caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Laboratorul de stratageme al Partidului Comuniștilor

de (4-1-2009)

Rezultatele sondajelor autohtone care au abundat la finalul anului curent prevăd un destin electoral trist pentru guvernarea comunistă comparativ cu scrutinele anterioare. Situaţia creată nu decepţionează însă deloc Partidul Comuniștilor (PCRM), care din contra manifestă o convingere excesivă în privinţa victoriei la alegerile din 2009. În pofida numeroaselor dezavantaje ale comuniştilor, aceştia continuă să beneficieze de circumstanţe obiective şi subiective cu potenţial necesar pentru a înclina balanţa în favoarea sa în viitoarele alegeri. Interesele „corporotiste” individuale ale conducerii comuniste şi angajamentul faţă de anumiţi actori externi marchează în mod deosebit comportamentul PCRM înainte de alegeri. Stratagemele proiectate şi realizate de comunişti cu sprijinul aliaţilor lor interni şi externi sau fără de aceştia i-au în calcul următoarele considerente:

• Preşedinţia RM în cadrul CSI şi “sărbătorirea a 650 ani ai statalităţii moldoveneşti”. Pe plan extern guvernarea comunistă mizează pe preluarea conducerii de către RM în instituţiile statutare ale CSI, pentru a recăpăta încrederea electoratului rusolingv şi a emigranţilor moldoveni din Rusia şi alte state din CSI. Planurile guvernării comuniste de a celebra 650 ani ai statalităţii moldoveneşti, în special în mediul rural, ar putea fi folosită de către PCRM pentru a se lansa mai facil în campania electorală şi cu scopul de a converti frustrarea sau distanţarea alegătorilor din raioane în capital electoral pro-comunist.

• Omiterea deliberată a zilei alegerilor electorale. Fracţiunea comunistă majoritară din cadrul Parlamentului face tot posibilul pentru a amâna demararea campaniei electorale, intenţionând să se pronunţe asupra acestui subiect în luna ianuarie a anului 2009. Această situaţie defavorizează partidele de opoziţie, care sunt lipsite de posibilitatea de a se antrena efectiv în acţiuni bine planificate şi încorporate în timp. Efectul acestei acţiuni ar putea fi de o natură esenţială pentru bilanţul scrutinului din 2009, căci PCRM prin intermediul mass-mediei controlate a dat start neoficial campaniei sale electorale.

• Mesajul pro-UE şi pro-Rusia. Echilibrul resimţit în retorica PCRM-ului vizavi de integrarea europeană şi parteneriatul strategic cu Rusia este o altă stratagemă subtilă a actualei guvernări prin care se încearcă convergerea procesului de integrare europeană cu aprofundarea dialogului cu Moscova. Aceste manevre ar putea contribui la antrenarea unor anumite segmente ale electoratului moldovenesc. Or, informaţia despre posibile înţelegeri dintre Voronin şi Medvedev privitor la atenuarea efectelor crizei financiare asupra sectoarelor reale ale economiei ruse pentru emigranţii moldoveni (o parte din muncitorii moldoveni antrenaţi în activităţi de construcţie ar putea fi prevăzuţi în proiectele de construcţie dezvoltate de guvernul rus, cum ar fi pregătirile pentru Olimpiada de iarnă de la Soci, 2014 etc.). Pe lângă aceasta, PCRM-ul cu regularitate recurge la gesturi anti-româneşti, ceea ce accentuează în mod latent nivelul pozitiv al relaţiilor cu Rusia (comuniştii folosesc deseori principiul “balanţei” în raport cu Occidentul şi România, pe de o parte şi Rusia şi CSI, pe de altă parte). Adiţional, elemente particulare ale factorului rusesc sunt acţionate de PCRM împotriva opoziţiei din RM (problema gazelor naturale este cu abilitate manipulată de exponenţii guvernării comuniste sau a aliaţilor lor pentru a diminua imaginea primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte PL) Mai nou, în campania electorală din 2009, PCRM-ul va combina mesajul pro-european cu cel pro-rus, pentru a-şi asigura o atitudine moderată şi permisivă din partea UE la adresa calităţii guvernării comuniste. Prin acest intermediu, comuniştii doresc să banalizeze retorica electorală pro-europeană a opoziţiei, asigurându-şi condiţii egale cu cele ale partidelor opozante în lupta pentru accederea în viitorul Parlament.

Ecouri

  • Alexe Leahu: (4-1-2009 la 00:00)

    Toate stratagemele comunistilor pentru alegerile din 2009 ar putea fi, lesne, date peste cap de efectele crizei economice mondiale asupra leului moldovenesc (acuma dubios, prea dubios de tare fata de USD si EURO), dar si a cresterii inflatiei, efecte care se vor resimti, foarte probabil, inaintea de data (nefixata) a alegerilor. De la opozitie nu ma astept sa fie eficienta in contracararea acestor stratageme dat fiind gradul ei inalt de dezbinare. Atat partidele de la putere cat si cele din opozitie necesita, in egala masura, o inoire capitala prin aparitia unor lideri tineri, asupra carora nu mai apasa un trecut comunist. Lucru care se va intampla, poate spre alegerile din 2013.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Primul zbor cu cu ajutor umanitar catre Gaza

Doua aviane transportoare C-130 apartinind fortelor aeriene elene au decolat de pe aeroportul militar de linga Pireu cu destinatie Tel-Aviv....

Închide
3.236.112.101