caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Cu cât va scădea prețul la gaze naturale?

de (28-12-2008)

Criza financiară globală loveşte dur segmentul energetic, determinînd o scădere continuă a cererii mondiale de petrol.

O astfel de situaţie este pentru prima oară în ultimii 25 de ani, ceea ce a determinat ca ţările exportatoare de resurse energetice să ia măsuri de urgenţă pentru a susţine preţul la petrol şi a evita fluctuaţiile mari ale acestuia şi pentru a echilibra piaţa petrolului. Astfel, Organizaţia ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), împreună cu Rusia şi Azerbaidjan, au decis să micşoreze plafonul de producţie, fapt ce survine după alte decizii asemănătoare luate la ultimele două reuniuni ale OPEC.

Însă, toţi ne dăm seama că măsurile luate de marii actori vor avea efecte reale pe termen mediu, deoarece conştientizăm faptul că în situaţia creată pe lîngă business se face şi politică. Ca şi exemplu poate fi luată reducerea din septembrie-octombrie anunţată de OPEC, numai că de atunci, numai cca 60% din reducerea anunţată s-a şi concretizat. În plus, observăm că preţul la petrol se ieftineşte în continuu din cauza speculaţiilor, lipsei de încredere şi cererii scăzute.

Analizînd cazul Gazprom-ului, aflăm că monopolistul rusesc preconizează să scadă preţul la gazele naturale exportate în UE, anunţînd la mijlocul lui decembrie curent cifra de 280 – 300 USD/1000 m.c. pentru prima jumătate a anului 2009, în comparaţie cu 460 – 500 USD/1000 m. c. în ultimul trimestru al anului 2008. În aceste condiţii, pierderile Gazpromu-ului se estimează la 20 mlrd USD, care, logic, vor trebuie să fie compensate pe parcursul perioadei de stagnare a economiei Rusiei, a preţului redus la petrol şi a crizei financiare mondiale.

O sursă de venit pentru Gazprom este mărirea preţului gazelor naturale pentru Belarus, de la 128 USD/1000 m.c. la 240 USD/1000 m.c. Altminteri, îmi vine greu să estimez cu cît va fi diminuat preţul la gazele naturale ruseşti importate de Moldova. În general, îmi pun întrebarea: vom asista la o reducere semnificativă sau la una simbolică?

Acordul semnat dintre Moldovagaz şi Gazprom stipulează expres modalitatea de armonizare a preţului pentru gazul rusesc pentru Moldova în raport cu preţul stabilit ţărilor europene, astfel ca în 2011 vom trebui să plătim un preţ mediu european pentru resursa energetică importată. Totodată, noul tarif la gazul importat de noi se calculează în funcţie de cotaţiile produselor petroliere vechi de şase-nouă luni.

Dacă atragem atenţie la modul de armonizare a preţului la gazul importat, atunci avem:

– preţul în 2008 – 75 % din preţul mediu european,
– 85% în 2009,
– 90% în 2010,
– un preţ mediu european în 2011.

Dacă la începutul lui 2009 UE va plăti în mediu 280 – 300 USD/1000 m.c., atunci, conform Acordului, RM va trebui să platească cca. 240 – 255 USD/1000 m.c. (la moment RM plăteşte 280 USD/1000 m.c.) Adică, tot atît cît am plătit în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2008.

În context vreau să aduc aminte faptul că Guvernul RM a majorat preţul la gaz pentru consumatorul final de la 1 august curent, cînd aveam preţul, pe care îl mai putem obţine încă o dată. Astfel, îmi vine greu să spun în ce măsură va afecta pozitiv consumatorul final din ţară o eventuală micşorare a preţului la gazul natural rusesc importat. Aici mai adaug angajamentele Moldovagaz privind achitarea datoriilor uriaşe faţă de Gazprom. Şi în plus, nu trebuie să sperăm că situaţia momentană va fi pînă la nesfîrşit, deoarece preţul barilului de ţiţei va reveni după ce economia mondială îşi va reveni de pe urma crizei financiare (experţii estimează că redresarea economiei mondiale va începe spre finele anului 2009 sau în primele luni din 2010).

În continuare voi atrage atenţia la un fapt. Scăderea mult aşteptată a preţului la gezele naturale ruseşti, dacă va avea loc, atunci se va produce în primăvara lui 2009, adică după alegerile parlamentare. În context, nu este exclusă tenta politică în procesul de stabilire a noului tarif.

Un factor este interesant. Preţul la gaz pentru RM este luat în raport cu preţul european, din care se scade preţul de transport al resursei energetice. Nu ştiu în ce măsură noi suntem bine informaţi cu costul real privind transportul acesteia. În cele din urmă, Gazprom-ul ar putea folosi această lacună privind stabilirea preţului conform intereselor sale în Moldova.

Deci, ne putem aştepta din nou la manipulări şi «surprize», în caz că nu sunt satisfăcute unele cerinţe de tip economic, strategic şi politic ale Kremlinului. Un subiect al discuţiilor între RM şi Rusia ar putea fi modalitatea de reorganizare a Moldovagaz (Gazprom insistă obţinerea unei cote de 75% din capitalul Moldovagaz) sau/şi privatizarea CET-lor (oficialii de la Gazprom de multe ori au manifestat ineres pentru a investi în cele 3 CET-uri moldoveneşti)… Acest fapt nu poate fi exclus, în timp ce Moldova a cedat deja reţeaua sa de distribuţie a gazului natural în gestiunea Gazprom.

În concluzie aş dori să spun că nu trebuie să ne facem iluzii sau să credem că vom avea parte de «daruri» din partea Rusiei. Chiar dacă se va produce o micşorare a preţului la gaz, ea va fi una bine calculată şi nu pentru o perioadă lungă de timp. Totodată, diminuarea preţului va fi legată direct de eventualele compromisuri şi înţelegeri stabilite între Moldovagaz (Gazprom-ul deţine pachetul majoritar de acţiuni în S.A. Moldovagaz) şi Gazprom.

Alexandru Baltag, Magistru în Relaţii Internaţionale,
pentru portalul de ştiri UNIMEDIA.md

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cel mai pazit pom de iarna

Trupe speciale ale politiei au pazit Bradul inaltat de primaria Atenei in Pata Constitutiei. Timpul friguros si Sarbatorile au schimbat...

Închide
18.208.172.3