caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

FUNDATIA SPIELBERG – 3. … un mesaj pe care posteritatea nu trebuie sa-l uite.

de (14-12-2008)

In numarul precedent va povestisem despre citeva dintre intilnirile cu supravietuitori ai Holocaustului, unii dintre ei originari din Romania, deportati la Auschwitz si in Transnistria. Ma oprisem la interviul cu tatal meu, Benedict Solomon, trecut prin lagare de munca obligatorie, in nordul Moldovei. Dialogul cu el a fost, pentru amindoi, deosebit de anevoios, imi era aproape imposibil sa imi dirijez propriul tata pe traseul prestabilit de indicatiile Fundatiei Spielberg.

Deja, cu citiva ani inainte, publicase o carte de versuri, \”Strigat in desert\”, multe dintre poeziile sale aminteau tragediile celor apropiati, dar, cu toate ca eram convins ca am suficiente informatii, abia atunci, in cele trei ore ale dialogului, am realizat ca majoritatea familiei tatalui meu a pierit in Holocaust. Glasul ii tremura, evenimentele se suprapuneau, tinea, pentru prima oara, sa lase aceste marturii posteritatii, dar mai ales mie, ca fiu. Imi vorbea despre unchii si verii sai, despre colegii din lagar, despre scrisorile trimise, pe o cale intortocheata, mamei mele, deportata in Transnistria, glasul i se fringea, el, un om atit de analitic, de rational, pierdea ordinea cronologica, apoi revenea, imi destainuia detalii necunoscute mie, apoi se intorcea in timp, la copilaria lui, la legile rasiale, la prietenii de altadata, deveniti criminali mai tirziu, incercam sa il intrerup, sa pun putina ordine in desfasurarea evenimentelor, dar interactia nostra s-a transformat intr-un monolog, un continuu strigat sfisiietor.

Intr-o pauza, la schimbarea casetei, operatorul mi-a soptit -\”greu, foarte greu\”, si totusi am reusit, storsi de vlaga, sa ducem la capat acest interviu. In 1997 tatal meu a publicat un alt volum de versuri, \” Marsul Umbrelor\”, iar in 2002, cu trei luni inainte de a se stinge din viata, ultima sa carte \” Picaturi de singe pe-o frunza de maslin\”, ambele contineau numeroase poezii despre perioada Holocaustului, cred ca initiativa lui Spielberg l-a determinat, in mare masura, sa-si adune puterile si sa scoata la lumina durerile tainuite si ferecate intr-un colt al sufletului.

Prea tirziu…

Cu ocazia unei seri culturale, s-a apropiat de mine Yehuda Epstein, pe care il cunosteam de multi ani, activase pe diferite tarimuri ale vietii publice in Israel, sotia sa fusese deportata in Transnistria, m-a rugat sa-i iau un interviu, era deja foarte bolnava, avea multe de povestit si isi presimtea sfirsitul aproape. Am luat legatura cu biroul de la Ierusalim si am primit imediat aprobarea. Alergam impotriva timpului, am stabilit data intilnirii pentru pre-interviu si am ajuns in apartamentul lor, in nordul Tel-Avivului. Impreuna cu ea m-au intimpinat si alte doua surori ( una era judecatoarea Sirota), dar a trebuit sa le refuz participarea, pentru ca venisem pentru doamna Epstein si nu se accepta decit marturia unei singure persoane, familia putind sa apara doar in ultimele minute ale interviului.

Pre-interviul a decurs in mod coerent, isi amintea foarte bine detaliile, desi fusese deportata in frageda copilarie, avea incrustate in memorie cronologia evenimentelor, nume, date, persoanele disparute, in mai putin de doua ore am reusit sa parcurgem toate etapele, in ciuda starii precare a sanatatii sale. Am stabilit ca filmarea va avea loc peste o saptamina, dar, dupa numai trei zile, Yehuda Epstein m-a anuntat ca boala ei s-a agravat, a fost internata de urgenta, in scurt timp s-a stins, la fel cum a trait, modesta, aproape anonima. Iar mie, acest interviu, care nu a mai avut loc, mi-a lasat o dureroasa cicatrice in suflet.

Incheierea proiectului…

Cam dupa doi ani de la debutul proiectului in Israel, aflu ca s-a deschis, in sfirsit, un birou al Fundatiei Spielberg la Bucuresti. Eu continuam fuga contra-cronometru, in Israel, luind interviuri, mai ales in limba ebraica, dar am aflat ulterior ca, la sfirsitul cursului din Romania, s-a prezentat, in scop didactic, chiar interviul meu, in limba romana, cu supravietuitoarea deportata din Bucuresti in Transnistria, si ca Felicia Antip, cunoscuta ziarista, facea parte din echipa de voluntari.

Simultan, primeam PastForward, periodicul Fundatiei Spielberg, care ma informa ca numarul intervievatilor din toata lumea crestea aproape exponential, insa cifra de 50000, pe care si-o propusesera, parea greu de atins. Sediul de la Ierusalim, in acord cu centrala de la Los Angeles a hotarit sa organizeze un maraton, intr-o asezare din nordul Israelului, astfel incit fiecare dintre voluntari sa realizeze trei interviuri zilnice, timp de trei zile. Desi am fost solicitat, nu am gasit resursele sufletesti sa ma angajez la o asemenea misiune, mi s-a povestit cit de extenuanta a fost aceasta initiativa, atit pentru supravietuitori, cit si pentru echipele de filmare. Pina la sfirsitul lui 1998, arhiva fundatiei detinea deja peste 50000 de marturii video, din 55 de tari, in 30 de limbi. Peste 8000 fusesera inregistrate in Israel.

La sfirsitul aceluiasi an, primesc doua scrisori de multumire din Los Angeles, prima din partea directorului Michael Berenbaum si a asistentilor sai, a doua din partea echipei de productie. Ma instiintau ca obiectivul Fundatiei Spielberg a fost realizat, imi multumeau in cuvinte emotionante pentru dedicatie si efort si ma anuntau ca in viitorul apropiat se vor concentra pe arhivare si cercetare, in scop educativ, numarul interviurilor reducindu-se la doar 15 pe saptamina, in special in Romania, Ungaria si Israel. Biroul din Ierusalim a organizat o intrunire a tuturor celor ce si-au adus contributia la acest nobil proiect, depunind o munca titanica si migaloasa, ne-am despartit cu lacrimi in ochi de operatori, de colaboratorii de la Yad Vashem, de la colegii pe care ii vedeam pentru a doua oara, la distanta de doi ani de la absolvirea cursului de abilitare. In aceeasi zi, am primit inca un plic, mi se decerna un certificat de recunostinta, semnat, in numele fundatiei, de Steven Spielberg si Michael Barenbaum, dintre toate diplomele si titlurile onorifice, adunate in decursul anilor, acest document reprezinta pentru mine cea mai pretioasa amintire, incununarea unui efort imens, fizic, mental, psihic, care mi-a solicitat timp si energii nebanuite, dar m-a imbogatit sufleteste dincolo de orice asteptari.

… Si un nou inceput

Astazi Fundatia Spielberg a devenit parte din \” University of Southern California\” (USC), arhiva detine peste 52000 de filme, devenind o sursa de informatie si aprofundare pentru studenti si cercetatori, 12 institutii au acces electronic direct, intre ele fiind \”United States Holocaust Memorial Museum\” din Washington. \”USC Shoah Foundation Institute – for visual history and education\” este dirijat de Douglas Greenberg, dar consiliul initial, care a intemeiat fundatia, isi continua activitatea de sustinere morala si financiara ( de curind Steven Spielberg a donat un alt milion de dolari), iar multi dintre vechii colaboratori contribuie la proiectul de digitalizare a arhivei si la promovarea programelor educative. PastForward isi continua aparitia trimestriala, o primesc regulat, probabil la fel ca multi altii dintre fostii alergatori de cursa lunga. Dupa cum ii spune si numele, readuce in memoria oamenilor trecutul sumbru, pentru ca generatiile viitoare sa afle ororile Holocaustului, in speranta ca vor crea o lume mai buna, lipsita de ura si intoleranta.

Pentru mine, experienta celor doi ani de interviuri cu supravietuitorii Holocaustului, a insemnat o daruire neconditionata, intr-o perioada la care ma gindesc deseori, retraiesc emotiile intilnirilor cu acesti oameni minunati, care au suferit atit de multe chinuri, si-au pierdut familia apropiata, rudele si prietenii in monstruosul mecanism de genocid al evreilor, dar si-au gasit resursele sufletesti si generozitatea sa ne impartaseasca tragicele episoade din viata lor, cu incredere in viitor, pentru ca Holocaustul sa nu se repete, sub nici o alta forma. Generatia lor e pe cale de disparitie. In citiva ani, pe intregul mapamond nu va mai ramine nici unul dintre ei, dar marturiile lor transmit un fir de speranta urmasilor. Ca fiu de supravietuitori ai Holocaustului din Romania, aceste destainuiri m-au facut sa-mi iubesc si mai mult parintii, sa imi gasesc raspunsuri la intrebari neformulate, sa imi simt mai profund identitatea evreiasca si apartenenta israeliana. Pentru toate acestea, sint recunoscator Fundatiei Spielberg si ocaziei pe care mi-a oferit-o, de a-i privi in ochi pe acei supravietuitori ai iadului, care m-au rugat sa transmit stafeta mesajului lor. Sa nu lasam omenirea sa uite, nicaieri, in nici un colt al planetei, niciodata. Sa nu uitam.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.215.159.156