S-a intimplat si conferinta de la Poznan. Organizatorii si unii participanti au emis comunicate de presa triumfaliste salutind succesele epocale. Si indiscutabil au fost realizate niste …”realizari” pentru ca este inca devreme sa le numim progrese. Reprezentati ai ONG-urilor, ca intotdeauna gata sa fie super-critici si sceptici denunta cu minie proletara ipocrizia capitalista si lipsa de viziune pentru viitor. Incercand sa decelam ce s-a intimplat de fapt la Poznan si care sunt perspectivele putem considera ca aceasta a 14-a conferinta anuala asupra schimbarilor climatice a fost un success…daca asteptarile initiale au fost modeste…
Un prim aspect, deosebit de important prin impactul asupra celorlalte tari este legat de intentiile Statelor Unite. Toate tarile in curs de dezvoltare, mari poluatoari cum sunt India si China au anuntat ca asteapta ca Statele Unite sa-si fixeze limitele de emisii inainte de a se angaja si ele sa impuna limitari. Cei care au visat la un angajament ferm al SUA cu aceasta ocazie au fost treziti de la bun inceput de sefa delegatiei SUA, domana Paula Dobriansky, subsecretar de stat pentru democratie si afaceri globale, care alaturi de colegii ei a venit la Poznan cu obiectivul de a stabili: “… o agenda de activitati care sa permita viitoarei administratii o maxima flexibilitate”.
Asta-i vestea proasta. Cea ceva mai buna este ca presedintele ales a promis in timpul campaniei electorale ca SUA isi va diminua emisiile la nivelul anului 1990 (anul de referinta) pina in anul 2020. Actualmente SUA au atins 16.7% peste nivelul anului 1990. Acest angajament este considerat insuficient de Uniunea Europeana care are obiective mult mai ambitioase, dar este considerat nerealist de ambitios de multi observatori din SUA, care considera ca actuala criza economica va inhiba o transformare structurala catre o industrie „curata”. Acestia argumenteaza ca daca pui 350 de miliarde de dolari in investitii in infrastructura si energii alternative desigur ca vei crea niste locuri de munca, dar in nici un caz tot atitea cite s-ar disponibiliza daca industria ar trebui sa-si reduca emisiile la nivelul propus. Obama nu facut declaratii semnificative in acest sens in ultima perioada dar numirile pe care le-a facut sunt graitoare: Atit fizicianul John Holdren, consilierul pentru stiinta si Jane Lubchenko, seful Administratiei Nationale pentru Ocean si Atmosfera sunt doua figuri proeminente printre activistii incalzirii globale.
In ceea ce priveste Uniunea Europeana, vestea buna este ca aceasta, in paralel cu conferinta a desfasurat si o sesiune la virf la Bruxelles, a adoptat un plan propus de Comisia Europeana, plan care a si fost ratificat urgent de Parlamentul European. Planul se numeste 20 /20/ 20, in traducere: pina in anul 2020 vom reduce emisiile cu 20% sub nivelul anului de referinta (1990) prin utilizarea energiilor regenerabile care vor ajunge la 20% din consum. Acest plan, negociat la singe timp de un an, este sprijinit si de un pachet de stimulente financiare / economice in valoare de 260 miliarde de dolari. Aceasta veste buna este ponderata din pacate de cele mai putin bune, care se gasesc scrise cu font mic in diferite locuri in cadrul tratatului.
Astfel Polonia, care-si genereaza 90% din energie prin termocentrale de tip sovietic, poluatoare si ineficiente, primeste subventiile necesare pentru a-si plati amenzile si sa poata continua sa polueze, iar industria grea, siderurgia si alte industrii poluatoare din Germania, Italia si alte tari dezvoltate au gasit portitele necesare pentru ca sefii statelor lor sa poata semna acordul linistiti.
Conform lui Jean Louis Borloo, ministrul francez al mediului aceste porti de scapare sunt prevazute pentru a pastra competitivitatea industriei europene in cazul in care alte state poluatoare cum ar fi Statele Unite si China nu-si asuma limitari de emisii la conferinta de anul viitor, de la Copenhaga. Reprezentatii ONG-urilor, care sperau o reducere de 30% critica planul spunind ca in esenta reducerea va fi de doar 4% deoarece 16% va fi relizat prin compensare si cumparare de alocatii ( vezi articolul precedent).
Unul din principalele puncte pe agenda de la Poznan a fost Fondul de Adaptare. Scopul acestui fond este de a finanta, in statele in curs de dezvoltare, proiecte care sa permita acestor tari sa suporte mai usor vitregia economica si sociala generata de schimbarile climatice. Exemple pot fi bazine de retentie a apei, sisteme de protectie impotriva uraganelor, etc. Infruntind cu succes opozitia statelor dezvoltate (G20) statele in curs de dezvoltare au reusit sa obtina infiintarea acestui fond, cu personalitate juridica si buget propriu, si care va fi probabil administrat de Banca Mondiala.
Problema si vestea proasta vine cind ajungem la finantarea acestui fond. Nevoile sunt estimate de Natiunile Unite la 50 pina la 80 miliarde de dolari. Din nefericire insa, deocamdata el este finantat printr-un impozit de 2% asupra veniturilor obtinute prin mecanismul dezvoltarii curate (CDM) si va ajunge la 200 maximum 300 milioane de dolari anual. Aceasta suma devine doar simbolica si i-a facut nefericiti pe multi delegati din tarile in curs de dezvoltare care considera conferinta „ …unul dintre mai triste momente din ultimii ani ( Prodippto Gosh, delegat indian)” .
Tarile in curs de dezvoltare si-au exprimat cu aceasta ocazie si frustrartea lor cu tarile dezvoltate care nu-si traseaza obiectivele de reduceri de emisii prin prisma responsabilitatiilor lor istorice. Un alt aspect intens negociat a fost si acela al mecanismului de reducere a emisiilor datorate defrisarilor si degradarii padurilor , in special a ceea ce poate fi inclus in acest mecanism, precum si rolul pe care il pot avea comunitatile afectate, indingene. Si aici, cele doua parti, statele dezvoltate de o parte si ONG-urile si tarile subdezvoltate au avut puncte divergente, nerezolvate inca.
Concluzia generala a acestei conferinte anuale este ca s-au rezolvat multe aspecte tehnice, s-au formulat elementele necesare negocierilor pentru summit-ul urmator, de la Copenhaga, care este definitoriu pentru urmatorul protocol, care va inlocui protocolul de la Kyoto care devine caduc in 2012. Insa sunt citeva aspecte importante de retinut: problemele ramase in suspensie sunt de anvergura politica atit de mare ca nu se pot rezolva decit in urma unor negocieri la nivelul cel mai inalt, de sef de stat. „Temele de casa” ale unor tari, vezi SUA, sunt atit de mari si complicate incit este problematic daca ele se vor putea rezolva intr-un an.
Mai ramine sa mai comentam ultima veste buna pe care ne-o dau oamenii de stiinta: anul 2008 a fost cel mai „rece” an al secolului. Vestea proasta este ca… secolul este inca tinar, si ca totusi anul 2008 ramine unul din cei mai fierbinti ani din ultimii 50 …