caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Scena si Ecranul



 

Bucureşti – Concert aniversar la Filarmonică

de (11-12-2008)

Bucureşti, 15 Decembrie 2008 – La cei 140 de ani de existenţă ai Filarmonicii şi 120 de ani ai clădirii Ateneului Român, concertul de gală va avea loc luni, 15 decembrie ora 19, sub bagheta Maestrului Cristian Mandeal. Programul adecvat momentului festiv va cuprinde: Poema Română de G.Enescu, Uvertura Coriolan şi Simfonia a 9-a de Beethoven .

In 1868 dirijorul Eduard Wachmann fonda la Bucureşti Societatea Filarmonică Română şi susţinea primele concerte într-un moment de mare efervescenţă culturală, ca urmare a Unirii Principatelor dunărene.
Societatea a fost creată în scopul cultivării gustului pentru muzica simfonică în rândul publicului tot mai numeros şi încă de la început şi-a structurat programele bazându-se pe capodopere ale compozitorilor clasici şi romantici. Timp de 140 de ani, această tradiţie nu a dat niciodată greş, ţinând totodată pasul cu afirmarea unor compozitori moderni, cum ar fi: Maurice Ravel, Igor Stravinsky, Richard Strauss, Bela Bartok sau George Enescu, al cărui geniu a inspirat întreaga viaţă muzicală românească. La ceas aniversar putem afirma ca Filarmonica „George Enescu” are o tradiţie artistică care a mers mereu în paralel cu afirmarea şi dezvoltarea României moderne.
La 5 martie 1889 a avut loc primul concert simfonic al orchestrei Filarmonicii din Bucureşti, în superba sală a Ateneului Român. Această sală, inaugurată în februarie 1888, a fost construită în timp record graţie efortului depus de marile personalităţi culturale ale epocii si a colectei publice, devenind templul muzicii şi chiar simbolul culturii şi al naţiunii române.
Minunata construcţie a devenit sediul primei noastre orchestre simfonice, care din 1955 poartă numele lui George Enescu.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Carne de porc contaminata cu dioxina

Comunicat de presa remis de: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR...

Închide
18.97.9.169