caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Un imperativ moral: a şti să alegi între bine şi rău

de (4-1-2009)

Intrăm într-un nou an cu speranţa că va fi mai paşnic şi mai generos decât cel care s-a scurs.

Şi totuşi aflăm veşti terifiante privind ororile din Congo, Darfur, Somalia. Editura Curtea Veche a publicat recent, în cadrul colecţiei „Constelaţii“, în traducerea lui Catrinel Pleşu, volumului Slavenkăi Drakulici, Nu ar face rău nici unei muşte. În cuvintele sale de susţinere, Andrei Pleşu scrie despre „farmecul sângeros“ al volumului: „Slavenka e în acelaşi timp tandră şi intransigentă, înţelegătoare şi nemiloasă. Suita de portrete pe care o oferă echivalează cu o întreagă bibliotecă de etică sau de filosofie a istoriei“. Cartea binecunoscutei scriitoare şi ziariste croate, care trăieşte acum în Suedia, este o invitaţie la reflecţie asupra destinului puterii şi pasiunilor tribalist-nihiliste în secolul lagărelor de concentrare. Trebuie făcută o importantă precizare: autoarea croată a fost o critică acerbă a regimului generalului Franjo Tudjman, fiind atacată, împreună cu alte intelectuale democratice, drept una dintre „vrăjitoarele din Zagreb“.

Păşind pe urmele celebrei gânditoare politice Hannah Arendt, autoarea ne ajută să înţelegem fenomenele de rinocerizare atât de specifice universului totalitar. Această apariţie editorială este inedită deoarece este consacrată proceselor din cadrul Tribunalului Internaţional de la Haga împotriva celor acuzaţi de a fi comis crime împotriva umanităţii în timpul războaielor ce au urmat dezintegrării Iugoslaviei. În pofida interesului imens faţă de acest subiect, în România există foarte puţină literatură disponibilă pentru descifrarea complexităţilor fenomenelor implicate de asumarea şi judecarea genocidului din Europa de Sud-Est. Nu în ultimul rând, acest volum este cu atât mai actual cu cât, doar acum 5 luni (18 iulie 2008), s-a reuşit, după atâţia ani, arestarea lui Radovan Karadjici, fostul lider al sârbilor din Bosnia-Herţegovina.

Pornind de la conceptul arendtian de „banalitate a răului“, Drakulici ne oferă un tablou al aparentei normalităţi a criminalilor de război. Într-un articol publicat în Dilema Veche, Slavenka Drakulici reafirmă perplexitatea provocată de prejudecata încetăţenită legată de necesitatea unei deviante evidenţe în identificarea făptaşilor actului genocidar. Ea scrie: „Criminalii de război se trag din toate straturile societăţii, au tot soiul de biografii. Sunt academicieni, scriitori sau mecanici, chelneri, funcţionari de bancă sau ţărani. E greşită… premisa că oamenii educaţi, sofisticaţi – pentru Dumnezeu, artişti! – au standarde morale superioare, mai înalte decât cele ale oamenilor de rând. Şi apoi, iarăşi şi iarăşi, vedem că din punct de vedere etic şi moral ei nu se deosebesc de noi“. Ambivalenţa naturii umane, balanţa fragilă dintre decenţă şi monstruozitate sunt realităţi inevitabile, dar ele nu implică resemnare ori capitulare. Eseista croată atrage atenţia asupra faptului că „fiinţele umane pot la fel de bine să producă răul sau binele. Dar avem posibilitatea de a alege.“ Politica urii şi a exterminismului reprezintă opţiunile care consacră Răul. Urmând această cale, personaje banale pot deveni peste noapte asasini sadici. În contextul destrămării structurilor unei societăţi, extremismul nu poate avea ca rezultat decât gropi comune.

În acelaşi timp însă, existenţa şi ascensiunea politică a unor indivizi precum Miloşevici, Tudjman, Karadjici, Mladici sau Zeliko Raznatovici-Arkan sunt şi expresia unei patologii genocidare colective. Miloşevici a fost ales de trei ori de sârbi, Tudjman a murit preşedinte, iar Karadjici este imposibil de etichetat drept un sociopat izolat. Arestarea şi judecarea liderilor politici şi militari implicaţi în carnagiul din fosta Iugoslavie sunt, conform autoarei croate, o şansă de a întoarce „o pagină care nu este albă“. Tribunalul Internaţional de la Haga a fost, este şi va fi în continuare o arenă unde se poate afla adevărul. Cu ajutorul acestei arbitrări din exterior, sârbii, croaţii, bosnjacii pot continua dificilul proces de asumare a unui trecut vinovat, dar şi traumatic.

În intervenţia sa cu ocazia arestării lui Karadjici, scriitoarea croată remarca: „Fără adevăr nu există dreptate, dar în situaţia acestor războaie, dacă nu se va face dreptate nu vom afla adevărul“. Acest postulat este aplicabil oricărei experienţe, în secolul XX, de crime împotriva umanităţii. În cazul României, este fundamental procesul de analiză a fenomenului totalitar comunist. Nu numai pentru a găsi vinovaţi, care sunt încă printre noi, dar, în primul rând, pentru a ne asuma responsabilitatea faţă de propriul trecut. Rostirea adevărului aduce cu sine procesul de reflecţie şi expiaţiune care ne impiedică să ne refugiem în indiferenţă, cinism şi stupidă bonomie. „Banalitatea răului“ nu înseamnă normalitate. Fetişizată conceptual, ea reprezintă o capcană întinsă observatorului, paralizându-i capacitatea de a percepe permanenta încălcare a drepturilor umane, anihilarea demnităţii şi libertăţii individuale. Lecţia fundamentală pe care o propune volumul Slavenkăi Drakulici este aceea că aparenta placiditate, chipul anost al monstrului nu trebuie să ne facă să uităm permanenta sa situaţie de ilegitimitate şi criminalitate.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28