caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Europa polarizată geo/politic

de (4-1-2009)

Uniunea Europeană păşeşte în noul an cu o serie de probleme sistemice legate de Tratatul de la Lisabona, staţionarea scutului american antirachetă în Europa Centrală, tendinţele pro-ruse în politica externă a mai multor state europene, efectele crizei financiare etc. Totodată, caracterul deficitar al integrării elitelor politice şi a populaţiei din statele ultimului val al extinderii al UE (Polonia, Cehia, Romania, Bulgaria etc.) riscă să contureze discrepanţa dintre Noua şi Vechea Europă. În timp ce inerţia energiilor pe de o parte “natocentriste”, iar pe de altă parte, “eurocentriste”, din cadrul statelor CSI ale viitorului Parteneriat Estic, conduce la dezvoltarea unor guvernări extrem de volatile şi vulnerabile faţă de influenţa rusă din regiune (RM, Ucraina, etc.). Victoria democratului Barack Obama la alegerile americane din 4 noiembrie a.c. şi noua administraţie de la Washington ar putea înclina balanţa în favoarea restabilirii dialogului trans-atlantic diminuat de preşedinţia lui G.W. Bush, pregătind terenul pentru o destindere a relaţiilor ruso-americane în dosarele critice privind elementele scutului american anti-rachetă şi extinderea NATO. Cu toate acestea, emergenţa pe plan extern a Moscovei, propagarea modelului rus de democraţie “suverană” pe un areal tot mai mare al spaţiului post-sovietic, tendinţele de subordonare a agendei politice de către diverse grupuri politice din statele cu aspiraţii europene, incapacitatea UE de a influenţa situaţia politică din vecinătatea sa, stoparea proiectelor de euroatlantizare din Europa de Est, ar putea determina nu doar falimentarea politicilor europene referitoare la relaţionarea cu statele din vecinătate, dar şi afectarea indirectă a politicilor de extindere, cauzând anumite dereglări şi la nivelul construcţiei unei politici externe europene comune, omogene şi de orientare “pan-europeană”.

Divizarea dintre NOUA şi VECHEA Europă există sau nu…

Divergenţele de interese între membrii UE în privinţa vecinului de Est au fost confirmate de câteva circumstanţe esenţiale. Aprofundarea relaţiilor ruso-comunitare în baza unui cadru juridic reînnoit, prin prisma războiului din Caucaz, a pus pe poziţii ostile aliaţii Georgiei din UE şi partenerii strategici ai Rusiei în materie de cooperare în domeniul comerţului, energiei etc. Examinarea posibilităţii acordării MAP (Membership Action Plan) Ucrainei şi Georgiei, precum şi relansarea colaborării cu NATO după invazia militară a Rusiei asupra Georgiei au generat alte dezbateri dintre statele UE prietene şi non-prietene ale Rusiei. Chiar dacă la prima vedere a fost atins un consens dintre acestea, oricum discrepanţele dintre reprezentanţii Noii şi Vechii Europe nu s-au epuizat, deoarece Ucraina şi Georgia au fost lipsite de MAP, iar Rusia nu a fost sancţionată nici într-un fel pentru acţiunile militare împotriva Georgiei. În prezent, subiectul privitor la Georgia decade constant de pe agenda politică a statelor europene din cauza probelor multiple defavorabile versiunii oficiale a Tbilisi privitor la cauzele şi cronologia conflictului militar din Osetia de Sud. La aceasta se mai adaugă intensificarea criticii la adresa conducerii georgiene, în special a lui Saakaşvili, nu doar din partea unor oficiali europeni, dar şi din partea SUA, principalul aliat al acestuia din rândul statelor occidentale (Deşi, acţiunile lui Saakaşvili sunt tot mai des denunţate de oficialii europeni, aceştia rămân consecvenţi vizavi de problema teritorială a Georgiei, dezaprobând vehement acţiunile Rusiei focalizate pe promovarea activă a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.)

Cu toate acestea, dezbaterile privitor la extinderea NATO spre Est posedă un potenţial enorm pentru păstrarea unor poziţii eterogene în cadrul UE. Or, Polonia şi Ţările Baltice, cu eventuala susţinere din partea Marii Britanii şi a SUA, vor continua să insiste asupra necesităţii atragerii Ucrainei în programe de cooperare intensivă cu NATO, referindu-se la precedentul Georgiei şi agresivitatea crescândă a Rusiei pe spaţiul ex-sovietic. Lipsa de unitate pe marginea acestui caz va constitui pe termen mediu şi lung o sursă de animozitate între statele europene profund marcate de trecutul lor socialist şi/sau sovietic şi cele care au renunţat la trecutul istoric conflictual prin reconciliere. Or, proximitatea de Rusia şi amintirile profund înserate în conştiinţa politicienilor din noile state europene (cu excepţia Ciprului, Maltei şi Sloveniei) sunt catalizatorii principali în ce priveşte menţinerea unor disparităţi în cadrul UE divizate după principiul abordării istorice în NOUA şi VECHEA Europă.

NOUA Europă pro-rusă şi eurosceptică?

În rândul noilor state europene se prefigurează o situaţie nouă în care există nu doar state “natocetriste” (pro-americane) şi eurosceptice, dar şi pro-ruse. Această categorisire rezultă în primul rând din comportamentul actorilor politici interni, care de obicei determină orientarea externă şi dispoziţia internă a mediului politic şi public. Retorica şi demersurile politice ale statelor din NOUA Europă denotă o legătură cauzală dintre nivelul scepticismului faţă de UE şi intensitatea caracterului pan-european al politicii lor externe. Însă, pe lângă vectorul extern orientat către SUA, în rândul statelor europene apar cele cu tendinţe pro-ruse.

Astfel, Cehia renumită prin politica sa destul de loială faţă de Washington, este una din cele mai eurosceptice ţări din UE. Datorită unor grupuri aparte de politicieni cehi reticenţi faţă de proiectele europene, este ameninţată viitoarea reformare a UE, ca urmare a lipsei actului de promulgare a Tratatului de la Lisabona de către preşedintele ceh, Vaclav Claus. Spre deosebire de aceasta, Bulgaria care se confruntă cu serioase probleme la capitolul îndeplinirii angajamentelor faţă de Comisia Europeană în privinţa luptei împotriva corupţiei, este tentată să-şi redifinească vectorul politicii externe în favoarea apropierii de Moscova (această dispoziţie a clasei politice are un substrat financiar, determinat de posibila retragere a unor fonduri europene sub incidenţa nivelul alarmant al corupţiei şi de eventualitatea substituirii lor cu surse financiare de provenienţă rusă).

Contrar primelor două exemple, măsurile adoptate de Bruxelles pentru a susţine economiile altor state din Noua Europă (Ungaria, Lituania) în timpul crizei financiare reprezintă investiţii politice în ce priveşte statornicirea unor agende a politicii externe favorabile aprofundării proceselor integraţioniste din cadrul UE (“pan-europene”). Concesiile Bruxellului şi respectiv a greilor UE în relaţie cu Polonia (pe marginea implementării de către aceasta a prevederilor UE în privinţa luptei cu schimbările climaterice) ar putea de asemenea determina tot mai mult politicienii polonezi să se asocieze curentului pan-european, limitând imixtiunea actorilor politici “pro-americani” în formarea agendei politicii externe. O contribuţie şi mai semnificativă la consolidarea acestei direcţii ar putea să o aibă posibila renunţare a SUA de a desfăşura în Cehia şi Polonia elemente ale scutului său antirachetă proiectat pentru prevenirea unor atacuri cu bombă din partea Iranului (şi nu numai).

Vecinătatea Europeană oscilantă în raport cu UE

Incoerenţa mesajului european al statelor din vecinătatea europeană constă în existenţa unor diverse alternative de manevră externă pentru conducerile lor politice. Politica Europeană de Vecinătate, Parteneriatul Estic şi alte proiecte elaborate pentru vecinătatea estică a UE sunt excepţionale pentru amplificarea raporturilor politice dintre aceasta şi statele cu aspiraţii europene, dar periculoase pentru realizarea unei eurointegrări autentice a acestei regiuni. Democraţiile suverane de tip autoritar promovate insistent de Moscova (tot mai multe state CSI- RM, Azerbaijan, Armenia, preiau modelul rusesc de guvernare, caracterizat prin centralizarea puterii în stat, extinderea perioadei mandatului preşedintelui sau parlamentului etc.) sunt folosite de politicul de pe spaţiul post-sovietic pentru a mima integrarea europeană, în condiţiile unei loialităţi maxime faţă de Rusia (din raţionamente politice, dar şi cu scopul obţinerii unor dividende în domeniul energetic, conflictelor îngheţate etc.). În asemenea circumstanţe, UE nu doar că manifestă slăbiciune politică în raport cu implementarea de către vecinii estici a obiectivelor eurointegrării, dar şi încurajează o prezenţă mai activă a Rusiei în regiune. Dacă aceste evoluţii nu vor fi contracarate, atunci fragmentarea dimensiunii estice a politicii externe va fi inevitabilă (efectul acesteia se va resimţi şi mai mult, după alegerile prezidenţiale din Ucraina, din perioada 2009-2010). UE urmează să se preocupe mai mult de democratizarea vecinilor săi pentru a preveni degradarea nivelului de securitate în apropierea frontierelor sale, pentru a depăşi efectele eşecului american în cazul Georgiei şi a asigura regimuri democratice sustenabile şi puternic angajate în procesul de integrare europeană. Pierderea poziţiilor în vecinătatea sa estică în favoarea Rusiei (care deja este influentă în Balcanii Vestici prin Serbia, Muntenegru, Bulgaria – state care sunt în UE sau urmează în viitor să adere la această organizaţie) va conduce la creşterea presiunilor în privinţa revizuirii preferinţelor externe ale statelor de la periferia UE.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
52.3.228.47