urechile monstruoase s-au ascuns, după ce au crescut şi mai mult, în câteva cuvinte… s-au rotit, ca un carusel pornit din senin, mi-au urmărit mişcările inimii… şi au căzut! în coşul meu de gunoi, în care am adunat atâtea lucruri care m-au durut… neîncrederea doare cel mai tare! nu trece nici cu biscuiţi scoţieni, nici cu miere de lavandă, nici cu dulceaţa unui pepene galben, brazilian… şi mă gândesc la plăcerea naşterii unei minciuni, la fuga omului, care s-a bătut la căpătâiul unei şoapte, la îndepărtarea dintre oameni şi la dorul de eternitate… realitatea e mică, se joacă printre gramele sufletului, e chiar timpul care face lacrima să râdă… şi să viseze mărturisirea lui John Lennon, adevărată! fără politică, la fel de simplă… precum sunetul zăpezii.
8 decembrie 2008, 01:37
pentru George Filip