caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Avem o încălzire globală: ce facem cu ea?

de (7-12-2008)
Acțiune de protest Greenpeace în PoloniaAcțiune de protest Greenpeace în Polonia

O stire Reuters ne reține atenția: „Activiștii Greenpeace s-au ciocnit violent cu minerii la o nouă carieră de cărbune, pe 24 noiembrie, într-un incident care subliniază dilema de mediu a Poloniei în imediata apropiere a conferinței Națiunilor Unite, care are ca scop înlocuirea pachetului de masuri globale care vor înlocui protocolul de la Kyoto, care expiră în 2012. Dar Polonia încă se bazează pe cărbunele poluator pentru acoperirea nevoilor crescînde de energie. Impreuna cu alte state post –comuniste din UE, se opune la partea pachetului de masuri europeane care impune reduceri drastice in emisiile de CO2”.

Aceste câteva rânduri concentrează o serie întreagă de contradicții și conflicte, amenințări globale și intervenții reparatorii care se dezbat în aceste câteva zile , în care strategii mondiali ai schimbărilor climatice se întâlnesc la Poznan, în Polonia. Un lucru este cert: uragane, arsite, inundații… calamitățile naturale au reușit să aducă în atenția omenirii fenomenul încălzirii globale, așa cum nu au reușit s-o facă, din păcate, nici programele de informare ale activiștilor de mediu, nici tragedia populațiilor din zona subsahariană, care rapid devine cât se poate de sahariana.

Acei dintre noi care sunt mai bine informați au auzit, poate, de gazele cu efect de seră. Mai sunt şi unii care au auzit de protocolul de la Kyoto – si mai ales ca nu a fost ratificat de SUA. Suntem acum la un moment de rascruce în această privință, un moment în care forțe economice, dar și nevoi sociale și considerente politice vor genera dezbateri și potențiale conflicte. Pe de o parte, mecanismele de piață destinate reducerii emisiilor de gaze, care au început sa funcționeze după un început șovăitor…de aceiași parte, o conștientizare publică din ce în ce mai puternică, bazată pe o cvasi unanimitate științifică și care cere măsuri concrete…

O conștientizare publică care a ajuns la acea masă critică care impune acțiunea politică… De cealaltă parte: o criză financiară și economică care drenează resurse ce ar fi putut fi alocate diminuării emisiilor, o ieftinire a petrolului care va inhiba piața energiei din surse regenerabile, idealurile legitime ale țărilor în curs de dezvoltare de a-si asigura necesarul de energie din resurse proprii, convenționale.

Mecanismele de piață – Protocolul de la Kyoto, adoptat în decembrie 1997, ratificat de 183 de state, și care a intrat în vigoare în 2005, își propune ținta de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru 37 de țări dezvoltate plus Uniunea Europeana la 5% sub nivelul din 1990 şi aceasta până în 2012, când protocolul expiră. De asemenea, el a pus bazele a trei mecanisme de piață prin care sa atingă această țintă: Comerțul cu emisii, sau ”Piața de Carbon”, Mecanismul dezvoltării curate –Clean development mechanism (CDM), și Implementare comună – Joint implementation (JI).

Piata emisiilor

Comerțul cu emisii, sau piața de carbon se bazează pe principiul de ”cap and trade”. Fiecare țară beneficiază de o cantitate limitata (alocatie) de emisii (assigned amount units – AAU). Această alocatie se împarte între întreprinderile poluatoare din diferite domenii. Cele care reusesc sa-și reducă emisiile pot sa-și vîndă reducerile ( alocatiile nefolosite). Astfel s-au creat piețele de carbon ( CO2 fiind principalul gaz cu efect de seră). Comerțul cu carbon se poate face și între state, acele țări care nu-și ”folosesc” cantitatea de emisii alocată pot sa-și vândă reducerile. Primii ani au fost marcati de confuzia inevitabilă stabilirii unui preț pentru tona de CO2, unitatea de masură a acestei pieți. Ulterior creșterea a fost remarcabilă: de la 0,8 miliarde tone CO2 la 2,7 miliarde tone în 2007.

Cea mai dinamică piață este cea a Uniunii Europene: Emissions Trading Scheme. Cât de eficientă este însă această piață în reducerea efectivă a emisiilor? Criticii mecanismului consideră ca taxarea/impozitarea emisiilor ar fi fost mult mai eficientă, piața fiind un mecanism care rezolva situații pe termen scurt, nu pe termen lung. De exemplu, Norvegia a impus un impozit de 65$ pe tona de emisii pentru companiile de petrol. Principala firmă producătoare de petrol, StadtoilHydro a raspuns rapid, înmagazinând emisiile de CO2 într-un depozit geologic, din platforma maritimă. Din nefericire, în același timp, a crescut cererea de petrol pe pietele lumii, ceea ce a dus la o intensificare a productiei de petrol la nivel naţional şi implicit, a emisiilor de CO2.

Desi StadtoilHydro este una din cele mai eficente companii din punct de vedere al emisiilor, totusi, datorita cresterii productiei, emite mai mult CO2 acum decit la momentul aplicarii impozitului. Norvegia are acum cu 16% mai multe emisii decit inainte …Intr-un final , Norvegia, desi nu este membra UE, s-a alăturat pieții europene de carbon.

Un alt neajuns este faptul că acest mecanism va fi într-adevăr eficient în momentul în care toate țările vor participa în această piață, iar alocarile și reducerile respective vor fi într-adevar la nivel global. Dar țări precum China și India, unele din cele mai mari producătoare de emisii, nu participă încă și nu impun limitari si alocari de emisii, permițând astfel importul de procese tehnologice poluatoare care devin prea scumpe în țările dezvoltate, subminând astfel procesul la nivel global.

Dezvoltare ‘curata’

Mecanismul dezvoltarii curate –Clean development mechanism (CDM) este considerat o premiera mondiala. Este prima schema de creditare și investitii de mediu de acest gen.

Conform protocolului, o țară industrializată care are o limită de emisii poate implementa un proiect de reducere a emisiilor în altă țara în curs de dezvoltare, câstigând astfel credite de reducere de emisii (un credit este echivalent cu o tona CO2). Acestea pot fi ulterior folosite sau vîndute. Proiectele însă trebuie sa fie adiționale dezvoltării generale a țării respective.

Astfel de proiecte pot fi: instalații de energie solară, împăduriri, etc. Principiul general este că o reducere de emisii realizată, de exemplu, în Indonezia are aceași valoare la nivel global cu una realizată în Germania. Din punctul de vedere al procesului investițional, acest mecanism a fost un succes deplin. Se estimează ca CDM a generat de trei ori mai multe fonduri pentru investiții în proiecte de reduceri de emisii decât programele oficiale de asistentă directă. De aceea, Natiunile Unite consideră CDM un succes deosebit. Nu lipsesc însă și criticile, multe din ele contestând aspectul de adiționalitate a proiectelor. De asemena, proiectele de împădurire sunt contestate, pe de o parte, pentru că este dificil de estimat precis carbonul capturat în plantațiile respective şi, pe de altă parte,i datorită potențialului crescut de revers ( în cazul în care pădurea respectivă arde), ca să nu mai vorbim de cazurile în care au fost defrișate suprafețe mari de păduri naturale pentru a face loc unor astfel de plantații.

In cazuri extreme, CDM este văzut de unii activiști doar ca o masură plină de fraude, prin care guvernele motivează lipsa unor limitari drastice de emisii de gaze cu efect de seră.

Mecanismul de implementare comuna pemite unei tari care are limitări de emisii să câștige credite prin proiectele pe care le implementează în altă țară . Acest mecanism, specific în special tărilor din Europa de Est nu a contribuit decît în mică masura la totalul pietii de carbon ( aproximativ 1% la nivelul lui 2008, ca valoare financiară a tranzacțiilor).

Provocările viitorului

Un prim aspect este legat de atitudinea marilor poluatori cum ar fi China , India , SUA. Statele Unite, prin programul electoral al noului presedinte, precum și prin numeroasele declarații ale liderilor democrați sunt angajate politic în procesul de introducere de limitări de emisii la nivel federal si reglementării unei piețe de carbon. Exsită în prezent un proiect al Camerei Reprezentanților și un proiect al Sentului, ambele deosebit de ambițioase. Deja, 22 de state participă în mod voluntar la piata de carbon, aplicând limite și alocari la nivelul statului, și tranzacționând alocări prin intermediul unei piețe care se numește ”The Western Climate Initiative”.

Situația este mai ambiguă în China. In mod pragmatic, oamenii de afaceri văd China nu ca țara cu cea mai mare emisie de gaze cu efect de seră, ci cea mai mare piață de carbon! De altfel, să nu ne amăgim: aceasta este una dintre principalele motivații care au asigurat succesul alocarilor și a pieței de carbon peste tot. Dar, primul factor trebuie sa fie angajamentul politic al Beijng-ului, apoi un set de reglementări care sa protejeze comertul cu carbon și în mod special, alocarea de resurse pentru dezvoltarea surselor alterantive de energie .

Dar ce înseamnă, la nivel global, resurse necesare pentru a stopa această cursă nebună spre autodistrugere? In Raportul Dezvoltarii Umane al UNDP, Kevin Watkins, autorul principal, scria că pentru a înjumătații emisiile de gaze cu efect de seră este nevoie de:” …un acord global care să decarbonizeze creșterea (economica n.a.) și care să ofere tuturor energie la preț convenabil, în țările sărace și în curs de dezvoltare: un cutremur al politicilor energetice, sprijinit de un program similar Planului Marshall de la sfirșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial”. Costul unui astfel de program, la aceiași scara, ar fi de aproximativ 740 de miliarde dolari SUA, la nivelul anului 2007. Nu putem sa nu facem comparatia cu pachetul aprobat în cele din urma de Congresul SUA pentru supravietuirea establishmentului financiar american…700 miliarde dolari …și tot din buzunarul contribuabilului…

Urmează să vedem rezultatele conferinței de la Poznan, care se anunță ”fierbinte”, și să sperăm că în înțelepciunea lor, strategii mondiali vor reușii să propună un set de măsuri care să satisfacă necesitățile stingente ale tuturor participanților la folosirea atmosferei…

Dan Nicolai Petrescu este inginer geolog. Dupa Decembrie 1989 a lucrat in domeniul dezvoltarii societatii civile si a studiat analiza politicilor publice ca bursier Hubert Humphrey. Intre 1997 si 2004 a fost responsabil cu relatiile externe ale Biroului Bancii Mondiale din Romania iar ulterior a lucrat pentru proiectul Rosia Montana. Din 2005 este consultant independent conducind mai multe proiecte de informare publica. In prezent este stabilit in Washington DC, unde desfasoaraa o activitate de consultanta.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • ion adrian: (7-12-2008 la 00:00)

    Deocamdata la noi, doar din reabilitarea retelelor termice s-ar reduce cu 20% cantitatea de CO2, produs in aceste centrale, caci la o cantitate de caldura egala s-ar arde cu 20% mai putin combustibil.

    Adica inainte de randamentul productiei, ar trebui sa ne ocupam de randamentul distributiei. Deasemeni, daca maine in locul unei centrale termice orasenasti, asa fara randament cum este, s-ar monta centrale termice de apartament fara cos comun al blocului sau al scarii ci tote cu tevile alea ce ies pe geamul bucatariei, atmosfera intre blocuri ar fi irespirabila si consumul de combustibil in ciuda unui randament bun per apartament ar fi per total chiar mai slab decat cel din centrala termica oraseneasca, dar a fost o mare afacere vanzarea acestor centrale termice care in alte tari se folosesc numai ptr constructii la tara, nu in apartamennte de blocuri cu esapare la fiecare apartament.

    O esapare de la o centrala termica este similara ca o esapare de la un automobil si nu stiu cine ar accepta ca vecinul de sub el sa-si evacueze pe geamul din bucatarie gazele produse de automobilul personal.
    Se mai pot spune multe lucruri tehnice despre acestea…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Nicolai Petrescu: (7-12-2008 la 00:00)

    In ceea ce priveste reducerile de CO2 datorate atit distributiei cit si producerii de energie termica, foarte probabil ca aveti dreptate, nu cunosc detaliile. Insa din nefericire solutiile in aceasta problema rareori sunt numai tehnice.

    De cele mai multe ori exista complicatii si externalitati legate de tipul de consum, de avantaje de piata, etc, etc. De aceea s-a si procedat la mecanisme de piata pentru a reduce emisiile.

    In ceea ce priveste centralele de bloc, sunt perfect de acord cu dumneavoastra, nu pot decit sa depling faptul ca datorita unor servicii deficiente si scumpe s-a ajuns la aceasta situatie.

    Si evident, va fi foarte dificil acum sa se revina la solutii mai rentabile si mai ecologice, poate numai dupa amortizarea microcentralelor…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.194.80