Citeam mai deunăzi că în orăşelul Sokolov, din Cehia, s-a construit un pod peste drumul ce traversează parcul din centru, în valoare de 10.000 euro, pentru uzul veveriţelor protejate.
Pe bani UE, bineînţeles. Momentan numărul utilizatoarelor este fix trei, dar se speră ca în viitor să mai fie aduse şi altele, tot pe vreun proiect UE. Aş fi fost tentat să spun că e cel mai bun exemplu pentru cât de aiurea se pot cheltui banii publici în Estul Europei, dar n-aş fi corect. În Sokolov măcar există nişte veveriţe – multe, puţine – care folosesc podul în mod onest. Care este însă utilitatea ciupercăriei de agenţii şi autorităţi care în România se ocupă, chipurile, de programe pentru tineret, n-am reuşit niciodată să pricep.
Afară, bineînţeles, de a produce din când în când scandaluri, ca deunăzi, când Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT) a fost acuzată de deturnarea a 1,6 milioane euro. Admit din start că nu sunt imparţial: dintotdeauna am zis că programele astea sunt bani aruncaţi pe gârlă. De regulă, o gaşcă de tineri şmecheri şi fără ocupaţiune precisă – ştiţi genul, organizaţie de tineret a partidului X – se învârt de excursii la diverse seminare inutile şi trosneli prin discoteci pe banii mei şi ai dv., după care revin pentru odihnă pe leafă bugetară, la centru sau la direcţiile judeţene, unde continuă să producă limbă de lemn activistică. Lucru recunoscut recent şi de fostul preşedinte al Camerei, dl Bogdan Olteanu, pe care tind să-l cred în privinţa asta, pentru că ştie ce vorbeşte, după atâţia ani petrecuţi în mişcarea politică de tineret.
Această iederă bugetivoră nu are tulpină unică, ci este ramificată şi frunzoasă: pe lângă agenţia menţionată, există separat şi o Autoritate Naţională pentru Tineret (ANT), cu filiale în fiecare judeţ, plus o puzderie de fundaţii pentru tineret, declarate de utilitate publică, deci înghiţind subvenţii directe sau indirecte. (Un exemplu fiind reţeaua cvasi-interlopă, sprijinită de o doamnă parlamentar, ce funcţionează ca paravan imobiliar şi încearcă să preia clădirea în care funcţionează GDS şi Revista „22“.)
Dacă Europa vrea să finanţeze aşa ceva – şi adevărul e că vrea, fiind şi la Bruxelles destui birocraţi care se chinuiesc să-şi inventeze obiectul muncii – n-are decât. Ce e în România depăşeşte totuşi standardul european de risipă şi nesimţire. Să mă trăsnească dacă pricep la ce ne trebuie nouă şi ANSIT, şi ANT, fiecare cu preşedinţi, directori, departamente administrative şi birouri în teritoriu, din moment ce ambele nu fac decât copy-paste după atribuţiile altor instituţii. Se flutură câte o ficţiune precum „pregătire antreprenorială“, „educaţie profesională“, „cursuri de calculator“, „informare şi sprijinire tineri“, ca şi cum pentru instruire n-am avea deja un sistem de educaţie, tot bugetar, care chiar pe tineri îi are ca ţintă, iar alături reţeaua Ministerului Muncii pentru formare profesională continuă. Sau ca şi cum funcţionăraşii obscuri la care mă refer ar putea să predea altfel de antreprenoriat decât cel politicosinecurist. Bursele, câte sunt, se pot derula bine-mersi prin şcoli şi universităţi; cercetare pe problemele tinerilor se poate contracta mai ieftin şi transparent cu centre specializate. Dacă vrem să încurajăm tinerii din rural să devină fermieri, există deja reţeaua de programe a ministerului de profil; n-avem decât să includem acolo încă o prioritate bugetată.
Cu alte cuvinte, stimularea concretă a tinerilor prin proiecte şi programe se poate face sectorial, după caz, fără a crea instituţii paralele şi inutile doar pentru o categorie specială de beneficiari. Iar vacanţe tematice şi de divertisment (pardon, „schimburi“) organizează, slavă domnului, agenţiile de turism. Dacă vrem chiar asta, putem face un program de subvenţii pentru tabere (însă şi asta există deja, la Educaţie). Ca atare, nu se poate găsi un rost logic al acestor structuri guvernamentale duplicative. Se vede că unde Europa zvârle bani pe fereastră cu o mână, noi trebuie să zvârlim cu două.
Culmea tupeului a fost atinsă acum vreo doi ani, când pe pagina de web a ANT era promovată vizibil o agenţie de modele, cu secţiune de copii şi galerie de poze evocatoare, totul sub lozinca „ANT în colaborare cu… organizează preselecţii pentru Manechin-Fotomodel. Eşti tânăr? Ai autoritate! ANT şi… te trimit în străinătate! Nu se percep taxe! Tu poţi fi ambasadorul nostru în lume!“. Cool. Ce diferenţă interesantă de stil şi cultură: pe când birocratul ceh ia un aer kafkian şi construieşte poduri pentru veveriţe stresate, ăla român e jovial, umblăreţ şi duce şcolăriţe la produs.
Mie mi se pare că, dacă nu vrea să se pomenească iar cu asemenea scandaluri în poală, dna Iacob-Ritzi, noua titulară a portofoliului Tineret şi Sport, ar trebui să aibă ca principal obiectiv de guvernare demantelarea acestor structuri publice inutile şi înlocuirea lor cu un mult mai ieftin comitet de selecţie care să se întrunească periodic şi să finanţeze proiecte propuse de organizaţii de tineri, dacă tot e să dăm nişte bani. Dacă face asta, dânsa ar deveni pentru mine un exemplu european de bună practică: un ministru care îşi desfiinţează singur departamentul, îndeplinind astfel promisiunea de eficientizare şi reformă a statului.
Acest articol a apărut inițial în Evenomentul Zilei evz.ro