geo)strategice, presiunile Kremlinului asupra Kievului urmăresc şi anumite scopuri economico-energetice. Este vorba de dorinţa inevitabilă a Gazpromului de a achiziţiona infrastructura energetică ucraineană. Prin cei 35.200 km de conducte din Ucraina, Gazprom livrează anual 120-130 de miliarde de metri cubi, concernul rus fiind vital interesat în a-şi asigura controlul asupra sistemului de transport din Ucraina. În ciuda insistenţelor Rusiei, Ucraina refuză să cedeze controlul asupra sistemului de conducte companiei Gazprom, parlamentarii Ucrainei adoptînd, în acest sens, şi o lege care interzice vînzarea sau înstrăinarea în orice fel a acestui sistem de conducte unei alte ţări.

Încordarea dintre Kiev şi Moscova constituie motiv suplimentar pentru Rusia de a avertiza, în repetate rînduri, statele UE despre instabilitatea şi insecuritatea tranzitului de resurse energetice via teritoriului ucrainean. Aici trebuie să atragem atenţie asupra faptului că în prezent Ucraina asigură 80% din exportul de gaze din Rusia spre UE sau circa o cincime din gazul importat de UE. Astfel, conflictul energetic ruso-ucrainean se rasfrînge direct asupra UE, fapt demonstrat prin scăderea volumului de gaze livrate ţărilor membre ale UE şi vizita actuală a delegaţiei ucrainene în capitalele ţărilor UE pentru a discuta despre problema gazului.
Rusia doreşte încurajarea UE pentru a participa mai activ în cadrul proiectelor North Stream şi South Stream. În această ordine de idei, ar trebui să îndreptăm privirea asupra proiectului ruso-european South Stream, care ar putea întîmpina piedici. Problema este că porţiunea marină traversată de gazoduct trece prin zonele economice ale României şi Ucrainei. Aproape tot traseul South Stream este dispus în perimetrul platoului continental al Ucrainei, o parte trecînd pe platoul românesc. Kievul ar putea întîrzia realizarea proiectului pentru a primi un nou instrument de presiune asupra Moscovei şi a negocierilor vizînd livrările de gaze naturale.

Din cele menţionate mai sus observăm că Ucraina este incontestabil o zonă de contrast, constituind un teatru unei lupte de influienţă dintre marii actori. În prezent două părţi ale lumii, Occidentul şi Rusia, îşi construiesc concepţiile lor strategice, politice şi economice în regiune, ţinînd cont de spaţiile adiacente ale Ucrainei. Consider că un consens pe termen scurt dintre părţi este mai mult ca probabil. Or, este posibil că acest „mariaj” va fi consolidat de unele angajamente din partea subiecţilor implicaţi, care se aşteaptă a fi negociate. Însă, succesul acestor negocieri este imprevizibil, cu atît mai mult durata lui, dacă luăm în consideraţie condiţiile actuale de pe scena internaţională.

Alexandru Baltag este Magistru în Relaţii Internaţionale

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Ionic: (4-1-2009 la 00:00)

    Cine poarta vina pentru actualul “război al gazelor”? – Desigur, mai intai cei care intenţionat au tot amânat încheierea din timp a unui nou contract, aşteptând in sprijin condiţii de forţa-majora dictate de intemperiilor iernii, sărbătorile de An Nou si de Crăciun ortodox. S-a mizat pe „spectacol politic” de maxima audienţa prestat de doi actori contrapuşi pe scena politica europeana si, principalul, pe intervenţia „salvatoare”in punctul culminant al disputei a celui de-al treilea actor – Uniunea Europeana.
    Poate greşesc, sa-mi fie cu iertate, dar eu as zice ca o buna parte din vina ii revine anume UE, care de la primele semne de divergenţa intre parţi n-a intervenit prompt si nu si-a expus cu claritate poziţia sa obiectiva, aşa cum o face acum.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.141.12