caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Armele din vechime si tactici militare in Europa de Est (1)

de (7-12-2008)

In paleolitic avem de-a face cu lanci, tepuse si bite de lemn, intarite in foc. Probabil, existau si propulsoare pentru lance. Virfurile de silex acrosate prin legaturi, nu erau foarte eficiente. (Se rupeau usor, nu erau taioase, se desprindea legatura, etc.) Topoarele de piatra erau plate si prinse de cozi prin legaturi cu diferite fibre. Incaierarile dintre oameni (individuale sau in grup) nu pot fi probate, desi se presupune ca existau.

In mezolitic, apar citeva noutati: arcul si sageata, toporul de piatra prins de coada prin orificiu perforat. Exista multe descoperiri de topoare in curs de perforare si cilindri de piatra rezultati de la astfel de operatiuni. (Este adevarat, in neolitic-eneolitic, dar pot proba si tehnica utilizata ceva mai timpuriu. Esential este ca s-au descoperit astfel de piese in mezolitic.) In afara de descoperirile arheologice care pot documenta tehnologiile respective, f. importante sunt datele oferite de etnografie. Studiul vietii triburilor primitive contemporane, ne lumineaza scena trecutului, macar partial.

Pentru perforarea pietrei, se utiliza o trestie de grosimea viitoarei cozi. Se decupeaza imediat in spatele unui „nod”. Se pune putin nisip pe piatra (topor) si se uda mereu. Trestia se roteste cu viteza, in acelasi loc. Pentru a mari viteza, se poate face un soi de arc, cu struna petrecuta in jurul trestiei. Se poate fixa un bulgare de lut la capatul liber (al trestiei) pentru a mari presiunea. Se pare ca acest sistem e cel care i-a dus pe oameni la dezvoltarea noii tehnologii de slefuire a pietrei. (Ca de obicei, „cercetarea militara” are repercusiuni favorabile asupra economiei si evolutiei vietii, chiar daca -pentru moment- se produc doar unelte ale mortii.)

Diversificarea armelor

Totusi, neoliticul este o foarte lunga perioada in care avem de-a face cu relatii interumane pasnice. Desi apare si prastia (numeroase bile de lut ars, descoperite pe mai multe santiere, sunt considerate proiectile ptr. o astfel de arma; alte obiecte ciudate: bile de lut in care sunt infipte cioburi si apoi arse, sunt echivalate tot cu astfel de proiectile) toti arheologii sunt de acord cu faptul ca triburile neoliticului nu se evidentiaza prin calitati razboinice. Dimpotriva. Tocmai din acest motiv, venirea indo-europenilor a putut provoca distrugerea si /sau cucerirea teritoriilor locuite de cei din neolitic.

Descoperirile funerare si decorurile de pe statuetele de lut sau piatra (de diferite dimensiuni) ne documenteaza aparitia pumnalului si mentinerea toporului de piatra in arsenal.

Toporul de piatra cu profil curbat este extrem de des intilnit in epoca bronzului. Din material nobil, poate fi insemn al puterii. Este foarte clar ca primele topoare de arama si, apoi, bronz au incercat sa imite topoarele de piatra. Dupa ce modelul in bronz apare si se consolideaza tehnologia obtinerii lui, apar modele diferite (care imita felinele in salt, etc.). Aceste noi modele, influenteaza -la rindul lor- modelele topoarelor din piatra nobila. Topoare care sunt considerate insemne ale puterii. (Vezi seria „Borodino”). Se poate afirma ca toporul de piatra, este insemnul membrului de trib cu drepturi depline (liber, „elector”, vinator, soldat). Aceleasi functii pe care le va indeplini spada mai tirziu. (Sau mai multe, caci atunci cind portul spadei se generalizeaza, avem deja o separare a societatii in lucratori-razboinici (purtatori de spada) cu regele printre ei- clerici. La momentul de care vorbim, toporul de lupta era purtat de „tot poporul”, diferentierea respectiva nu exista. Deci, semnificatiile toporului erau mai numeroase.) Unii membrii ai tribului aveau 2-3 topoare, caci le foloseau si la aruncat. Uneori, toporul de piatra devine o simpla bila (sfera) perforata. In acest mod, ea e folosita si la vinatoarea de iepuri (de catre pastorii hittiti) si ca sceptru. (O functie pe care si-a pastrat-o pina in zilele de azi: fie insemn al puterii regale, fie … prezidentiale.) E de mentionat ca in Biblie se pomeneste de faptul ca vitele de vie groase (irigate) si drepte, sunt folosite (in calitate de cozi) pentru „sceptrele regale”. In Creta, ia amploare utilizarea toporului bipen inca din neolitic, capatind valente religioase marcate. (Probabil, preotii il foloseau la sacrificiile rituale. De aici, s-a generalizat efigia sa cu roluri religioase.)

Topoarele de bronz – doua mari categorii

Topoarele cu orificii de prinderea cozii vertical (topoarele clasice; de cele mai multe ori cu un tais, uneori duble).
Celturile. In fapt, topoare cu orificiul de prindere orizontal. Un tub de bronz, cu o mica „ureche” in care se prindea fibra ce lega toporul de coada. Acest tip de topor, avea nevoie de cozi speciale, compuse dintr- o ramura verticala si una in unghi (drept sau ascutit), fata de ramura verticala.

Diferenta dintre cele doua tipuri e ca primul tip folosea mult mai mult metal. Mi s-a adus un astfel de topor, descoperit intimplator, la o lucrare de amenajare gospodareasca. (Un mormint aflat linga temelia unei case.) Se incadra in tipul „Patulele” si avea putin peste 700g. Un celt are 100-200g (ocazional mai mult). Deci, o armata era multa mai ieftin echipata cu celturi decit cu topoare clasice. Eficienta in lupta era cam la fel. Este adevarat, tiparul pentru celturi si turnarea lor, erau mai laborioase. Mai pretentioase tehnic.

Toporul de lupta supravietuieste epocii bronzului. Galii (celti), erau fanatici in utilizarea lor. Dar nu in lupta corp la corp. (Pentru astea aveau spade lungi si late -adevarate „palose”-). Cind armata inamica se apropia de ei, galii aruncau -toti- topoarele. Daca inamicul continua apropierea, putea sa mai urmeze o „ploaie” de topoare. Abia apoi atacau pedestrasii, in viteza (pentru ca inamicii sa nu se reorganizeze si a exploata momentul de panica), cu spadele lungi. Evident, si cind erau in atac, contactul corp la corp era precedat de „ploaia” de topoare, care rupea formatiunile compacte ale inamicilor. Faptul ca au tinut mult timp in sah pe romanisi ca au cucerit (pentru un moment) Roma, arata ca nu era de saga cu topoarele lor. („Celturile” nu au mai fost folosite masiv, cam din sec. VIII i.e.n. Fierul nu se turna, si era greu de obtinut un celt doar prin tehnica martelarii.)

Toporul – de piatra initial – apare si la amerindieni. Faimosul tomahawk, care e o arma de temut pina la finele sec. XIX.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.151.24